Ai grija ce-ti doresti, ca s-ar putea sa se implineasca

Acum mai multi ani mi-a aparut din senin o fantezie in care eu mergeam asa, ca in filmele italiene cu un Fiat 500 decapotabil pe o sosea care urmareste atent malul marii si cu o blonda platinata masandu-mi ceafa si cu pletele in vant. Ale mele. Si ceva muzica italiana la radio. Probabil o forma usoara de midlife crisis, perfect tratabila cu psihoterapie sau o sticla de whisky.

Am mai lucrat la fantezie, am taiat de pe lista partea cu blonda platinata, a mea nu vrea sa se vopseasca, am taiat-o si pe aia cu pletele mele in vant, ca desi inca am par eu il tund zero ca n-am rabdare sa il usuc. La partea cu decapotabila am renuntat ca era cam scump. Si oricum fara plete nici nu e vreo diferenta. Asa ca in prima vacanta pe insula mea favorita cu mult soare am rezervat un Fiat 500. Spre dezamagirea mea n-au avut disponibil asa ca mi-au facut upgrade gratuit la next level, un jeepulet simpatic vopsit in toate culorile. Al doilea an la fel, am comandat Fiat 500 si mi-au dat o masina mai mare, mai scumpa, mai frumoasa. Si al treilea, si al patrulea, si al cincilea si toti anii care au urmat.

Fiatul 500 a ajuns un fel de jolly-joker, metoda mea secreta pentru a inchiria ieftin masini mai scumpe. Nici macar nu mai eram dezamagit, ma simteam asa, ca si cum exista un fel de complicitate oculta intre mine si un Fiat 500 care sta undeva in ceruri si imi face cu ochiul.

Anul acesta, in prima vacanta pe insula mea favorita de dupa pandemie am rezervat, evident un Fiat 500, gandindu-ma la el ca la cadoul de Mos Craciun, “oare ce masina voi primi anul acesta?“ Iar anul asta am primit un Fiat 500. Mic, rosu, frumos, stralucitor.

Jumatatea mea mai buna cand l-a vazut si-a exprimat indoielile: “Ce dragut e. Iubi, crezi ca intram noi doi in chestia asta? Ca ne-am mai si ingrasat.“

Pregatirea este mama succesului pentru a intra in masina fanteziilor tale. Am mutat scaune, am reconfigurat portbagajul si am descoperit ca exista o varianta in care pot sa imi pun centura de siguranta si fara sa imi disloc umarul, daca mi-o pregatesc dinainte de a ma strecura in masina. Sper doar sa existe un loc special in iad pentru designerul care a pus centura de siguranta la Fiat 500 acolo unde a pus-o, stie el. Iar pana ajunge in iad sper ca pe lumea asta sa moara sarac, singur, fara prieteni si bantuit de miile de umeri dislocati de centura lui.

In rest Fiat 500 e o masina ok. Are un ambreiaj binar, e on/off, e ca butonul de lumina, nu are variante intermediare, elimina orice indecizie in folosirea ambreiajului. Ori e apasat, ori e ridicat. Frana e la fel, cand o ciupesti un pic ingheata masina. O blocheaza. Opreste si motorul, ca sa nu mai consume de-a-n-pulea benzina. Te gandesti de doua ori inainte de a o folosi. Vezi pe trecerea de pietoni o babuta care se deplaseaza incet cu cadrul si te gandesti “oare trece, oare nu trece, o fi nevoie si de frana? Hai, ca poate reusesc sa o ocolesc si nu e nevoie sa folosesc frana“.

In timp ce merg cu Fiatul 500 al fanteziilor mele pe soseaua din care se vede marea, cu burta supta, genunchii juliti si umarul stang in suferinta, cu ambreiajul borderline imi aduc de fiecare data aminte de povestea aceea cu cainele care alerga dupa masina si intr-o zi a reusit sa o prinda. Si cu dintii infipti in bara din spate medita la relativitatile vietii.

Aveti grija ce va doriti ca s-ar putea ca intr-o buna zi sa se implineasca.

Ca tot a venit vorba de vacante, sa stiti ca Ryanair a anulat 220 de zboruri pentru mini-vacanta de 1 Mai. Si la zborurile low-cost merge zicala cu “ai grija ce iti doresti…“

In apele irlandeze pot fi vazute noi specii de delfini fata de cei care erau obisnuitii locurilor. Eu n-am vazut decat foci pana acum, dar o sa mai insist.

Moda aia cu sa le dai tu bani unora ca sa taci tot tu din gura a ajuns si in Irlanda. Cred ca Adi de la Brad, liderul de necontestat al “meditatiilor tacerii“ din Romania daca nu se ineca cu covrigelul serviciilor ar fi putut sa o puna de o franciza serioasa in Irlanda.

Si ultima din categoria “ai grija ce iti doresti“ este despre guvernul irlandez care a luat o serie de decizii de o inspiratie aparte:

1. a interzis pe perioada pandemiei ca proprietarii sa isi poata da afara chiriasii. Decizie care a afectat memoria multor chiriasi, care nu si-au mai platit la timp chiria, au uitat ca le expira contractele si ar trebui sa isi caute ceva nou etc.

2. a atras cu disperare cat mai multi refugiati ucrainieni, de parca ar fi fost pe terminate. Nu, nu sunt pe terminate, domnu’ Putin zice ca a abia a inceput. Refugiati care au absorbit toate locuintele inca nefolosite.

3. a atras cu si mai mare disperare migranti africani. Nu, nici astia nu sunt pe terminate, sunt un miliard care asteapta cu valiza facuta, doar sa gaseasca un loc disponibil pe o gonflabila. As a side note Irlanda are opt-out, e singura tara din EU care nu este obligata sa primeasca cota de africani, asa ca o face doar din virtue signalling solidaritate europeana, nu ca o obliga contractele.

4. in final, dupa ce a reusit atragerea unui numar mare de refugiati si migranti a ridicat batista de pe tambalul evacuarilor. Cu ceva aluzii motivationale ca s-ar putea sa o reintroduca.

Ce s-ar fi putut intampla la o inginerie politico-sociala atat de fin reglata? Pai simplu, mii de proprietari si-au evacuat chiriasii pe care nu si-i mai doreau intr-un interval scurt iar pe piata nu exista locuinte disponibile. 12.000 de irlandezi sunt homeless iar simpatia publicului fata de noii-veniti ucrainieni si africani este la cote maxime. La fel si hashtagul #IrelandIsFull pe Twitter, si ala tot trending la cote maxime.

Fantezia prim-ministrului irlandez de a gazdui cu pletele in vant toti ucrainienii si africanii acestei lumi in Irlanda in timp ce baiatul ala al lui what’s-his-name-again ii maseaza ceafa se lasa cu un pic de neliniste sociala si multe corturi pe strazile Irlandei.

"Being Irish, he had an abiding sense of tragedy, which sustained him through temporary periods of joy."

William Butler Yeats