Se pare că uităm că dușmanul adevărat este Rusia - nu Ucraina. Asta e dovada si rezultatul a decenii de spălare pe creier, groupthink, lipsă de informare si curiozitate intelectuală: În analele operațiunilor de dezinformare sovietice, puține cazuri ilustrează mai bine arta active measures decât transformarea lui Stepan Bandera dintr-un naționalist ucrainean radical – BTW!! prizonier al Gestapo-ului între 1941 și 1944 – într-un arhetip al „nazistului ucrainean”, al colaboratorului lui Hitler și al sângerosului asasin în masă. Ca și în marile campanii de dezinformare descrise de Christopher Andrew în arhivele Mitrokhin sau de Viktor Suvorov în analizele sale asupra metodelor GRU/NKVD, totul a început cu o inversare deliberată a cronologiei și a responsabilităților. Bandera a fost arestat de germani la 5 iulie 1941, la doar câteva zile după proclamarea statului ucrainean independent la Lviv (30 iunie 1941), tocmai pentru că refuza să renunțe la ideea de suveranitate națională în favoarea unui simplu protectorat de tip reichscommissariat. A petrecut următorii aproape trei ani în lagărul de concentrare Sachsenhausen – în secția „Zellenbau” rezervată prizonierilor politici de valoare –, alături de alți lideri OUN, în timp ce fratele său Vasîl murea la Auschwitz. Dar pentru aparatul de propagandă al lui Stalin, apoi al lui Hrușciov, aceste fapte erau irelevante. Ele trebuiau șterse. KGB-ul (și predecesorul său MGB) a aplicat aici rețeta clasică: „agent provocator + crimă atribuită adversarului + amplificare mediatică globală”. Mai întâi, OUN(b) a fost etichetată drept „bandă de fasciști ucraineni” încă din 1943–1944, când UPA lupta deja împotriva ambelor ocupații – germană și sovietică. Apoi, orice crimă de război comisă în vestul Ucrainei (masacrele poloneze din Volînia, pogromuri locale împotriva evreilor) a fost atribuită în bloc „banderiștilor”, ignorând deliberat faptul că majoritatea crimelor de amploare împotriva evreilor fuseseră orchestrate de Einsatzgruppen și de poliția auxiliară sovietică prealabilă sau de unități mixte locale sub control german direct. Bandera personal – aflat în detenție germană în perioada cea mai sângeroasă (1941–1943) – a devenit totuși „criminalul nr. 1”, un fel de Eichmann ucrainean imaginar. Propaganda internă (și cea exportată prin intermediul partidelor comuniste "frățești", al presei de stânga occidentale și al Națiunilor Unite) a operat pe principiul repetiției infinite: „Banderovțî = fasciști”, „UPA = poliție auxiliară SS”, „Bandera = spion al lui Hitler”. Chiar și după război, când Bandera trăia în exil la München sub protecție occidentală, el era prezentat drept amenințarea „neo-nazistă” permanentă. Și apoi vine lovitura de maestru, demnă de un roman al lui Le Carre despre „departamentul umed” al GRU/KGB: asasinarea fizică, precedată de asasinarea morală completă. La 15 octombrie 1959, în scară blocului din München, locotenentul KGB Bohdan Stașînski (un ucrainean recrutat și antrenat special) îl împușcă pe Bandera în față cu o armă specială cu cianură pulverizată. Moartea a fost inițial atribuită unui „atac de cord”, apoi – când Stașînski a defectat în 1961 și a mărturisit în instanța vest-germană – sovieticii au negat totul, au fabricat dovezi false că ar fi fost o reglare de conturi între Bandera și Theodor Oberländer (fost ministru federal german acuzat de crime de război), au lansat zvonuri că victima ar fi fost un „agent dublu” etc. Totul după manual. Rezultatul? Un Oedip ucrainean perfect: fiul rebel al națiunii (Bandera) este