12 Years a Slave (2013)

12 Years a Slave. Genul de film unde plangi. Dupa bani, in cazul in care ai dat bani pe el. Daca il vezi acum probabil ca n-ai dat, ca nu mai e demult in cinematografe, doar pe Wokeflix si pe torentele patriei.

Film facut dupa toate retetele hollywoodiene de stors lacrimi, care de revolta, care de empatie, care de bucurie cand apare, brucewillisul de serviciu si ii salveaza pe toti.

Filmul incepe cu scene pentru care comunitatea BSDM i-a fost cu siguranta recunoscatoare producatorului, niste bice epice la funduletzele actorilor, ceva violuri, una, alta.

Bun, n-o sa va dezvalui acum toate scenele bune din film, daca vreti puteti sa il vedeti, as vrea doar sa va spun ca mie mi se pare un film mincinos si manipulativ in intentie.

Sa ne intelegem. Sclavia negrilor a existat cu adevarat si a fost o inventie anglo-americana reprobabila. E o non-discutie, aici cred ca suntem cu totii de acord. Si viata sclavilor negri nu prea era o petrecere toata ziua. Si aici suntem de acord. Sunt convins ca ororile descrise in film s-au intamplat cu adevarat pe ici pe colo. Asa cum se intampla de altfel si in zilele noastre, de exemplu in Romania secolului XXI clanuri tiganesti care tin in lanturi persoane vulnerabile pentru a munci pentru ei.

Ce mi se pare insa manipulativ la “12 Years a Slave“ este faptul ca filmul ia un om obisnuit, cu o viata, cu familie, copii, prieteni, viata buna si il baga peste noapte in viata unui sclav. Asa ca ororile vietii de sclav (munca fizica bruta, pedepse inumane) vin in opozitie cu viata buna pe care o avea inainte de a deveni sclav. Asteptarea dureroasa a celui devenit sclav de a se reintoarce la viata lui de dinainte. Si cu nedreptatea de a fi tratat ca un sclav el nefiind unul.

Negrii care erau sclavi nu asteptau nimic. Pe ei nu ii astepta nicio viata buna sau rea daca ar fi fugit, nu ii astepta nimic. Erau incapabili sa se descurce singuri pentru simplul motiv ca nu erau pregatiti pentru asta. Pentru ei, in acele timpuri si in acel context singura viata posibila era cea pe care o duceau. Din pacate.

Ceea ce s-a si dovedit ceva mai tarziu, cand dupa infrangerea statelor sudiste negrii proaspat eliberati nu erau capabili sa isi organizeze singuri viata, analfabeti si erau lipsiti de abilitatile elementare ale unui adult care isi poarta singur de grija. Organizatii abolitioniste au cumparat terenuri pe care i-au gazduit, i-au hranit, le-au oferit ajutoare, unde multi dintre ei au ramas pana astazi, taberele de negri eliberati transformandu-se in ghetourile negre de astazi. Altii s-au intors sa se angajeze la vechii stapani, ceea ce inseamna ca in multe cazuri s-a schimbat doar contractul de munca, nu si managementul.

Dupa cum ziceam, un film manipulativ ca intentie, care ne propune sa vedem sclavia nord-americana ca pe un fel de "prizonierat" in care sclavii/prizonierii abia asteapta sa se intoarca la vietile lor normale. Care vieti? E o pacaleala cognitiva aci, pentru sclavi nu exista nicio alta alternativa, acela era sistemul. Nu aveau unde sa se duca in alta parte. Perioada istorica in care se nascusera era impotriva lor.

12 Years a Slave este un film in care binele exista si ia multe forme, inclusiv personajul meteoric jucat de Brad Pitt, un umanist sfatos si curajos, inclusiv legea care chiar functioneza. Dealfel personajul principal al filmului nu scapa de sclavie prin cine-stie-ce acte de eroism, evadari spectaculoase, vorba cantecului, "fuga prin porumb", ci pur si simplu legal, vine un portarel, ceva si zice "babaete, dati-i drumul astuia, ca asta nu e sclav, e un om liber". Mai mult decat atat, aflam ca dupa ce a scapat l-a dat in judecata pe fostul stapan.

Sigur, nu sunt greu de inteles ratiunile si aromele politice dintr-un film ca acesta, mai vor si americanii sa isi mai exorcizeze un pic trecutul rau-mirositor si sa mai isi mangaie pe crestet populatia de culoare. Populatie viu colorata care in continuare are o rata de analfabetism jenant de mare pentru o tara occidentala, o rata halucinant de mare de populatie carcerala si a avut deja si primul presedinte din istoria Americii.

Daca nu aveti alta treaba si va plictisiti de moarte puteti sa il vedeti. Pe film adica, nu pe fostul presedinte de culoare, ca ala e si mai plicticos decat filmul.