Arta de a nu face nimic

Mark Twain a spus ca “sa nu faci nimic e cel mai usor lucru din lume, dar crezi ca ceilalti te lasa?“

Avea si el dreptatea lui. In mod evident “a nu face nimic” nu este chiar usor. Suntem conditionati din copilarie sa fim in miscare, sa nu “irosim timpul”. Exista presiunea sociala a grupului care ii culpabilizeaza pe cei care ard gazul de pomana. Exista chiar o achizitie evolutiva nedorita, care ii face pe unii dintre noi sa fie in miscare mai tot timpul, ADHD.

Acum mai multi ani am fost intr-o vizita la cineva, undeva la tara. Gazda si-ar fi dorit sa stam inauntru, eu ca proaspat fugit dintre betoanele Bucurestiului mi-as fi dorit sa stau afara, la aer. Gazda mi-a facut placerea, a scos o masa si niste scaune si am stat afara. Si in timp ce stateam linistiti la masa in curtea de alaturi vecinul avea tot felul de activitati fizice grele si vizibile. Tragea de un bustean, apoi de un sac cu ceva, apoi a mai maturat prin curte. Era duminica, era vara, nu se auzea nici musca. El era insa in miscare. Poate ca mutatul busteanului si a sacilor erau importante, dar cu siguranta nu erau urgente. Intr-un tarziu am inteles si eu ca vecinul nu muncea pentru el, ci muncea pentru noi, orasenii lenesi care stateam degeaba in curtea de alaturi. Sa ne arate el cum e un gospodar adevarat, care nu risipeste timpul.

O modalitate simpla de a evita burnout-ul si eventual ochiul critic al celor din jur este sa inlocuim din cand in cand munca cu ceva care ne face placere, un hobby de exemplu. Sau o activitate culturala. Nimeni nu te va considera lenes daca mergi la teatru. Sau pictezi. Sau citesti. Atata doar ca inlocuiesti o activitate cu o alta, nu stai “degeaba”, fara sa “faci nimic“.

Olandezii insa au (re)descoperit arta de a nu face nimic. Si i-au dat si un nume bun, niksen. Obiectivul nixingului (activitatea de a nu face nimic) e clar, este un antidot la stres si la burnout. Definitia ar putea fi “a nu face nimic, a nu avea niciun scop pentru o anumita perioada”. Verbul in engleza ar putea fi “to nothing“. In romana habar n-am cum ar putea fi, ca “a nimici“ inseamna cu totul altceva. Poate doar daca il folosim pentru “a nimici timpul”. 😊

Probabil ca va ganditi ca niksen e doar o forma de mindfulness si n-as putea sa va contrazic. Olga Mecking, autoarea cartii “Niksen: Embracing the Dutch Art of Doing Nothing” se plange ca a avut o dificultate in a gasi o definitie potrivita pentru “niksen” pentru ca aproape orice definitie i-ar fi facut pe cei care practica nixingul sa creada ca nu le iese bine. Pentru ca in niksen, spre deosebire de hobby-uri, relaxare nu iti propui nimic. Orice obiectiv, cat de vag contrazice ideea de baza. Daca iesim la plimbare avem undeva in minte cei 10.000 de pasi recomandati zilnic. Deci un obiectiv. Daca citim vrem sa terminam cartea, deci un alt obiectiv. Avem un obiectiv implicit, ne gandim la o finalitate. Niksenul nu are nici finalitate. Iar daca ii dam o definitie prea precisa suna ca un obiectiv.

Altii au gasit variante inrudite cu niksenul pentru a combate stresul si burnout-ul. Danezii sunt cu hygge, finlandezii sunt cu fika. Dar toate au cumva un scop implicit, de exemplu sa ne simtim mai bine. Niksenul nu are niciun scop.

Chiar daca conceptul de niksen provine din Olanda nu inseamna ca olandezii sunt neaparat buni in arta de a nu face nimic. Paradoxal, situatia e mai degraba pe dos, ideea de a nu face nimic in mod intentionat a aparut tocmai intr-o societate hiper-activa, ca o reactie la presiunea sociala. Etica protestanta a muncii le spune olandezilor sa cada lesinati pe baricadele muncii, nu sa stea degeaba. 😊

Arta de a nu face nimic ii provoaca pe cei care sunt vesnic ocupati sa isi clarifice si de ce sunt vesnic ocupati. Poate ca a fi vesnic ocupat le da un sentiment de valoare si importanta. Asa arata un gospodar adevarat, in vesnica miscare. Asa arata un profesionist adevarat din domeniul X (inlocuiti voi X-ul), alearga in toate directiile in mana cu o lista de to do-uri mai lunga decat conturile bancare ale lui Zelenski. “Sunt asa de ocupat pentru ca sunt asa de important”.

Din pacate a fi ocupat nu este deloc un indicator real al valorii personale sau al performantei. E doar un indicator ca trebuie sa muncesti mai mult decat altii ca sa obtii acelasi lucru. Si poate o dovada de proasta organizare a timpului. Pentru ceea ce altii fac in opt ore tu ai nevoie de zece. Si este cu siguranta un indicator al unei anumite lipse de control in viata.

Ce facem atunci cu niksenul? Nu facem nimic, tocmai pentru ca este arta de a nu face nimic.

Il practicam ca antidot impotriva presiunii unei societati care vrea sa ne stoarca de viata. Il practicam ca un cadru in care stimulam daydreaming-ul. Il practicam ca forma de wellness. Si il practicam fara nicio justificare, neapologetic, pentru ca nu datoram altora nicio explicatie pentru timpul pe care il petrecem cu si pentru noi insine.