mai întâi castrat moral (transformat în nazist, în asasin al propriului popor), apoi ucis fizic de „tatăl” sovietic. Iar mitul supraviețuiește: astăzi, în 2026, când auzi pe cineva strigând „banderiști” sau „neo-nazişti” la Kiev, să știi că auzi ecoul unei operațiuni începute în anii ’40–’50 de același serviciu care l-a și lichidat pe Bandera. Cât despre gazele românești și supărarea de dimineață la cafea… ah, tovarăși, ce frumos se repetă istoria. Gazele acelea n-au fost niciodată „ale noastre” în sensul în care poporul le-ar fi putut simți vreodată în buzunar. Ele au fost întotdeauna o monedă geopolitică – ba date austriecilor, ba francezilor, ba nemților, ba rușilor. Președinții post-’89 au aplicat cu sfințenie aceeași logică leninistă revizuită: „de ce să lași un fraier să-și păstreze resursele strategice când le poți vinde strategic?”. Dacă Șordan le-a dat „Piticului Porno” de la Răsărit, e doar o chestiune de conjunctură. Mâine le-ar fi putut da lui Macron, poimâine cancelarului Scholz sau lui Orban. Esența tragicomică rămâne aceeași: gazul nu ajunge la consumatorul final român decât după ce trece prin toate filtrele de „competență regională” și „geopolitică realistă”. Factura va fi MARE indiferent cine e intermediarul – fie el Marele Frate, fie Maica Tereza SA de gaze naturale. Așa că stați liniștiți la cafea. Oedip-ul nostru Mioritic continuă să-și ucidă (sau să-și vândă) propriii copii. Doar că acum îi vinde la metru cub. Cu stimă!
Partea cu live nu prea m-a tentat pana acum, dar inregistrarea comoda a unei conversatii cu alt substacker si apoi decizia daca merita publicata sau nu mi se pare o functie foarte utila.
Nu că aș vrea să creez un moment de tip domnul Goe - cine știe, cunoaște - dar “este gresit moralmente să le permiti fraierilor să îsi păstreze gazele” și-a găsit demult locul într-o teorie generalizată (spre deosebire de fizică, unde încă nu s-a găsit): "este greșit să faci cu banii fraierilor orice e în interesul direct al fraierilor ori, în general, este greșit să ai o strategie pentru propășirea fraierilor și/sau în interesul fraierilor.".
Întreprinderi? Fier vechi, tot. Căi ferate? Doar coridoare europene și nici alea făcute cum trebuie, restul le facem neprofitabile și apoi zicem că nu sunt profitabile și trebuie închise. Autostrăzi? Idem (deși aici transporturile rutiere au fost net favorizate fiindcă era mai ușor să iei un tir sau o dubă să bagi vitele la navetă și să bagi șpârle să faci o linie regională neprofitabilă).
Însă ce bine că de la proiecte megalomane făcute pentru gloria cincinalului am trecut la proiecte fără cap și fără coadă făcute pe repede înainte pentru campanii electorale în particular ori puncte politice în general.
Iar pentru antevorbitorul meu, nu există doar un singur dușman (cu sensul de adversar) adevărat, dar cu siguranță că și scursurile haholești sunt printre ei. Habsburgul e și el printre dușmani, alături de nemți și alți neocolonizatori cu cravate și serviete. Însă, în ultimă analiză, nu ei contează, căci glonțul e tras de un alt român - un trădător român - tocmit coadă de topor.
În definitiv colectivizarea n-a făcut-o Stalin, cozi de topor românești au înfăptuit-o. În români n-au tras nici englezi, nici ruși, nici turci, la 907, ci soldați români cu arme aflate în dotarea armatei române. Mai apoi Averescu a devenit erou. În pandemie nu Ursula a sărit în capul omului de rând ce contesta discursul oficial, ci cozi de topor din rândul oamenilor de rând, dedându-se inclusiv la delațiuni în public pe rețele sociale.
