Adrian Nastase, blogger de travel
Trebuie sa va marturisesc fara niciun misto ca mie imi place bloggerul Adrian Nastase. Articolele kilometrice scrise de el prin presa mie nu mi-au spus mare lucru, niciodata n-am avut rabdare sa le citesc pana la capat, ca primministru l-am urat din tot sufletul, dar ca blogger Adrian Nastase mi se pare bun. Bun spre excelent.
Spumos, inteligent, cu simtul umorului, informat, cu flash-uri culturale frecvente. Mai un pictor de care eu n-am auzit niciodata, mai un obicei ciudat dintr-o tara indepartata, Adrian Nastase scrie despre de toate.
Dintre posturile bloggerului Adrian Nastase cel mai mult mi-au placut cele cu teme de calatorie, sunt multe. Atat de multe in economia blogului domniei sale incat as fi tentat sa spus ca blogul lui Adrian Nastase este mai degraba un blog de travel decat un blog politic.
Sigur, exista multe referinte politice in posturile sale, nici n-au cum sa lipsieasca la un personaj care a condus Romania multi ani cu o mana incordata (cam prea incordata dupa parerea multora), dar posturile pentru care eu ii vizitez destul de des blogul sunt cele legate de calatorii.
Mi-am bagat ochiul de-a lungul timpului pe multe bloguri de travel. Unele bloguri sunt scremute (ca si autorii), alte sunt din categoria "yola" ("io la...Viena etc"). Hai sa afle lumea pe unde am reusit sa fac cateva zile de foame, mai o USA, mai un UK, mai o Japonie.
Alte bloguri de travel sunt scrise cu intentia penibil de transparenta de a primi un banutz, doi de pe la sponsori. In fine, multe alte bloguri de travel sunt plicticoase, fara har, la fel ca si autorii lor.
Imi aduc aminte si acum experienta de anul trecut a unui carciumar de la Vama Veche care a incercat si el o aroganta si a adus pe banii lui la mare un microbuz plin cu ceva autointitulati "bloggeri de travel" de care nu auzise nimeni. Bloggeri din aia cu treij' de vizitatori unici pe zi. Sa ii faca si lui un pic de cheag la carciuma de pe plaja ca fugea lumea de ea din cauza muzicii. Dintre onoratii bloggeri de travel pe care i-a adus jumatate n-au scris nimic. Cealalta jumatate au scris doar prostii plicticoase. Pe care le-au citit doar cei treij' de unici pe zi. Afacere proasta, riscul de a fi carciumar.
Sa revenim la domnul Nastase.
Bloggerul de travel Adrian Nastase nu face parte din niciuna din aceste categorii. N-are posturi de tip "yola", ar fi si culmea. A calatorit suficient de mult incat sa stie ce conteaza. Descrierile lui sunt alerte, amuzante, are ochi bun pentru detalii.
Din cate am auzit, de la ultima tzeapa pe care si-a luat-o acum la inceputul anului cu Basescu&friends, adica 4 ani cu executare probabil ca urmatoarele cel putin 8 luni va face doar calatorii interioare. Adica va povesti despre calatoriile pe care le-a facut deja.
Sper ca schimbarea temporara a domiciliului sa nu ii afecteze frecventa cu care posteaza pe blog. Ar fi pacat. Pentru ca Adrian Nastase este un blogger de travel bun.