Construieste ceea ce cauti

Undeva la granita dintre Bolivia si Peru, pe cel mai inalt lac din lume traieste o comunitate care are o particularitate unica: membrii ei traiesc pe insule artificiale construite de ei insisi. Niste insule plutitoare.

Povestea e destul de simpla. Acum cateva sute de ani membrii tribului Uros erau pe punctul sa fie omorati de vecinii incasi, nu aveau unde sa fuga, asa ca s-au retras in mijlocul lacului Titicaca in barcile de trestie pe care le aveau.

Poate ca sperau ca situatia cu incasii e temporara, poate ca sperau ca se pot aseza in alte zone ale lacului, cert este ca n-a functionat nicio alta varianta. Iar viata full-time intr-o barca ingusta cu copii, cu gaini, cu soacre nu e neaparat o fericire.

Asa ca din trestia totora din care isi faceau barcile si pe care o aveau la indemana si-au construit niste suprafete mai mari, pe care sa se poata misca cat de cat. Pe care si-au construit apoi colibe, din aceeasi totora.

Insulele plutitoare temporare pareau solutia perfecta pentru viata lor. Nu ii mai amenintau vecini ostili, puteau sa isi duca viata linistiti asa cum isi doreau. Aveau insa o singura problema. Trestia totora putrezeste, asa ca in cateva saptamani insula se descompune si dispare.

Singura solutie in cazul lor era sa construiasca noi straturi de trestie, asezate peste cele vechi, ca insula sa pluteasca in continuare iar colibele lor sa fie in siguranta.

Ceea ce indienii uros fac zilnic de generatii. Cu marele avantaj ca insulele lor nefiind un produs finit sau o insula fizica n-au mai starnit lacomia vecinilor. De ce te-ar ataca cineva ca sa iti fure niste rogojini plutitoare care in curand vor putrezi in apa?

In prezent exista 120 de asemenea insule plutitoare pe lacul Titicaca, cu peste 1300 de oameni care isi duc viata lor simpla pe ele. Viata simpla in care nimic nu este permanent, nici macar terenul de sub picioare. Trebuie sa construiesti ceea ce ai nevoie si nu e suficient sa o faci odata si gata, poti sa lasi constructia nepotilor. Trebuie sa construiesti permanent.

Traiesti o viata in flux, in continua schimbare, sincronizata cu ciclurile de 15-20 de zile in care putrezeste totora. O viata in care singura certitudine e fluxul, distrugerea lenta si repararea permanenta. Viata e o constructie permanenta.

Indienii Uros cand au fost amenintati cu distrugerea nu au avut unde sa se duca, nu exista nicio insula salvatoare nelocuita. Iar daca ar fi gasit-o probabil ca la un moment dat ar fi venit altii sa le-o ia. Asa ca au fost nevoiti sa isi construiasca ceea ce cautau. Din ceea ce aveau la indemana, trestia totora. Iar apoi sa intretina continuu ceea ce obtinusera.

Multi dintre noi suntem victimile iluziei ca lucrurile din viata noastra sunt permanente. Limba pe care o vorbim. Cercul social pe care il avem. Autonomia. Sanatatea.

Atata doar ca toate acestea se degradeaza permanent, la fel ca si trestia totora din care sunt facute insulele plutitoare. Iar daca vrem sa le pastram trebuie sa le intretinem, sa adaugam noi straturi. Sa inlocuim prietenii care mor sau se muta in alte orase cu altii. Sa invatam cuvinte noi pentru ca cele vechi nu mai descriu foarte bine realitatea schimbata.

Mesajul transmis de povestea indienilor Uros e valoros si universal:

Construieste ceea ce cauti. Cu resursele pe care le ai. Si apoi intretine zilnic ceea ce ai construit.