Cum îmi planific rezoluțiile de Anul Nou?

Rețeta mea personală

1. Cu o rezoluție suntem cu toții datori

Una din cele mai plăcute activități în “no man’s land”-ul dintre Crăciun si Anul Nou este să facem rezoluții de Anul Nou. Să ne lăsăm de țigări. Să slăbim patruj’ de kile. Să nu mai vorbim engleză ca Iliescu, Băsescu sau Nicușor Dan. Le știm cu toții.

Toate bune și frumoase însă toate acestea se referă la finalitate, nu la traseul de parcurs până acolo. Iar dacă finalitatea este ca în anul viitor să slăbim patruj’ de kg cum decidem că se întâmplă asta? Că știm cu toții că slăbitul nu e un proces linear, e ca la dans, doi pași înainte, un pas înapoi.

Dacă rezoluția respectivă este despre finalitate, de regulă va fi o rețetă pentru nefericire. Va fi abandonată la un moment dat pentru că nu duce nicăieri.

Uneori dacă îi atașăm o “foaie de parcurs” poate ajuta, dar nu prea tare. Planificarea este bună, însă nu e simplu să ajustăm în așa fel planul încât să țină pasul cu realitatea. Să dozăm efortul încât să genereze rezultate vizibile fără să fie copleșitor. Vrem rezultate imediate, vizibile, iar când nu le obținem devenim supi și abandonăm proiectul.

2. Rețeta mea personală

Rețeta mea personală ca să evit toate acestea este simplă: nu îmi stabilesc aproape niciodata obiective finale (zic “aproape”, ca nu sunt perfect, mai îmi alunecă și mie piciorul) ci doar activități care să conducă la aceste obiective. Obiectivul este chiar activitatea.

În loc să îmi propun să slăbesc patruzeci de kilograme, fără să știu când se va întâmpla asta, în ce ritm, cu ce eforturi, îmi propun doar niște activități care mă vor apropia de obiectiv. Activități cât se poate de concrete și precise, de exemplu să fac zilnic 10.000 de pasi.

Diferenta între cele două abordări e vizibilă.

• În primul caz nu știu ce am de făcut, când și cum. Nu am nicio satisfacție după câteva zile de “program” pentru că rezultatele sunt foarte îndepartate. Nici măcar nu știu cu claritate când se va termina.

• În al doilea caz satisfacția vine chiar din prima zi. Rezultatele sunt binare. Am bifat cei 10.000 de pași sau nu? Daca da, mi-am respectat pe moment rezoluția. Pot să știu chiar din 2 ianuarie daca mi-am respectat promisiunea față de mine însumi, nu trebuie sa aștept viitorul 31 decembrie ca sa fac o rezoluție nouă. Pot să o fac din nou pe 3 ianuarie. Sau pe 4. 😊

3. Chiar funcționează

Una din rezoluțiile de anul nou care mi-a ieșit cel mai bine acum vreo doi ani a fost să fac in fiecare zi zece (micro)lecții la Duolingo. Nu să “învăț” limba respectivă, o finalitate vagă și descurajantă ci doar să fac în fiecare zi câteva lecții.

Am reușit sa am un streak de 365 de zile, atâta mi-am propus, atâta am făcut. N-am mai continuat după un an pentru că mi-am schimbat prioritățile, dar timp de 365 de zile mi-am ținut promisiunea față de mine însumi.

Atunci când ne respectăm un pariu făcut cu noi înșine câștigul nu este doar în activitatea respectivă, ci și în încrederea câștigată în propria noastră capacitate de a ne respecta promisiunile. E un câștig important. Încrederea in forțele proprii face bine la blăniță.

Dacă vreți un sfat nesolicitat de la un irlandez bătrân și cochetați cu ideea unei rezoluții pentru anul care vine (nimic rău în asta) propuneți-vă o activitate, nu o finalitate. Preferabil o activitate care poate fi făcută, nu una desprinsă din filmele cu supereroi.

Thank me later.😊