1. O programare aproape ratata
A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar mai povesti, pe vremea cand se bateau ursii in coada, muntii in cap, Mickey Ponta era prim-ministru si era obraznic cu presedintele in exercitiu iar cabinetul meu de psihoterapie era in Bucuresti. Un domn foarte insistent din provincie ma tot batea la cap sa facem o programare pentru o sedinta de hipnoterapie. (Sunt specializat in hipnoterapie. Bine, acum nu mai practic, ca m-am mutat la tara in Irlanda si scriu pe Substack, doua activitati care imi ocupa tot timpul.)
Ezitam sa fac programarea nu pentru ca as fi fost atat de aglomerat incat sa nu am timp si pentru el, dar nu mi se parea justificat sa bata cateva sute de kilometri doar pentru o sedinta. Contrar miturilor din filmele hollywoodiene hipnoza nu functioneaza asa, vii la hipnoterapeut, te holbezi la un pendul 3 minute si gata te-ai vindecat de toate relele. Hipnoza este doar un instrument ca oricare altul din tolba terapeutului si de multe ori nici macar nu este instrumentul cel mai potrivit. Dar unele mituri sunt persistente si oamenii refuza sa le abandoneze.
Problema domnului insistent era legata de alcool si era convins ca dupa ce le incercase pe toate doar hipnoza l-ar mai putea ajuta. In zadar am incercat sa il descurajez sa bata drumul la Bucuresti pentru o singura sedinta, n-am reusit. In final am acceptat, am stabilit o programare pestre vreo 2 saptamani pentru duminica dimineata, pentru ca doar atunci putea calatori la Bucuresti. Banuiala mea este ca isi dorea povestea asta cu hipnoza nu atat de dragul interventiei, ci mai ales ca pe un fel de demonstratie facuta familiei ca, da, e sincer in demersul lui anti-alcool si ca le-a facut pe toate. Inclusiv hipnoza.
Sambata pe seara am primit un telefon surpriza de la un vechi amic cu care locuisem in strainatate, nu mai auzisem nimic de el. Cumva m-a gasit, m-a sunat, mi-a spus ca e in Bucuresti si trebuie sa ne vedem, ca a doua zi pleaca. Evident ca trebuia, ne-am vazut, am sarbatorit cu o sticla de vin revederea dupa multi ani, apoi cu a doua. Au fost mai multe, am tot sarbatorit, n-am numarat sticlele.
De regula eu beau rar spre deloc iar lipsa de antrenament si-a spus cuvantul. Dimineata imi simteam capul cat deficitul bugetar al Romaniei iar respiratia mea l-ar fi facut invidios si pe dragonul din Game of Thrones. Puteam sa scuip flacari si fara sa imi spuna nimeni “dracarys”, era suficient doar sa expir intr-o directie oarecare. Mi-era si frica sa respir, sa nu dau in ma-sa foc la ceva prin casa.
In mod evident fusese o idee proasta, foarte proasta sa ma intalnesc cu vechiul amic cand aveam programari a doua zi dimineata, dar nu mai era nimic de facut. Nu era ca si cum as fi putut sa il sun pe domnul insistent si sa ii spun ca trebuie sa anulam sedinta de hipnoza in care el isi punea toate sperantele ca l-ar putea ajuta sa isi controleze problemele cu alcoolul pentru ca eu am baut mai mult decat era nevoie cu o seara inainte.
Am incercat sa ajung la cabinet cu o jumatate de ora mai devreme, dar degeaba: domnul era deja la usa insotit de sotia sceptica, critica si neincrezatoare in ale hipnozei. Recunosc ca aici eram tentat sa tin cu doamna, hipnoza nu e o bagheta magica.
Domnul avea ochii mici, rosii si jucausi, semn ca “sarbatorise” si el drumul pana la Bucuresti. Sotia era nervoasa:
ca venise la Bucuresti,
ca nu credea in beneficiile hipnozei si
ca sotul bause chiar inainte de sedinta.
Asa ca atunci cand am aparut eu de dupa colt ca Drago, cu respiratia in flacari si ochii mici si rosii perfect similari cu cei ai sotului doamna a devenit si mai nervoasa pentru ca:
terapeutul parea din aceeasi familie spirituala cu sotul.
Domnul mi-a zambit imediat cu empatie, intelegea perfect despre e vorba, stia cat de greu imi este. Cred ca daca nu era si doamna prezenta ar fi preferat sa mergem la o terasa, decat sa o ardem de aiurea in cabinet.
Am consumat jumatate din timpul alocat sedintei incercand sa o convingem amandoi pe doamna sa ne lase sa vorbim si ea sa taca. Apoi am facut pe repede-inainte o transa hipnotica demonstrativa, ca sa ne facem cu totii idee despre ce e vorba. Am discutat din nou despre faptul ca naveta la Bucuresti era nepractica pentru o terapie care se poate intinde pe mai multe luni. Doamna a plecat nervoasa pomenind ceva despre betivi. Nu doar unul, mai multi, a folosit pluralul ca un pumnal.
Nu am mai auzit de ei niciodata.
Nici de vechiul amic cu care am sarbatorit cu o seara inainte nu am mai auzit. Iar eu am iesit din paradigma dragonului abia dupa vreo doua zile.
