Ceainicul lui Putin

Se spune ca intr-o zi (un) Ivan mergea relaxat pe jos spre casuta lui de la tara. Mergea cu placere prin padurea de mesteceni pe drumul lui de ani de zile, desi un pic mai greu decat de obicei pentru ca in ultimele luni pe poteca binestiuta de el oamenii de la oras instalasera niste bucati de fier paralele legate intre ele cu niste traverse din lemn. Nu ii era prea clar de ce o facusera, dar nici nu il interesa prea tare, oamenii de la oras fac multe chestii ciudate, fara sens si pe care el nu simte nevoia sa le cunoasca. Viata este frumoasa si fara sa inteleaga el chiar tot ce se intampla.

Se simtea foarte bine, mai lua din cand in cand cate o dusca de vodca din sticla din buzunarul pantalonilor. Soarele stralucea placut printre mesteceni, nimic nu ii tulbura plimbarea. Pana in momentul in care a auzit in spate un “puf-puf”. Apoi din ce in ce mai tare, “puf-puf-puf”. Tot mai aproape. S-a uitat in spate si a vazut un monstru din metal care suiera si alerga dupa el. Asa ca s-a apucat sa alerge cu groaza mortii ca sa scape de monstru. Atata doar ca era foarte greu sa alerge printre traversele de lemn pe care le instalasera pe poteca lui. Se impiedica, se lovea, se ridica si fugea in continuare. Iar monstrul alerga si el ireal de repede.

La un moment dat poteca s-a terminat, a reusit sa ajunga acasa, a intrat inauntru cu tot cu usa si s-a asezat pe un scaun, cu hainele sfasiate, plin de sange, cu buzunarul plin de cioburile de la sticla sparta, fara sa spuna un cuvant. Nevasta lui, mica, speriata nu avea curajul sa il intrebe ce patise. Poate fusese atacat de derbedei, se mai intamplase. Sau poate de animale salbatice. Si asta mai patise. Dar chiar si dupa ce se luptase cu ursul parca nu aratase chiar asa de rupt si de speriat ca acum.

Asa ca ii spuse simplu “sa iti fac un ceai”. Voia sa ii arate ceainicul pe care tocmai il cumparase din oras de dimineata, sa ii faca o surpriza. A pus apa la incalzit si la un moment dat ceainicul a inceput sa faca “puf-puf”. Apoi “puf-puf-puf”.

Ivan a iesit din starea catatonica in care era, a scos un urlet, a tasnit de pe scaun, a aruncat ceainicul pe jos si l-a jucat in picioare pana l-a distrus. Apoi i-a spus cu satisfactie sotiei incremenite “astia trebuie distrusi de mici”.

Mi-am adus aminte de povestea trista a lui Ivan cel fugarit de tren si apoi distrugand ceainicul cu speranta ca nu va creste mare si sa il fugareasca din nou (nici nu mai stiu de pe unde am auzit-o) cand am citit ca Igor “Strelkov“ Girkin a primit patru ani de inchisoare in Rusia.

Just in case, Igor e un kaghebist oarecare, care a pus umarul la gonirea chiriasilor din Crimeea, apoi la impartirea de fluturasi pro-libertate prin regiunile separatiste din estul Ucrainei si care in final a devenit dintr-un apostol al razboiului dintre cei doi frati sovietici un critic acerb al lui Putin himself.

Luni de zile Kremlinul i-a tolerat excesele lui Strelkov pe social media, probabil ca Strelkov n-a fost considerat niciodata considerat suficient de important sau iritant. Si pana la urma zicea si lucruri bune, cum ar fi ca razboiul trebuie continuat cu orice pret.

Insa a venit momentul cand trenul lui Prigojin i-a dat fiori lui Putin pe poteca spre Kremlin. “Puf-puf-puf”, cat pe aci sa il ajunga din urma. A scapat saracu’, dar a ramas cu sperietura, ca Ivan al nostru din povestea de mai sus.

Asa ca Putin n-a mai asteptat ca ceainicul sa creasca mare si sa il fugareasca din nou. S-a ridicat, si-a sters lacrimile si mucii si l-a aruncat pe ceainic acolo unde ii este locul, la puscarie, deocamdata doar patru ani. Si daca continua sa faca “puf-puf” si din inchisoare probabil ca va mai lua alti patru.

Astia trebuie distrusi de mici!