Antrenorul de lampionagii

Acum mai multi ani eram pe malul marii cu un prieten care ii promisese lui fii-su ala micu' ca ii ridica un lampion. Stiti lampioanele, chestiile acelea din hartie cu o lumanare aprinsa in capat, care zboara pe motive de aer cald.

Nici eu, nici prietenul meu nu ridicasem pana atunci in viata noastra vreodata un lampion. Zero experienta. Mai asistasem la cate o demonstratie, intelegeam teoretic principiul (aerul cald e mai usor, yes Sherlock) dar practic nu o mai facusem niciunul. Stiti cum e, teoretic nu e nicio deosebire intre teorie si practica. Practic insa este.

Domnul tigan care vindea lampioane ne-a sfatuit ferm, clar, pe puncte: "sefu’, il apuci de aici, unul din stanga, unul din dreapta, tu il tii bine, tu ii dai foc cu bricheta aici, intr-un colt, si apoi il intoarceti amandoi usor, il tineti jos pana se umfla bine, apoi cand da sa se ridice ii dati drumul, m-ai inteles?"

Noi dadeam politicosi din cap ca am inteles, mie mi se parea foarte amuzant domnul tigan foarte sfatos, foarte tehnic, cu disciplina inginereasca si didactica.

Si am incercat noi sa dam foc la pasta aceea de titei, am evitat la milimetru sa dam foc la lampion, l-am intors, l-am gaurit din neatentie in vreo 2 locuri, ne-am pus pe blestemat lampionul defect, moment in care a aparut langa noi tiganul sfatos, care ne-a spus cu tristete "l-ati stricat, dom'le, pai nu asa, nu v-am spus eu cum sa il faceti?".

Eram convinsi amandoi ca tiganul are lampioane de proasta calitate si facea pe acolo pe plaja doar marketing. Ne uitam in jur si era plin de fraieri ca noi care incearcau fara succes sa ridice la ceruri lampioanele cumparate de la tigan. Tigan care trece pe la fiecare sa ii consilieze si de la caz la caz sa ii consoleze pentru esec. Cele mai multe erau doar consolari post-mortem, ca nu vedeam niciun succes. Nu se ridica niciun lampion.

Trasesem concluzia normala ca e o teapa dar prietenul meu ca sa ii faca pe plac copilului mai ia un lampion, de dragul ritualului Tiganul se pune iar pe explicat, tot pe puncte. Avea un ton patern, cald, empatic, te facea sa crezi ca isi doreste din tot sufletul lui mic si negru sa reusesti sa ridici panarama de punga de hartie. Si poate chiar isi dorea, cine stie, fiecare client multumit putea cumpara un nou lampion.

Si iar ne apucam, in paralel cu inca doi alti musterii ai tiganului, tot incepatori in ale lampioanelor, ca si noi. Am facut tot ce ne-a zis, l-am incalzit, l-am intors, l-am gadilat pe burta, dar lampionul nimic. Flasc si inert ca Iohannis in lupta cu reactiunea. Sau cu duamna Carmen in costum de baie.

Lampionul s-a tarait pe nisip ca un caine calcat de masina, de ridicat nici vorba. Si cand dezamagirea noastra era in toi am vazut namila de tigan alergand spre mine, in primul moment am crezut ca vrea sa ma atace. Na, povestile din copilarie cu tiganii care te ataca brusc, fara motiv.

"Tine-l asa, foarte bine, foarte bine" racneste motivational tiganul, apoi fuge la urmatorul lampionagiu dezamagit, ii da foc din nou, apoi alearga la al treilea. Tot in fuga trece razant pe langa noi si racneste "continuati, continuati" ceea ce imi da incredere ca s-ar putea sa fim pe drumul cel bun. Si cand ne intrebam mai tare ce am mai putea face ca sa ridicam punga de hartie incalzita in aer apare din nou in fuga tiganul, ni-l smulge din mana, alearga cu el pe plaja, rateaza o palarie de stuf si ridica lampionul. Ma uit in jur, toate cele trei lampioane care cateva minute mai devreme se taraiau pe jos, ca prestigiul international al Romaniei, acum pluteau bine-mersi in aer.

"Ati vazut ca ati putut?"

Deci nu numai ca tiganul ne ridicase lampioanele in aer (ca el le-a ridicat, nu noi) dar si-a mai facut timp sa ne cultive un pic si stima noastre de sine, grav erodata de esecuri.

Stofa de antrenor avea domnul tigan, m-a impresionat. Antrenor de lampionagii era.

Uitasem de intamplarea asta cu “antrenorul de lampionagii“ cand azi dimineata dau peste o stire de presa cum ca a aparut o meserie noua, “antrenorul de menstruatie“.

Daca in cazul lampioanelor ar putea aveo o noima, cineva trebuie sa te invete cum sa le folosesti, in cazul menstruatiei ma gandesc ca doamna auto-intitulata “menstrual coach” braconeaza lejer pe domeniul medical. Adica atunci cand o adolescenta are dureri menstruale ar trebui sa se consulte cu un medic, nu cu un “coach”. Iar medicul ii spune ce trebuie sa faca pe mai departe. Iar daca medicul respectiv nu se pricepe suficient de bine (se intampla) ar trebui inlocuit tot cu un medic, nu cu un “antrenor”.

Eu nu am menstruatie, asa ca nu vorbesc din experienta. Dar am o experienta oarecum similara, racesc din cand in cand. Ciclic cum ar veni. Si atunci cand racesc nu apelez la un “antrenor de raceala”, ci ma consult cu un medic. Sau doi, daca primul n-a fost convingator.

Poate ca traim intr-o lume in care un lifecoach, ocupatie foarte discutabila care braconeaza pe taramul psihoterapiei considera ca a venit timpul sa aiba sub-specializari. “Menstrual coach“ ar putea fi una din ele.

Pareri?