Cheltuiala de bani

Nu sunt foarte interesat de razboiul din Gaza, cum nici de cel din Ucraina nu prea am fost. Cand spun “interesat” nu ma refer, evident, la suferintele imense pe care le provoaca un razboi celor prinsi la mijloc sau la incercarea de a intelege ce se intampla acolo, ci ma refer doar la discutiile partizane, sterile, pur emotionale, tinute cu orice alt organ decat cu creierul. De regula pe social media.

Si sunt absolut convins ca nici ceilalti nu sunt in mod onest interesati de umilele mele pareri despre un razboi sau altul. Vor fie sa mi le transfere pe ale lor, fie, daca ne potrivim in pareri, sa le foloseasca pe ale mele ca o validare pentru ale lor. Ambele variante n-au nimic practic, deci nu sunt interesat de (discutii despre) razboaie, n-as vrea sa sune arogant.

(In cazul extrem de improbabil in care cineva este interesat pe bune de parerile mele despre razboi si intamplarea face sa fim in acelasi oras sa imi dea un mesaj, iesim la o bere si i le spun. Altfel, pe social media e doar zgomot inutil.)

Faptul ca nu sunt eu interesat de discutii sterile despre razboi nu inseamna ca ele nu exista. Si ca bula mea de social media, altfel o bula cocheta, educata, echilibrata psiho-emotional (am grija sa fie asa prin block-uri dese in scop igienic 😊) nu s-a umplut pana la refuz despre discutii despre razboaie. Acum despre cel mai recent, ala din Gaza.

Una dintre intrebarile care se tot vantura obsesional este “ce a fost in capul celor care au organizat atacul impotriva civililor din Israel? Nu stiau ce va urma? Credeau ca ii vor speria pe israelieni si vor fugi?”

O intrebare aparent legitima dar foarte naiva.

Inainte sa va spun care este raspunsul meu la aceasta intrebare permiteti-mi sa va spun un banc.

Se spune ca la un moment dat un evreu coplesit de tot felul de necazuri carora nu le mai facea fata s-a dus la rabin sa ii ceara un sfat.

“Rabi, am niste probleme.”

“Ce probleme?“

“Pai mi s-a stricat masina, mi-au venit trei amenzi, nu mai merge bine nici frigiderul…“

Rabinul il asculta cu rabdare apoi ii raspunde “ce ai tu nu sunt probleme. Daca pot fi rezolvate cu bani nu sunt probleme ci sunt doar o cheltuiala de bani”.

In orice situatie neplacuta din viata noastra exista un aspect financiar. Si in majoritatea situatiilor care au o solutie, aceasta este una financiara. Deci, vorba rabinului intelept, scuzati pleonasmul, “o cheltuiala de bani”.

In perioada care a precedat acordurile de la Oslo, cele care s-au incheiat cu recunoasterea statului Israel de catre PLO si recunoasterea PLO ca reprezentant legitim al poporului palestinian de catre Israel evident ca au fost discutii pe viata si pe moarte in ambele tabere. Ambele tabere musteau de ura iar anihilarea celorlalti era visul umed al fiecarei tabere si nu pacea. Cei care isi doreau ca aceste discutii sa fie posibile si sa aiba o finalitate au vandut ideea pacii in mod diferit extremistilor din fiecare tabara.

Palestinienilor le-au vandut-o ca pe ceva ce nu aveau si parea imposibil sa aiba: un stat palestinian independent. Sigur, nu asa de mare cum si-ar fi dorit ei, de la râu la mare, impartit in doua bucati separate aflate la distanta unul de celalalt…dar stat independent. Un premiu suficient de juicy ca sa accepte sa faca concesii uriase, sa recunoasca Israelul si sa isi doreasca pacea.

Israelienilor era mai greu sa le-o vanda cu statul independent, pentru ca ei deja il aveau bine mersi. Ca pe o shaorma cu de toate, cu armata, cu fisc, cu recunoastere internationala, cu prieteni influenti. Asa ca un rabin intelept, poate cel din bancul de mai sus, poate altul le-a adus aminte politicienilor israelieni ca securitatea pe care o au ei este o cheltuiala de bani. Ca a tine in siguranta cetatenii Israelului de atentate costa foarte mult. Si ca in urma pacii cu palestinenii o mare parte din aceste cheltuieli vor fi transferate viitorului stat palestinian. In viitor statul palestinian va trebui sa isi tina in lesa extremistii, sa ii vaneze, sa ii bage in puscarii, sa isi pazeasca granitele.

Pacea nu inseamna ca printr-o magie dispareau extremistii palestinieni, ci doar ca altcineva va cheltui bani cu controlul lor. Cu alte cuvinte pacea era o afacere foarte buna pentru statul Israel, care castiga bani.

A fost un argument valabil pentru politicienii evrei si long story short acordurile de pace de la Oslo au fost posibile. Premiul Nobel pentru pace, pupaturi pe gura etc. Si care i-au facut nefericiti pe extremistii din ambele tabere.

Se spune ca Yasser Arafat atunci cand a auzit ca premierul Yitzhak Rabin a fost asasinat de catre un extremist israelian care se opunea pacii ar fi spus “astazi nu l-au omorat doar pe Rabin. Au omorat si pacea si m-au omorat si pe mine“. Profetice cuvinte, Arafat fiind asasinat la randul lui ceva mai tarziu.

Revenind la intrebarile de pe social media “ce o fi fost in capul lor cand au atacat Israelul, ce se asteptau sa se intample?'“

Exact ce se intampla acum se asteptau sa se intample, ca doar de 75 de ani impreuna au invatat sa se cunoasca bine unii pe altii.

Dupa atacul sangeros al Hamas asupra civililor din Israel si razbunarea de zece ori mai sangeroasa a Israelului asupra civililor din Gaza va creste semnificativ nota de plata a Israelului cu securitatea in zona. Un gard mai mare, mai multa armata blocata acolo, pierdere de imagine internationala din cauza masacrarii civililor din Gaza, etc etc. Vorba rabinului intelept, o cheltuiala de bani.

Atacul Hamas impotriva civililor israelieni este mesajul ca absenta pacii inseamna cheltuieli mai mari. Iar razbunarea Israelului impotriva civililor palestinieni este pretul pentru acest mesaj. Pe care Hamas pare dispus sa il plateasca din cand in cand.

Pana cand din nou, poate niste lideri curajosi, asa cum au fost Yitzhak Rabin si Yasser Arafat vor ajunge din nou la concluzia ca pacea este mai ieftina decat cheltuiala de bani.

Sau ca lipsa pacii este o problema care nu mai poate fi rezolvata doar cu bani.