1. Ascunde-ți puterea, asteaptă-ți timpul
Citatul îi este atribuit lui Deng Xiaoping.
Pentru cei care ati deschis mai târziu televizorul Deng este tipul care a stat oficial la butoanele Chinei vreo 14 ani, între 1978 si 1992. Neoficial, a mai influentat politica Chinei si câțiva ani după ce n-a mai fost la butoane, până la moartea lui in 1997.
Dacă Mao a creat China modernă, Deng a făcut-o să funcționeze. Cu accent pe “să funcționeze bine”. A preluat de la Mao o Chină răvășită de marxism, cu o economie de ev mediu, înfometată, abuzată și a transformat-o cu răbdare în superputerea de astăzi. Nu abandonând marxismul, nu confruntându-se cu el ca ca prostu’, pardon, ca Gorbaciov, ci trecând cu eleganță pe lângă el. Care marxism, nene? Aa, ăla?
Filosofia lui Deng despre comunism vs. capitalism era una simplă: “nu contează dacă o pisică este albă sau neagră câtă vreme prinde șoareci”. Importantă e realitatea, nu ideologia, care e doar o schiță rudimentară și distorsionată a realității.
Iar pe tovarășii lui de la butoanele Chinei i-a îndemnat să nu se grăbească prea tare: “ascunde-ți puterea, asteaptă-ți timpul”. A devenit în timp un fel de slogan neoficial al Chinei, până în zilele noastre. Când nu mai are de ascuns nimic, că se vede cu ochiul liber.
2. Americanii gândesc în cicluri electorale. Iranienii gândesc în generații.
Mi-am adus aminte de acest îndemn filosofic al lui Deng frunzărind în această după-amiază liniștită de duminică câteva articole despre frustrarea lui Trump că desi a obliterat (chiar de mai multe ori 😅) capacitățile militare ale Iranului, adică le-a distrus 100%, cele 0% care au mai rămas îi crează încă mari probleme.
Pentru Donald Trump distrugerea Iranului ar fi trebuit să fie așa, un job de un weekend. Hai, maxim două.
Omorât Ayatollahul ✅, omorât o sută-două de copii ✅ așa, ca să băgăm frica în populație, să le fie clar la toți că we mean business, mai distrus câteva rafinării și gata, totul s-a terminat.
Atâta doar că Iranul merge de mulți ani pe varianta lui Deng. “Ascunde-ți puterea, asteaptă-ți timpul“.
Pe lângă centrifugele alea de îmbogățit uraniul care îi obsedează pe vecinii deținători ilegal de arme nucleare, Iranul a mai făcut si multe hale de asamblat drone ieftine, de acum celebrele Shahed, și-a descentralizat cât a putut armata si paramilitarii din “Gărzile Revoluționare” și altele. Iranul s-a pregătit pentru oaspeții nepoftiți care știa că vor veni într-o zi.
“Micul Satan” si “Marele Satan” cum le zic atât de poetic iranienii. 😅
Iranul nu a încercat să devină mai puternic decât US, că nici n-avea cum, n-a încercat să aibă o tehnologie militară mai bună, că iar n-avea cum. Însă s-a pregătit 20 de ani pentru un război de uzură pentru care Unchiul Sam nu este echipat și nici pregătit.
Doctrina militară iraniană dedusă din practica este descentralizare a apărării, drone ieftine care să consume muniția scumpă a adversarului, surse multiple de navigație prin satelit. Totul gândit pentru a duce un război asimetric de uzură o perioadă lungă.
Surse din Pentagon sunt îngrijorate că în prima lună de război cu Iranul armata americană a consumat o treime din stocurile de Tomahawk. Producția n-are cum să țină pasul cu consumul. Dronele Shahed sunt ieftine, ușor de construit iar producția le poate livra lejer în timp real, ca brutăriile pâinea caldă dimineața.
O dronă Shahed costă mai puțin decât o locuință de-a lui George Simion, din aia pentru săraci, de 20k. Un interceptor folosit de “Micul Satan” sau de “Marele Satan” costă cam cât o vilă de-a lui Zelenski.
Sesizați problema? În fiecare zi Iranul cheltuie câteva sute de garsoniere Simion-grade pe câteva sute de vile Zelenski-grade. Cât timp vor reusi cei doi parteneri de crime, cel Mic si cel Mare să țină pasul cu cheltuielile?
Ideologia și politica sunt una, economia e alta și are un prost obicei să dea cu copita.
Iranul și-a ascuns puterea și și-a așteptat timpul. N-a avut niciun motiv să facă altfel.
3. Vremea revoluțiilor portocalii a cam trecut
Văd pe social media mulți români necăjiți despre cât de asupriți sunt iranienii de rând de către conducătorii lor cei bărboși și că oamenii obisnuiți din Iran nu înțeleg că a venit vremea pentru o schimbare. Ca femeile din Iran să nu mai fie asuprite să poarte broboadă.
Probabil că sunt cam aceiași români care erau îngrijorați acum câtiva ani de cât de asupriti erau libienii sub Gaddafi, sirienii sub Al Assad sau irakienii sub Saddam.
Între timp au devenit cu toții liberi. În diferite feluri.
Libienii au scăpat de Gaddafi și sunt fericiti, acum sunt liberi, și-au reinființat târgurile de sclavi. Cred că Libia e singura țară din lume care are acum târguri de sclavi.
Și Siria după ce a scăpat de dictatorul Assad și-a redescoperit tradițiile: decapitări in public, lapidări, obiceiuri faine de libertate.
Irakienii stau și mai bine, că de la ei, după ce au venit și i-au eliberat, petrolistii americani n-au mai plecat din Irak deloc.
Poate că iranienii au învățat totusi câte ceva din lecțiile Libiei, Siriei si Irakului și de aia nu se grăbesc. Poate că femeile din Iran știu că dacă vor învinge petrolistii americani care au venit să le elibereze, purtatul broboadei va fi ultima lor grijă. Schimbările impuse din exterior pleacă greu, spre deloc.
După ce Marele Petrolist va pleca acasă iranienii vor decide singuri când îsi vor înlocui barbocrația cu un guvern ceva mai palatabil. Deocamdată n-au timp de asta, că trebuie să asambleze Shahed-uri. First things first!