Blondele, rujurile si chilotii barbatilor
indicatori economici mai mult sau mai putin vizibili
1. Crizele si casatoriile
O vorba care circula pe Wall-Street spune ca stii ca este recesiune economica atunci cand evreicele incep sa se casatoreasca din dragoste.
Habar n-am daca este adevarat sau nu, eu n-am cunoscut decat vreo trei evreice in viata mea, erau toate deja casatorite si nu mi-am permis sa le intreb de ce au facut-o. Dar presupun ca oamenii de pe Wall-Street cunosc mult mai multe evreice decat mine asa ca stiu ei ce vorbesc.
O casatorie este in primul rand un parteneriat economic, iar daca partenerii potriviti nu mai exista atunci suntem liberi sa facem ce vrem, inclusiv sa alegem alte criterii pentru parteneriat. Cum ar fi dragostea.
Legaturi intre comportamentul femeilor si economie au existat tot timpul. Cherchez la femme este in sine un indemn econometric. A fost tot timpul.
2. Crizele si lungimea fustelor
In 1926 economistul George Taylor a propus un indicator economic bazat pe lungimea fustelor. Economistul nostru a observat ca lungimea fustelor femeilor creste si scade in functie de cat de bine merge economia. In vremuri economice bune fustele se scurteaza, ca oamenii sunt mai optimisti, mai jucatori, mai dispusi sa isi asume riscuri. In primul rand oamenii care poarta fuste.
In vremuri economice mai complicate fustele tind sa se lungeasca, oamenii devin mai prudenti, mai conservatori, mai putin dispusi sa isi asume riscuri. Inclusiv riscul unor relatii nepotrivite.
Modelul lui George Taylor venea cu o cronologie clara:
anii 1920, fuste scurte si piete infloritoare
anii 1930, Marea Criza si fuste pana la podea
anii 1960, fustele mini au reaparut intr-o perioada de crestere economica si optimism
recesiunile din anii 1970, fustele lungi au revenit la moda
Sigur, “Indexul Fustelor1” nu este chiar o lege economica, ci mai degraba o observatie culturala. Unii economisti spun ca este o simpla coincidenta si ca multi alti factori influenteaza moda si lungimea fustelor. Eu as adauga aici ca multi economisti de prestigiu nu sunt interesati de fuste, si din cauza aceasta nici nu observa bine lungimea lor, dar divaghez.
“Indexul lui Taylor” (o alta corelatie interesanta, “Taylor” = “croitor”, un economist numit “Croitoru” facand corelatii economice cu lungimea fustelor) este memorabil si simbolic, o forma intuitiva de a intelege cum starea de spirit a consumatorilor influenteaza deciziile de zi cu zi.
3. Crizele si blondele
Vremea lui George Taylor s-a dus, acum toate fustele sunt in general scurte indiferent de crizele economice asa ca a aparut un nou indicator economic bazat pe comportamentul femeilor. Cherchez la femme.
Acest nou indicator nu mai are treaba cu fustele ci cu blondele. Mai precis cu blondele vopsite.
Studiile spun ca peste 50% din femei isi vopsesc (macar din cand in cand) parul iar blondele naturale (cele blonde din ADN cum ar veni) sunt aproximativ 1-2% din populatia generala. Sigur, procent ceva mai mare in tarile scandinave, dar irelevant pentru acest indicator economic. Deci cele mai multe blonde care umbla pe strada (cam 19 din 20) isi vopsesc parul.
Problema cu parul vopsit este ca el creste in continuare si periodic devin vizibile radacinile naturale, proces care demasca blonda falsa. Femeile dedicate pastrarii legendei cum ca ar fi blonde autentice incearca sa evite asta printr-o noua sedinta la cabinetul de cosmetica, sedinta care costa bani.
Da, ati ghicit, in perioade de recesiune economica vedem pe strazi tot mai multe blonde false cu radacinile parului nevopsite, pentru ca aceste sedinte de revopsire sunt mai rare.
Dupa parerea economistilor acest trend de a umbla pe strazi cu parul la doua culori are motive pur economice si in niciun caz estetice. Nu am cum sa ii contrazic pe domnii economisti, la fel ca si in cazul evreicelor casatorite, nici blonde nu am cunoscut prea multe, asa ca mi-e greu sa vorbesc din experienta. Dar ideea are logica ei.