Care este cel mai bun sfat pe care l-ati primit vreodata?

"de ce sa intrebi maimuta cand poti sa vorbesti cu dresorul?"

Cand aveam vreo zece ani la scoala unde invatam s-au organizat niste cursuri gratuite la care puteam participa daca ne inscriam pe liste. Karting, fotografie, aeromodelism, tir, radioamatorism, din astea comuniste. Comunistii erau de parere ca viitorii adulti trebuie sa se priceapa la chestii practice si nici nu era o idee asa de rea.

Evident, locuri mai putine la cursuri decat elevii din scoala. Mult mai putine. Pe mine ma interesa doar cursul de fotografie, mai ales ca aveam si un aparat foto, dar nu stiam sa imi fac singur fotografiile, universul argentic e complicat si pentru un adult, darmite pentru un copil.

Pana m-am dezmeticit eu cu inscrierea s-au ocupat toate locurile. Profesorul care se ocupa cu listele mi-a spus sec “imi pare rau, s-a ocupat toate locurile, nu mai e niciunul liber, te pun pe lista pentru la anul viitor”. Am incercat eu sa insist dar m-a trimis la plimbare.

Parintii mei au fost cam la fel de suportivi “da-o incolo de fotografie, ocupa-te mai bine de carte, ca si asa notele nu sunt prea stralucite”. Aveau si ei dreptatea lor, fiecare cu prioritatile lui, a lor era ca eu sa invat bine. A mea era sa invat sa fac fotografii.

Cand ai zece ani un an de asteptare ti se pare inchisoare pe viata. E imposibil de inteles si de acceptat. Cred ca a fost prima data in viata mea cand am simtit ca Universul face misto de mine, ca ceva ce iti doresti foarte mult trece pe sub nasul tau si pana ai clipit a disparut. Surprise, mofos! 😥

Eram fleasca de suparare, nu stiam cum s-o canalizez, cum s-o dizolv, parintii aveau zero empatie cu drama mea existentiala. Un adult oarecare din anturajul familiei m-a vazut suparat, m-a intrebat care-i treaba, i-am povestit iar omul mi-a dat un sfat. Mi-a spus ca e posibil ca problema sa aiba o solutie atata doar ca am cautat-o in locul gresit. Parintii nu erau interesati sa intervina pentru mine pentru ca aveau alte prioritati si oricum daca interveneau ar fi fost in competitie cu alti parinti care interveneau pentru copiii lor. Eventual dupa obiceiul pamantului cu un pachet de Kent.

Profesorul cu listele era prea ocupat si prea obisnuit cu miorlaielile elevilor incat sa fie receptiv la rugamintea mea. In plus era perfect posibil ca el sa fie victima unei reguli rigide “s-a umplut lista, oprim inscrierile”. Ce sa faca, sa stearga un elev vechi pentru unul nou?

Asa ca am primit sfatul sa merg peste capul profesorului si sa vorbesc cu un superior de-al lui. Directorul scolii.

Eram terifiat de idee, orice elev incerca sa se faca nevazut cand aparea directorul, dar sa mai si vorbesc cu monstrul. Cea mai mare amenintare pe care ne-o aduceau profesorii era “ai grija ce faci ca poate ajungi la director”. Habar n-aveam ce s-ar putea intampla daca am fi ajuns la director, poate ne batea in cuie pe perete, dar nici nu doream sa aflam.

Adultul respectiv mi-a mai spus ca tocmai pentru ca toti elevii gandesc ca mine nu il deranjeaza multi pe director cu listele de cursuri. Asa ca s-ar putea sa ma asculte. In plus el are posibilitatea sa modifice o regula sau o incalce daca are chef. Profesorul nu.

“Daca vrei cu adevarat cursul asta fa ce trebuie sa faci, vorbeste cu cine trebuie. De ce sa intrebi maimuta, cand poti sa vorbesti cu dresorul?”

Mi-a placut imaginea profesorului cu inscrierile ca o maimuta dresata, mi-a mai pansat din durere. Asa ca a doua zi m-am hotarat sa imi risc viata, l-am pandit pe director pe hol (n-am avut curaj sa merg in biroul lui), i-am zis cu o voce pitigaiata ca vreau sa particip la cursul de fotografie si nu mai sunt locuri, m-a intrebat de ce vreau la cursul acela si i-am spus pe repede-inainte ca fac deja fotografii si vreau sa invat mai multe, mi-a notat numele pe o hartie si a doua zi maimuta dresata m-a anuntat ca s-a gasit un loc pe lista si pentru mine. Problema rezolvata. Fara interventia parintilor, fara pachetul de Kent, fara sange, fara umilinte. Iar in afara de castigul cursului am mai castigat si altceva valoros, convingerea ca pot sa imi rezolv si singur problemele daca vorbesc cu Dresorul.

