Ce înseamnă să ai lucru' tău

Sláinte!

1.

Se zice că doi ardeleni trebuiau să meargă undeva. Unul mai bătrân si unul mai tânăr. Cel mai bătrân nu era prea încântat de drum, ca distanța era cam mare. Cel tânăr l-a asigurat că totul e în regulă, că vor merge cu trenul.

Au plecat spre gară, dar spre ghinionul lor au ajuns exact când trenul se punea în mișcare. Au alergat cu valizele după tren, încurajați și de faptul că trenul nu părea să se miște încă prea repede. Au alergat, au alergat, s-au împiedicat de traverse, au căzut, s-au ridicat, au alergat din nou (ardeleni, remember?) și în final au acceptat faptul că au pierdut, s-au așezat pe o piatră, fără valize, plini de sânge și de praf.

Niciunul nu zicea nimic. Cel tânăr se simțea vinovat, că el fusese cu ideea cu trenul.

Cel bătrân în final spune cu înțelepciune: “apoi vezi, mă, Ghio ce înseamnă să nu ai lucru’ tău?”

2.

Acum fix trei ani am fost la parada de St. Patrick din Dublin și am făcut câteva poze. Nimic fancy, cu telefonul. Pozele făcute se cer puse pe undeva, na, că trebuie să le vadă și alții, nu le ții asa, în sertar, ca Epstein.

Pe Instagram nu mai puteam posta că îmi blocaseră contul de aiurea, pe Facebook îmi jurasem eu în barbă că nu mai postez nimic, pe 500px nu-i frumos să pui poze din astea de săraci, făcute cu telefonul. O senzatie neplăcută cu pozele în mână, așa, de inadecvare, ca atunci când te strânge tricoul pe burtă. Adică ar trebui să te simți comod în tricou, dar nu te simți.

În perioada aceea urmăream doi substackeri, doar doi. Venisem pe Substack pentru știrile despre tehnologie ale lui Victor Kapra și rămăsesem pentru glumițele cu femei ale lui bogdan stoica. Două chestii importante pentru omenire, tehnologia și femeile.

Și m-am gândit atunci ca ardeleanul din balada de mai sus “bă, ce înseamnă să n-ai lucru’ tău, n-am și eu un loc unde să pun niște poze, ca să îmi zică lumea ba că sunt mișcate, ba că nu sunt în focus, ba că nu e orizontul orizontal”. Ca, na, lumea te ajută întotdeauna cu critică constructivă când postezi poze.

Așa că mi-am făcut și eu cont pe Substack, ce era să fac? Și am avut primul post pe 17 martie 2023, ca să am și eu unde să îmi pun pozele de la paradă.

3.

Trei ani si vreo mie de posturi mai târziu, împrăstiate pe vreo patru newslettere…acum am lucru’ meu. 🙃

Acum când fac o poză cu telefonul, mișcată și out-of-focus am unde să o postez.

Iar dacă vreodată o să cad din trenul Substackului (că mă dă jos controlorul, că plec eu de bună voie) îmi iau newsletterele cu mine, că de aia le-am dat numele mele și le continui din alt tren.

Dacă schimb trenul mă găsiți tot pe irlanda.ie, paradigma.ro, psihoterapie.net, brunch.news. Parcă mai era unul, nu-mi vine acum, îmi aduc aminte și vă spun.

1096 de zile de Substack. Nu mă plâng. Acum am lucru’ meu. 🚂

Aa, și sláinte la cei care stati azi cu Guinnessul în mână.