Am primit marfa
M-a intrebat unu’ de pe net de ce scriu
E o intrebare complicata dar din fericire eu am un raspuns simplu. Eu personal scriu de dragul conversatiei. Suntem fiinte sociale, asa suntem construiti si avem nevoie de Conversatie. Cu majuscula.
Mai intai conversatia incepe in mintea mea gen “ai vazut, sefu’ ce i-a zis Netanyahu lui Biden?“ (eu vorbesc politicos cu mine insumi) sau “bai, ce chestie incalcita dedolarizarea asta, plm, Kafka ar fi fost invidios“. Si ca sa nu ramana conversatia doar acolo, in mintea mea, m-am apucat sa scriu acest newsletter. Iar oricine doreste sa se alature conversatiei o poate face in multe feluri. Prin comentarii pe Substack. Prin comentarii pe Twitter. Prin comentarii pe Telegram. Sau prin comentarii in mintea lui, perfect legitime si acelea.
Unii scriu pentru bani, ca Stephen King. Altii pentru glorie, ca Houellebecq. Si altii pentru alungarea gandului mortalitatii, ca Yalom. Sau altii pentru amenzi, ca Buhnici. Eu scriu doar pentru conversatie.
Fenomenul fakenews
Am citit astazi la substackerul meu favorit o analiza compacta si solida a fenomenului fakenews. Ar merita sa o cititi si voi. Fakenews-ul e probabil de aceeasi varsta cu umanitatea. Cred ca stramosii nostri cand au invadat Europa erau deja dedulciti la stiri false. Vedeau o antilopa homosexuala batrana si spuneau ca au vazut un mamut-alfa tanar, cu parul lung. Cartile esentiale ale umanitatii, Biblia, Coranul nu sunt nimic altceva decat colectii sexy de fakenews, compilate cu rabdare si lipsa de inhibitii.
Dupa umila mea parere de mare consumator de fakenews (mie chiar imi plac) problema nu sunt stirile false in sine cat mai ales propria noastra inapetenta pentru a le recunoaste ca fiind false, scoase din context, exagerate sau doar manipulative.
Inapetenta care vine din doua surse principale:
1. Ca sa recunoastem o stire care ne place ca fiind falsa ne creaza disonanta cognitiva. Disonanta e neplacuta si o evitam.
2. Ca sa recunoastem ca o informatie ar putea fi falsa necesita sa fim bine mufati la realitate. Reality check cum ar veni.
Capacitatea noastra de testare al realitatii e foarte diferita, la fel ca memoria sau IQ-ul sau forta fizica, iar unii dintre noi suntem dispusi sa credem ca pamantul e plat, ca pe Kennedy l-a impuscat Lee Harvey Oswald sau ca duamna Ursula ne vrea binele. Sau ca daca vom manca mai putina carne vom salva planeta de ea insasi.
Stirile false ne satisfac unele nevoi de a ne confirma lucruri in care credem, lucruri pe care le uram, nevoia de senzational etc.
Inteleg dorinta de a-i proteja pe cei mai fragili intelectual dintre noi de stiri care ar putea sa le supra-incalzeasca lampile, dar eu as lua un pic apararea fenomenului fakenews. Tigari nu, alcool nu, droguri nu, sa pastram totusi cate ceva din micile placeri ale vietii.
Vreau o tara ca afara. Dar nu neaparat ca Irlanda.
Asta pare sa vrea sa devina rubrica permanenta aici. Autoritatile din Irlanda se tem ca multi soferi au trecut testele teoretice pentru permis cu ajutorul unor binevoitori care au dat testele in locul lor. Probabil contracost. Va mai aduceti aminte ce mai vaiet, ce mai zbucium era prin presa romaneasca despre fabrica de permise auto de la Pitesti? Ei, bine, se practica big time si la altii, ne mai linistim si noi cu complexele de est-europeni? 😊
N-am nicio indoiala ca permise luate pe naspa exista si in Spania sau Italia sau alte tari. In Germania nu, ca aia nu au simtul umorului. Vreau o tara ca afara.
Ucraina inaugureaza lumea transfiscalitatii
Si ca tot am ajuns cu discutia la “vreau o tara ca afara“ si “reality check“ va propun sa incheiem pe o nota de “opriti planeta, vreau sa cobor“.
Ucraina a ajuns la concluzia ca ar fi timpul sa impoziteze companii care nu ii apartin din tari care nu ii apartin. Companii si tari a caror singura vina este doar ca impart cu Ucraina aceeasi planeta.
Este o logica care deschide o lume nebanuita pana acum. Cu voia dvs. as numi-o “transfiscalitate“.
Inca odata, ca poate n-ati inteles: o tara oarecare isi doreste sa impoziteze alte companii din alte tari.
Imaginati-va ca intr-o zi Bulgaria ar putea sa zica “foarte multi bulgari isi fac concediile in Romania, deci am vrea ca HORECA din Romania sa imparta profiturile excedentare cu Bulgaria.“
Sau o tara africana unde oamenii nu prea gatesc si nu prea mananca in general si de aia si raman supli: “la noi in tara noastra africana noi nu gatim si ca atare nu incalzim de-a-n-pulea planeta. Asa ca ar fi normal ca toate tarile in care se gateste mult sa imparta cu noi o parte din ce gatesc.“
Momentan transfiscalilor ucrainieni ai planetei li s-a pus pata doar pe d’alde BP, Chevron, ExxonMobil, Total, Shell. Dar stim ca transpira pe margine si Apple & friends. Si mai ales Starlink, ca doar ei au castigat serios de pe urma razboiului. Nu atat bani, ca au oferit serviciul gratuit dar au beneficiat de foarte multa expunere. Toata lumea a vazut ca Starlink poate tine o tara si un razboi in spinare. Reclama asta ar trebui impozitata.
Let that sink in. CлаваKокаїну! 😊