La inceperea cursului de fotografie au venit cam jumatate din elevii inscrisi si dupa 3 saptamani eram singurul participant. Iar tipul care organiza cursul mi-a zis ca daca are un participant el tine cursul. Asa ca timp de un an de zile am avut parte de un profesor exclusiv al meu care m-a invatat sa developez, sa maresc, sa corectez fotografii supraexpuse, cum sa lungesc viata chimicalelor si tot asa. Ceea ce am si tot facut in urmatorii ani.

Fara sfatul cinic cu “maimuta dresata“ nu as fi facut cursul respectiv si poate nu as fi invatat sa fac fotografii niciodata. Este probabil cel mai bun sfat pe care l-am primit vreodata. Sau in orice caz in top 3-ul meu personal.

Mi-a folosit si in alte situatii. Una pe care mi-o aduc inca aminte este de acum multi ani cand a aparut prima companie de telefonie mobila in Romania si telefoanele erau o mica avere. Dadusem pe al meu, cel mai ieftin model pe care il aveau la vanzare un pic mai mult decat salariul meu pe o luna. Telefon care s-a stricat din primele zile de mai multe ori. Adica l-am dus la reparat ca era in garantie, s-a stricat din nou, iar l-am dus si tot asa pana cand mi-au zis aia ca nu il pot repara si ca se strica din vina mea. End of story.

Dupa de vreo doua zile de doliu mi-am adus aminte de sfatul cu maimuta dresata. Asa ca nu m-am mai vaicarit la injinerii Connex-ului si i-am scris o scrisoare pe hartie presedintei companiei. Ii stiam numele din presa, Marie-nu-stiu-cum, am pus adresa sediului central, mi-am imaginat ca sunt sanse mari sa ajunga la ea scrisoarea. Nu riscam decat un timbru.

I-am povestit dezamagirea mea cu telefonul pe care baietii n-au reusit sa il repare in repetate randuri si ca m-a costat mai mult de o leafa lunara. Si ca apoi am fost trimis la plimbare. Si am intrebat-o daca n-ar putea sa le zica ea sa mai incerce inca odata sa il repare, ca na, e inca in garantie si poate ca pe ea o asculta.

Dupa doua zile am primit o scrisoare semnata de ea (am pastrat-o amintire, o am si acum) in care si-a cerut scuze in numele companiei pentru problemele mele (baejnebun, deci si-a cerut scuze) si ca imi da un alt telefon nou-nout. M-a cautat unul de la ei, mi-a dat telefonul, care a mers foarte bine inca vreo doi ani. Problema rezolvata.

Cel mai bun sfat pe care l-am primit eu vreodata a fost “de ce sa intrebi maimuta, cand poti sa vorbesti cu dresorul?”

La voi care a fost? Care a fost cel mai bun sfat pe care l-ati primit vreodata?

Irish stew

• in Irlanda se dubleaza amenzile pentru incalcarea regulilor legate de caini

• vice prim ministrul irlandez Micheal Martin deschide in Shanghai “Ireland House”

• Electric Ireland isi avertizeaza clientii de o posibila scurgere de informatii. Adica nume si carduri. De asta e bine sa platesti cu carduri virtuale de unica folosinta.

• Top 30 filme irlandeze din toate timpurile. Cate dintre ele le-ai vazut?

• in Irlanda turnatorii, pardon, avertizorii de integritate nu sunt bine vazuti. Oare de ce?

• Irlanda e in topul tarilor cu binge drinking. Noua din primele zece tari sunt europene. A zecea e US.

• Irlanda trebuie sa se pregateasca de cresterea consumului de fentanyl. Gratii la ferestre, un pepperspray in buzunar, cursuri de Krav Maga etc.

• SEÁN Ó Fearghaíl, reprezentantul parlamentului irlandez a refuzat-o pe ambasadoarea Israelului sa prezinte in cadrul parlamentului imagini cu cadavre din urma atacurilor teroriste din Israel. Se pare ca ambasadele Israelului au ajuns un fel de Antena3, care traiesc din difuzarea de imagini socante. In afara de Romania, unde au ca sarcina suplimentara sa ii reclame la CNA pe cei afirma in public ca evreii sunt bogati. Ca amaratul ala de Gigi Becali de exemplu, pe care iar l-a luat gura pe dinainte.

  Irlandezii au dat-o elegant ca manta cum ca asemenea imagini ar fi nepotrivite in parlament si oricum nu pot sa ofere nicio garantie pentru confidentialitatea imaginilor, ca nu vor fi inregistrate si apoi facute publice. Ca irlandezii iubesc social media. Deci fara clipuri cu cadavre in parlamentul irlandez.