1. Pensionarii spun lucruri traznite
Dupa prabusirea Uniunii Sovietice si incheierea razboiului rece (care astazi stim ca nu a fost chiar o incheiere, ci mai degraba un “armistitiu” care a durat mai putin de treizeci de ani) intr-un anumit context social s-au intalnit doi fosti adversari din razboiul rece, doi fosti ofiteri ai agentiilor cu nume de trei litere din tarile lor, US si URSS.
Cei doi pensionari se stiau de zeci de ani dupa responsabilitati si nume, se contrasera pe teren de zeci de ori dar nu se intalnisera niciodata fata-in-fata pana atunci. S-au salutat politicos, si-au dat mana ca niste gentlemen-i si apoi au povestit la o bere (atat cat puteau povesti) despre cum a fost viata lor in CIA si KGB. Intre altele s-au intrebat unul pe altul ce a fost cel mai greu pentru fiecare profesional vorbind.
Fostul ofiter american a spus ca el toata viata a avut doua mari dificultati: sa gaseasca recruti potriviti si finantare suficienta pentru proiectele agentiei. Tinerii inteligenti nu doreau sa intre in CIA, ca se platea mai bine in sectorul privat iar congressmen-ii care trebuiau sa aprobe bugete erau obtuzi, tampiti si nici nu le putea explica in detaliu de ce sunt importante operatiunile respective.
Fostul ofiter rus asculta cu uimire si scepticism si spunea ca nu si-ar fi imaginat vreodata ca astea ar putea fi probleme reale pentru un serviciu secret, oamenii si banii. El la KGB trimitea undeva o hartie cu ce fonduri avea nevoie, fara alte explicatii, iar fondurile erau virate prompt iar cu recrutii singura problema era selectarea lor. Dintotdeauna KGB avusese o serie nesfarsita de tineri care isi doreau sa se angajeze acolo, cele trei litere erau ca un magnet pentru toti tinerii din tara, asa ca agentia doar isi alegea cati avea nevoie din cei care pareau cei mai potriviti pentru job.
Doua tari, doua servicii, doua realitati diferite.
Fostul ofiter american a zambit si a spus “erati mult mai buni. Si cu toate acestea am castigat noi.”
2. Partajul
Trei decenii mai tarziu urmasii celor doi pensionari se confrunta din nou si nu mai pare asa de sigur cine a castigat Razboiul Rece. Acesta pare ca si-a revenit in forta si s-a transformat intr-un razboi cat se poate de fierbinte intre cele doua mari mostenitoare a defunctei URSS, Rusia si Ucraina.
Amandoua au mostenit industrializarea fortata facuta cu pretul spolierii celorlalte foste republici sovietice, apoi Rusia i-a mostenit arsenalul nuclear iar Ucraina a mai mostenit si teritoriile furate de URSS de la Polonia, Slovacia, Ungaria si Romania.
Procesul de partaj intre cei doi frati de la Rasarit n-a avut loc la momentul ingroparii URSS, 1991, ci a tot fost amanat. Rusia l-a amanat pentru ca si-a dorit mai intai recuperarea arsenalului nuclear de la Ucraina. Iar Ucraina l-a amanat pentru ca mai intai avea o problema de identitate (obraznicii din Crimeea se declarasera republica, cei cca 30% rusofoni din tara se considerau rusi, nu ucrainieni si multe altele, numai probleme).
“Partajul” era deja considerat de toata lumea ca nemaifiind de actualitate pana cand Victoria “Fuck EU” Neuland1 a organizat lovitura de stat cunoscuta cu numele de scena “Euromaidan”.
Bine, poate n-a organizat-o ea personal, sunt doar zvonuri, gura lumii sloboda, poate ca saraca femeie doar a venit cu sandvisurile, cafeaua, know-how-ul si lunetistii.
Presedintele Ucrainei, ales in alegeri libere a fost dat jos iar amiralii US probabil ca incepusera sa isi aleaga ce perdele sa isi puna in viitoarele lor birouri din baza NATO din Sevastopol. N-a fost sa fie, ca au venit infamii omuleti verzi cu referendumul lor surpriza din Crimea iar planurile amiralilor americani au ramas cam pe acelasi palier de realitate cu planurile altui american celebru, ala cu “I have a dream2”.
Armistitiul Razboiului Rece se terminase iar lumea isi ascutea din nou cutitele.
3. Nimic nou pe frontul de Est
In anul de gratie 2025, sau anul 3 de cand Razboiul Rece s-a reincalzit destul de bine, Rusia si Ucraina de astazi seamana cu pensionarii americani din CIA si KGB de care vorbeam mai devreme.
Rusia nici macar n-a declarat mobilizarea, ca n-a avut nevoie. A marit semnificativ salariile recrutilor iar din zonele sarace ale Rusiei se inscriu in armata mii de oameni in fiecare zi. Cred ca nici pe reclama nu prea a dat Rusia bani, ca cine are nevoie gaseste centrul de recrutare si singur, n-are nevoie de Waze. Cat despre buget, e tot ca in povestea de mai sus. Cat cere armata atata i se da. Trecerea la o economie de razboi a fost un no-brainer pentru rusi si viata de zi cu zi a rusului de rand nu s-a deteriorat vizibil din cauza sanctiunilor occidentale. Poate doar pentru rusii care si-au vazut yachturile confiscate prin Europa, sau cei care nu mai primesc viza sa isi petreaca iernile in Spania, dar majoritatea rusilor nu intrau oricum in categoriile respective.