Se pare că uităm că dușmanul adevărat este Rusia - nu Ucraina. Asta e dovada si rezultatul a decenii de spălare pe creier, groupthink, lipsă de informare si curiozitate intelectuală: În analele operațiunilor de dezinformare sovietice, puține cazuri ilustrează mai bine arta active measures decât transformarea lui Stepan Bandera dintr-un naționalist ucrainean radical – BTW!! prizonier al Gestapo-ului între 1941 și 1944 – într-un arhetip al „nazistului ucrainean”, al colaboratorului lui Hitler și al sângerosului asasin în masă. Ca și în marile campanii de dezinformare descrise de Christopher Andrew în arhivele Mitrokhin sau de Viktor Suvorov în analizele sale asupra metodelor GRU/NKVD, totul a început cu o inversare deliberată a cronologiei și a responsabilităților. Bandera a fost arestat de germani la 5 iulie 1941, la doar câteva zile după proclamarea statului ucrainean independent la Lviv (30 iunie 1941), tocmai pentru că refuza să renunțe la ideea de suveranitate națională în favoarea unui simplu protectorat de tip reichscommissariat. A petrecut următorii aproape trei ani în lagărul de concentrare Sachsenhausen – în secția „Zellenbau” rezervată prizonierilor politici de valoare –, alături de alți lideri OUN, în timp ce fratele său Vasîl murea la Auschwitz. Dar pentru aparatul de propagandă al lui Stalin, apoi al lui Hrușciov, aceste fapte erau irelevante. Ele trebuiau șterse. KGB-ul (și predecesorul său MGB) a aplicat aici rețeta clasică: „agent provocator + crimă atribuită adversarului + amplificare mediatică globală”. Mai întâi, OUN(b) a fost etichetată drept „bandă de fasciști ucraineni” încă din 1943–1944, când UPA lupta deja împotriva ambelor ocupații – germană și sovietică. Apoi, orice crimă de război comisă în vestul Ucrainei (masacrele poloneze din Volînia, pogromuri locale împotriva evreilor) a fost atribuită în bloc „banderiștilor”, ignorând deliberat faptul că majoritatea crimelor de amploare împotriva evreilor fuseseră orchestrate de Einsatzgruppen și de poliția auxiliară sovietică prealabilă sau de unități mixte locale sub control german direct. Bandera personal – aflat în detenție germană în perioada cea mai sângeroasă (1941–1943) – a devenit totuși „criminalul nr. 1”, un fel de Eichmann ucrainean imaginar. Propaganda internă (și cea exportată prin intermediul partidelor comuniste "frățești", al presei de stânga occidentale și al Națiunilor Unite) a operat pe principiul repetiției infinite: „Banderovțî = fasciști”, „UPA = poliție auxiliară SS”, „Bandera = spion al lui Hitler”. Chiar și după război, când Bandera trăia în exil la München sub protecție occidentală, el era prezentat drept amenințarea „neo-nazistă” permanentă. Și apoi vine lovitura de maestru, demnă de un roman al lui Le Carre despre „departamentul umed” al GRU/KGB: asasinarea fizică, precedată de asasinarea morală completă. La 15 octombrie 1959, în scară blocului din München, locotenentul KGB Bohdan Stașînski (un ucrainean recrutat și antrenat special) îl împușcă pe Bandera în față cu o armă specială cu cianură pulverizată. Moartea a fost inițial atribuită unui „atac de cord”, apoi – când Stașînski a defectat în 1961 și a mărturisit în instanța vest-germană – sovieticii au negat totul, au fabricat dovezi false că ar fi fost o reglare de conturi între Bandera și Theodor Oberländer (fost ministru federal german acuzat de crime de război), au lansat zvonuri că victima ar fi fost un „agent dublu” etc. Totul după manual. Rezultatul? Un Oedip ucrainean perfect: fiul rebel al națiunii (Bandera) este mai întâi castrat moral (transformat în nazist, în asasin al propriului popor), apoi ucis fizic de „tatăl” sovietic. Iar mitul supraviețuiește: astăzi, în 2026, când auzi pe cineva strigând „banderiști” sau „neo-nazişti” la Kiev, să știi că auzi ecoul unei operațiuni începute în anii ’40–’50 de același serviciu care l-a și lichidat pe Bandera. Cât despre gazele românești și supărarea de dimineață la cafea… ah, tovarăși, ce frumos se repetă istoria. Gazele acelea n-au fost niciodată „ale noastre” în sensul în care poporul le-ar fi putut simți vreodată în buzunar. Ele au fost întotdeauna o monedă geopolitică – ba date austriecilor, ba francezilor, ba nemților, ba rușilor. Președinții post-’89 au aplicat cu sfințenie aceeași logică leninistă revizuită: „de ce să lași un fraier să-și păstreze resursele strategice când le poți vinde strategic?”. Dacă Șordan le-a dat „Piticului Porno” de la Răsărit, e doar o chestiune de conjunctură. Mâine le-ar fi putut da lui Macron, poimâine cancelarului Scholz sau lui Orban. Esența tragicomică rămâne aceeași: gazul nu ajunge la consumatorul final român decât după ce trece prin toate filtrele de „competență regională” și „geopolitică realistă”. Factura va fi MARE indiferent cine e intermediarul – fie el Marele Frate, fie Maica Tereza SA de gaze naturale. Așa că stați liniștiți la cafea. Oedip-ul nostru Mioritic continuă să-și ucidă (sau să-și vândă) propriii copii. Doar că acum îi vinde la metru cub. Cu stimă!
1. "poimâine cancelarului Scholz" Parcă îl schimbaseră.
2. Cu stimă si eu! 😅 Multumesc pentru share. 🍷
chestia cu video live (faci o invitatie la un pretin) se afla acum si in chat (vorbesc de aplicatia substack ca n-am verificat varianta desktop)
Partea cu live nu prea m-a tentat pana acum, dar inregistrarea comoda a unei conversatii cu alt substacker si apoi decizia daca merita publicata sau nu mi se pare o functie foarte utila.
Nu că aș vrea să creez un moment de tip domnul Goe - cine știe, cunoaște - dar “este gresit moralmente să le permiti fraierilor să îsi păstreze gazele” și-a găsit demult locul într-o teorie generalizată (spre deosebire de fizică, unde încă nu s-a găsit): "este greșit să faci cu banii fraierilor orice e în interesul direct al fraierilor ori, în general, este greșit să ai o strategie pentru propășirea fraierilor și/sau în interesul fraierilor.".
Întreprinderi? Fier vechi, tot. Căi ferate? Doar coridoare europene și nici alea făcute cum trebuie, restul le facem neprofitabile și apoi zicem că nu sunt profitabile și trebuie închise. Autostrăzi? Idem (deși aici transporturile rutiere au fost net favorizate fiindcă era mai ușor să iei un tir sau o dubă să bagi vitele la navetă și să bagi șpârle să faci o linie regională neprofitabilă).
Însă ce bine că de la proiecte megalomane făcute pentru gloria cincinalului am trecut la proiecte fără cap și fără coadă făcute pe repede înainte pentru campanii electorale în particular ori puncte politice în general.
Iar pentru antevorbitorul meu, nu există doar un singur dușman (cu sensul de adversar) adevărat, dar cu siguranță că și scursurile haholești sunt printre ei. Habsburgul e și el printre dușmani, alături de nemți și alți neocolonizatori cu cravate și serviete. Însă, în ultimă analiză, nu ei contează, căci glonțul e tras de un alt român - un trădător român - tocmit coadă de topor.
În definitiv colectivizarea n-a făcut-o Stalin, cozi de topor românești au înfăptuit-o. În români n-au tras nici englezi, nici ruși, nici turci, la 907, ci soldați români cu arme aflate în dotarea armatei române. Mai apoi Averescu a devenit erou. În pandemie nu Ursula a sărit în capul omului de rând ce contesta discursul oficial, ci cozi de topor din rândul oamenilor de rând, dedându-se inclusiv la delațiuni în public pe rețele sociale.
:) ;)
Jumătatea mea mai bună spune că locuitorii din UK aleg să-și ucidă mamele pentru că n-au fost alăptați la sân.
uite o ipoteză de lucru interesantă 😊
Merge de-un grant :-)