In timp ce pazeam cu cronometrul in mana ouale puse la fiert (imi plac moi, dar nu foarte moi) mi-am adus aminte de “aristologie”. Adica cu aproximatie “arta micului dejun”.
Nu ma intelegeti gresit, nu ma consider vreun maestru al micului dejun doar pentru ca stau cu cronometrul sau termometrul in mana insa de plictiseala am inceput sa ma gandesc daca efortul de a obtine rezultate constante in fierberea oualelor nu ar putea fi incadrat un pic la “aristologie”. 😊
“Ariston“ in limba greaca inseamna fix “mic dejun”. Nu plecati urechea la cei care vor sa va convinga ca ar putea insemna si pranz sau — Doamne fereste — cina.
Acum “aristologie“ e folosit cu sensul general de “arta de a gati” sau “arta de a manca” sau chiar “arta conversatiei la masa“, dar sensul initial al cuvantului era legat doar de “micul dejun”.
“Aristologie” este un cuvant care a suferit de probleme de identitate din prima zi a existentei lui pana in prezent. Unul din putinele cuvinte la care nu doar ca avem o etimologie foarte precisa (“mic dejun”, remember?) ci stim exact cine si cand ni l-a bagat in meniu: un anume Thomas Walker in 12 august 1835 cand a vrut sa faca si el o aroganta si sa foloseasca un cuvant care nu exista. De la el incoace exista.
Poate ca dl Walker avea vreo iubita care intarzia tot timpul la masa, pentru ca pentru el unul din ingredientele-cheie al “artei de a manca/cina/whatever” era punctualitatea. Si are sens. Daca aristologia este arta de a manca impreuna cu altii (cum ai putea sa fii artist daca nu te vede nimeni?) e normal sa te irite ca ti se raceste mancarea in farfurie doar pentru ca iubi nu s-a terminat inca de machiat.
Dupa moartea domnului Walker aristologia a fost folosit(a) o vreme in sens peiorativ pentru “pseudo-arta” de a manca sau mofturile nejustificate ale unor mancăi banali. Apoi a incercat sa se aseze o vreme cam pe unde este “gourmet” astazi, in final atributiile semantice ale “aristologului” fiind preluate in totalitate de “gurmand“.
“Aristologul” a mai incercat sa isi gaseasca un rost in lume ca fiind cel care stie sa faca conversatie la masa, dar nici aici nu i-a mers foarte bine pentru ca deja exista “deipnosofistul”, inca de prin anul 228. Deci cu vreo 1600 de ani inainte de dl. Walker.
(Un alt sens al deipnosofistului a mai fost cel care stie sa vorbeasca in general despre mancare, nu neaparat la masa. Poti sa vorbesti despre mancare oriunde, si pe malul marii. Eu uneori ma simt asa, un pic de deipnosofist, dar nu mai zic la nimeni. 😅
In zilele noastre un influencer care vorbeste doar despre mancare ar putea fi considerat deipnosofist.)
Ce a mai ramas din aristologie? Cine ne mai sunt aristologii?
Un posibil raspuns ne vine din Țara Soarelui Rasare, unde de ceva vreme aristologii cu ochii oblici vor sa ne convinga ca cea mai buna varianta de a manca sushi este sa folosim o doamna ca platou. Preferabil una fara vergeturi, ca sa manance si dl. Buhnici.
Atata doar ca “aristologia“ nu prea are noroc nici aici, cuvantul ales de artistii japonezi este “nyotaimori“. Cu variantele vestice de “body sushi” sau “naked sushi”.
Habar n-am ce soarta va avea in final “aristologia”, poate va ramane doar o curiozitate in dictionare, golita de orice sens. Pentru mine aristologia ar putea fi foarte bine si arta fierberii oualelor pentru micul dejun, astfel incat sa iasa fix de consistenta dorita. 💪
Sau ar putea fi — de ce nu? — arta de a sta pe social media la micul dejun.
Habar nu aveam de cuvântul acesta. Oare o fi în dex? Nu-l am acum la îndemână şi oricum nu pot spune că ştiu toate cuvintele de acolo.
Cât despre sushi... genial. Nu pe gustul meu sau al feministelor, probabil, dar genial 🤣
dubioasa natiune Japonia asta, a luat-o razna complet; muncesc pana mor, traiesc in cotetze inghesuite, si servesc sushi-ul de pe sfarcuri... care e logica si sensul aici?