In schimb, pentru celalalt mostenitor URSS, Ucraina, lucrurile sunt un pic mai complicate. Banii nu exista, asa ca trebuie cersiti constant de la prietenii occidentali. Si cu recrutii avem o mare problema, ca nu prea mai sunt ucrainieni dispusi sa moara intr-un razboi in care au fost bagati fara voia lor, pe care nu-l pot castiga si care pare sa se fi transformat intr-o competitie internationala de “cine are capacitatea cea mai mare de suportare a durerii”. Un fel de Eurovizion, dar nu cu LGBT, ci cu durere. Cine suporta durerea mai bine castiga.
Statisticile spun ca de ceva vreme incoace principalele pierderi ale armatei ucrainene nu mai sunt mortii ci dezertarile.
Doar in acest an procurorii din Ucraina au deschis peste 160.000 de dosare noi pentru dezertare, mai multe cu o treime decat anul trecut.
Ce este si mai ingrijorator este ca nu vorbim de dezertori “obisnuiti”, din aia care fug acasa pentru ca li s-a facut dor de iubita, ci de abandonari in masa ale pozitiilor.
Cei mai multi se duc acasa si raman ascunsi cu ajutorul familiilor, eventual cu o “atentie” data politistului local, care n-are niciun motiv sa isi antagonizeze comunitatea locala, pentru ca cu ei va trai in continuare si dupa terminarea razboiului.
Deci 160.000 de dezertori noi in Ucraina doar anul acesta. Cei oficiali, cercetati penal, nu vorbim de cei suficient de inteligenti care sa zboare pe sub radar si sa se dea disparuti.
4. Busificarea
Situatiile dramatice cer solutii dramatice. In Ucraina a crescut constant agresivitatea “recrutorilor” care au ajuns sa rapeasca (la propriu) barbati din locuri publice, de pe strada, din cluburi sau de la iesirea din magazin. Oameni care au iesit sa isi plimbe copilul sau cainele si nu s-au mai intors acasa. Oameni rapiti din fata casei lor.
Din toate aceste situatii lumea s-a ales cu un cuvant nou, “busificare3”. бусифіка́ція pe limba lor.
Care se refera la simplul fapt de a fi luat pe sus si bagat cu forta intr-un autobuz care te duce in cel negru cosmar pe care ti l-ai imaginat vreodata. Viata ti se poate schimba intr-un minut de ghinion sau neatentie, fara sa meriti asta si fara sa o poti preveni.
Autoritatile de recrutare din Ucraina au cerut insistent populatiei sa nu mai consume si mai ales sa nu mai distribuie videoclipuri cu busificare, cu oameni luati cu forta de pe strada, care se lupta pentru viata si libertatea lor. Parerea autoritatilor ucraniene este ca aceste clipuri nu fac bine la moralul populatiei, grav afectat de razboi.
In plus, din multe clipuri reiese clar ca daca victima rapirii se apara serios, e mai mare, mai puternic sau pur si simplu mai gras, e mult mai greu de rapit si uneori poate scapa. Si asta transmite populatiei semnalul gresit ca merita sa se opuna recrutorilor.
Cum spune vorba din batrani “grasii sunt mai greu de rapit”.
Ideea e simpla, daca filmezi abuzurile autoritatilor si apoi le distribui pe internet doar rusii profita de asta.
Si cine ar putea sa ii contrazica? Logica autoritatilor ucrainiene este impecabila: doar rusii sunt de vina ca in Ucraina sunt oameni rapiti pe strada. Daca rusii ar fi acceptat cu seninatate budista serviciile de catering ale doamnei Nuland (sandvisuri, cafea, baza navala US din Sevastopol) si nu ar fi atacat Ucraina probabil ca astazi cuvantul busificare nu ar fi existat.
Fiecare ucrainean rapit pe strada trebuie sa fie constient ca rusii sunt de vina pentru acea rapire si sa nu mai injure in mod gresit autoritatile de recrutare din Ucraina, care isi fac doar datoria.
Eu unul sunt constient de asta asa ii injur pe rusi la fiecare factura de curent si de incalzire centralizata.
Stiu ca platesc cel mai scump curent din Europa doar din cauza rusilor, dar in acelasi timp stiu ca fiecare kilowatt scump pe care il consum si platesc e ca o andrea infipta in inima masinariei de razboi rusesti, ca o parte din banii aia se duc in Ucraina, asa ca il consum cu placere. Mai un resou, mai o lumina lasata aprinsa cand plec de acasa. Deja mi-am schimbat toate becurile economice putiniste cu din acelea vechi, cu filament, care consuma mult. Slava!
Si m-am apucat sa lucrez si la dieta, vreau sa devin ne-busificabil, ca nu se stie niciodata ce-ti aduce viata. Sau autobuzul.
e fucking oribil războiul ăsta, dar și mai oribilă e propaganda care-l căptușește ca o pufoaică sintetică puturoasă. Noi ca noi, ăștia mai trecuți prin viață, dar e dezgustător cum sunt duși cu vorba și cu zăhărelul tinerii, acești Niculae Moromete (era să scriu Moșteanu, dar nici el nu-i tânăr). Singura opoziție pe care o mai văd posibilă și cât de cât eficientă e debranșarea de la toate canalele de știri. Greu, dar face bine.
"Grasii sunt mai greu de rapit." Păi normal.
E prima dată când aud că un clișeu din bătrâni este, de fapt, un sfat de supraviețuire în timp de război.
Deci lecția este: mai bine supraponderal și liber, decât fit și recrutat forțat? Ce vremuri.