O poveste despre puterea motivatiei
Este un pic de ironie aici, eu as fi vrut sa fac povestea astea despre motivatie sa fie ceva mai elaborata, dar m-am trezit tarziu, m-am lenevit si n-as vrea sa trimit newsletterul deseara, cand nu-l mai citeste nimeni asa ca am o sa fac scurta. N-am avut suficienta motivatie sa il scriu de ieri. Celelalte newslettere care au ajuns in email-ul vostru si-au dorit mai mult victoria.
Probabil ca ati auzit cu totii formularea aceea absolut revoltatoare cu “cealalta echipa si-a dorit mai mult victoria”. Adica mie mi s-a parut intotdeauna revoltatoare. Cum adica ceilalti si-au dorit mai mult decat tine sa castige? Inseamna ca ai intrat pe teren sa joci doar asa, ca sa distrezi spectatorii? Sa bifezi? Sa nu iti superi sponsorii?
E adevarat, de multe ori rezultatul jocului nu este atat de important pentru noi incat sa jucam “pe viata si pe moarte“.
Si totusi au existat la un moment dat niste jucatori de baseball care jucau “pe viata si pe moarte“.
Death Row Baseball Team
In 1910 seriful din Wyoming a avut o idee de a face un ban cinstit si de a mai anima viata plictioasa de la el de la tara si a organizat o echipa de baseball dintre condamnatii la moarte care isi asteptau executia. Echipa urma sa joace impotriva unor echipe obisnuite, de “civili“, de profesionisti.
Condamnatii erau oameni tineri, unii mai jucasera ocazional baseball de distractie, altii insa nu pusesera in viata lor mana pe o bata de baseball.
Ce poti sa le oferi unor oameni care sunt pe punctul sa piarda tot? Nu exista un contract scris explicit dar intelegerea era simpla: cata vreme jucau bine si obtineau rezultate bune echipa ramanea functionala si toate executiile erau puse pe hold. Nu murea nimeni. Daca echipa nu mai obtinea rezultate si era eliminata din campionat atunci era desfiintata iar jucatorii se intorceau la executiile lor care ii asteptau.
Ce credeti, in cazul acestei echipe s-a pus vreo secunda problema ca “ceilalti si-au dorit mai mult victoria“? Credeti ca au lipsit la vreun antrenament pentru ca era frumos afara? Credeti ca si-au spus “exista si alte lucruri mai importante pe lumea asta decat sportul“? Credeti ca incercau sa isi saboteze colegii din invidie?
Au castigat meci dupa meci, inclusiv impotriva unor echipe de profesionisti.
Echipa a supravietuit aproape trei decenii (va surprinde?) cu rotatiile de rigoare si a fost desfiintata in 1940 din motive de “siguranta publica“. Probabil ca autoritatile incepusera sa se plictiseasca de exemplul pe care il dadeau publicului larg despre puterea motivatiei.
Vreau o tara ca afara
Lunacy Regulation Act din 1871 este legea care pana saptamana aceasta a reglementat in Irlanda drepturile si activitatile multor persoane cu dizabilitati. Probabil ca a fost o intentie buna la vremea ei acum 152 de ani dar a devenit o problema majora pentru miile de oameni din zilele noastre care trebuiau sa se adreseze unui judecator pentru a obtine permisiunea pentru a pleca intr-o vacanta in strainatate. Sau sa-si faca un pasaport. Sau sa-si gestioneze singuri finantele.
Noua lege care intra in vigoare saptamana aceasta da dreptul persoanelor cu diferite dizabilitati si care au discernamant sa ia singure decizii. Lunacy Regulation Act.
Vesti bune pentru saracii de pe Twitter care n-au bani sa isi plateasca bifa albastra dar au peste un milion de followeri, domnu’ Elon a zis ca le da inapoi bifa pe gratis.
Deci Papa si Trump nu au de ce sa isi faca griji de acum, vor primi inapoi blue checkmark-ul. Saracilor care sunteti voi saraci si nu aveti 8$ pe luna.
“Era important sa avem pe teren proprii nostri oameni“
Armata irlandeza a decis sa trimita 12 militari in conflictul din Sudan ca sa ii ajute pe cei cativa irlandezi de acolo sa plece acasa. 12. Dupa posibilitati.
“Era important sa avem pe teren proprii nostri oameni“ a spus cu voce grava prim ministrul Leo Varadkar. Bine, el intotdeauna are o voce grava, dar in cazul asta se si potriveste.
Nu este clar care vor atributiile celor 12 militari irlandezi, daca doar vor oferi suport emotional irlandezilor din Sudan sau ii vor ajuta si la bagaje pe cei care pleaca de acolo, insa cel mai probabil nu vor influenta prea mult soarta razboiului.
Ce mai sarbatorim astazi 24 aprilie?
National Pigs-in-a-Blanket Day
Adica Ziua Crenvurstilor in Foietaj. Arata obscen. Au gust obscen. Eu nu ma omor dupa ei asa ca nu ii sarbatoresc. Voi?
Un gand pentru pasionatii de moda care o sarbatoresc in conditii dificile, ca doamna Udrea. Sau domnul cu fularul care a facut celebra marca Burberry in Romania.
Ziua Saritului Corzii in UK si in Australia
Din pacate pentru mine sunt la varsta si kilogramele in care mi-as distruge genunchii cu asa ceva asa ca am sa o sarbatoresc mai degraba cu o bere sau similare pe malul marii.
Ziua Urlatului in US.
Cu cati bani au bagat degeaba in proiectul lor de suflet din Ucraina si cu dolarul care se simte tot mai neiubit in tranzactiile din Asia, americanii au toate motivele sa sarbatoreasca cum se cuvine Ziua Urlatului. Mai ventileaza, mai fac awareness.
Si ultima pe lista, cat se poate de serioasa, Ziua de Comemorare a Genocidului Armean, genocid pe care Turcia nu l-a recunoscut niciodata si nici nu prea a deranjat-o nimeni sa o faca.
Poate doar cand nu va mai fi membru NATO si nu va mai fi curtata de Unchiul Sam abia atunci o sa i se bata obrazul si o sa fie somata sa se comporte civilizat si sa plateasca nemteste (pun intended) consumatia.
"Fight like you're the third monkey on the ramp to Noah's Ark... and brother, it's starting to rain."
Super tare poza cu maimuta si citatul!