1. Cu o rezoluție suntem cu toții datori

Una din cele mai plăcute activități în “no man’s land”-ul dintre Crăciun si Anul Nou este să facem rezoluții de Anul Nou. Să ne lăsăm de țigări. Să slăbim patruj’ de kile. Să nu mai vorbim engleză ca Iliescu, Băsescu sau Nicușor Dan. Le știm cu toții.

Toate bune și frumoase însă toate acestea se referă la finalitate, nu la traseul de parcurs până acolo. Iar dacă finalitatea este ca în anul viitor să slăbim patruj’ de kg cum decidem că se întâmplă asta? Că știm cu toții că slăbitul nu e un proces linear, e ca la dans, doi pași înainte, un pas înapoi.

Dacă rezoluția respectivă este despre finalitate, de regulă va fi o rețetă pentru nefericire. Va fi abandonată la un moment dat pentru că nu duce nicăieri.

Uneori dacă îi atașăm o “foaie de parcurs” poate ajuta, dar nu prea tare. Planificarea este bună, însă nu e simplu să ajustăm în așa fel planul încât să țină pasul cu realitatea. Să dozăm efortul încât să genereze rezultate vizibile fără să fie copleșitor. Vrem rezultate imediate, vizibile, iar când nu le obținem devenim supi și abandonăm proiectul.

2. Rețeta mea personală

Rețeta mea personală ca să evit toate acestea este simplă: nu îmi stabilesc aproape niciodata obiective finale (zic “aproape”, ca nu sunt perfect, mai îmi alunecă și mie piciorul) ci doar activități care să conducă la aceste obiective. Obiectivul este chiar activitatea.

În loc să îmi propun să slăbesc patruzeci de kilograme, fără să știu când se va întâmpla asta, în ce ritm, cu ce eforturi, îmi propun doar niște activități care mă vor apropia de obiectiv. Activități cât se poate de concrete și precise, de exemplu să fac zilnic 10.000 de pasi.

Diferenta între cele două abordări e vizibilă.

• În primul caz nu știu ce am de făcut, când și cum. Nu am nicio satisfacție după câteva zile de “program” pentru că rezultatele sunt foarte îndepartate. Nici măcar nu știu cu claritate când se va termina.

• În al doilea caz satisfacția vine chiar din prima zi. Rezultatele sunt binare. Am bifat cei 10.000 de pași sau nu? Daca da, mi-am respectat pe moment rezoluția. Pot să știu chiar din 2 ianuarie daca mi-am respectat promisiunea față de mine însumi, nu trebuie sa aștept viitorul 31 decembrie ca sa fac o rezoluție nouă. Pot să o fac din nou pe 3 ianuarie. Sau pe 4. 😊

Subscribe now

3. Chiar funcționează

Una din rezoluțiile de anul nou care mi-a ieșit cel mai bine acum vreo doi ani a fost să fac in fiecare zi zece (micro)lecții la Duolingo. Nu să “învăț” limba respectivă, o finalitate vagă și descurajantă ci doar să fac în fiecare zi câteva lecții.

Am reușit sa am un streak de 365 de zile, atâta mi-am propus, atâta am făcut. N-am mai continuat după un an pentru că mi-am schimbat prioritățile, dar timp de 365 de zile mi-am ținut promisiunea față de mine însumi.

Atunci când ne respectăm un pariu făcut cu noi înșine câștigul nu este doar în activitatea respectivă, ci și în încrederea câștigată în propria noastră capacitate de a ne respecta promisiunile. E un câștig important. Încrederea in forțele proprii face bine la blăniță.

Dacă vreți un sfat nesolicitat de la un irlandez bătrân și cochetați cu ideea unei rezoluții pentru anul care vine (nimic rău în asta) propuneți-vă o activitate, nu o finalitate. Preferabil o activitate care poate fi făcută, nu una desprinsă din filmele cu supereroi.

Thank me later.😊

Leave a comment

Un startup a venit cu o idee geniala in simplitatea ei, foarte potrivita vremurilor pline de AI si drone pe care le traim: o mini-drona care te protejeaza de tantarii din jurul tau. Mai precis ii distruge.

Fara chimicale pe care sa le inspiri, fara capcane care “prajesc” electric tantarii, fara ultrasunete dubioase care irita animalele de companie.

Doar o mini-drona de plastic, care zboara silentios in jurul “stapanului” si toaca tantarii cu ajutorul elicilor.

Un pic cam scumpa pentru gustul meu (pensie mica, taica) cu un abonament de 50$/luna, traim intr-o lume a abonamentelor, toata lumea vrea un abonament de la toata lumea. Pana si Irlanda.ie pe care tocmai o cititi va indeamna din cand in cand cu blandete celtica sa va faceti un abonament, in spiritul vremurilor. Bine, eu nu pot sa va promit ca va scap de tantari, dar veti fi mai informati decat celelalte victime ale tantarilor in timp ce va musca tantarii.

Divaghez, sa revenim.

Tot in spiritul vremurilor, compania care vrea sa produca si vanda dronele anti-tantari nu vrea sa vanda pur si simplu un produs oarecare, ci vrea sa porneasca o revolutie, revolutia anti-tantari, care incepe old-schood, ca orice revolutie, cu un manifest:

Pentru cei de la grupa de franceza:

Manifest

Țânțarii sunt unul dintre cei mai vechi și mai periculoși dușmani ai omenirii. Ei ucid peste 700.000 de oameni în fiecare an — mai mulți decât toate războaiele actuale la un loc. În lume, peste 700 de milioane de oameni contractează anual o boală transmisă de țânțari. Ei afectează numeroase țări, inclusiv Occidentul, unde doar în Statele Unite sunt raportate mii de cazuri de virus West Nile.

În ultimii ani, tehnologia a progresat în câteva puncte cheie: suntem acum capabili să construim roboți inteligenți la nivelul insectelor datorită revoluției moderne din domeniul învățării automate, iar combinația dintre interesul pasionaților și dezvoltarea componentelor pentru telefoanele inteligente ne-a oferit dronele minuscule de tip tinywhoop.

Insa orice revolutie are prostul obicei sa isi devoreze initiatorii, asta dupa ce mai intai o ia razna si scapa de sub control.

Deocamdata drona anti-tantari este inofensiva, dar asa era la inceput si Facebook.

Vad aici doua scenarii probabile:

1. unul in care asociatiile iubitorilor de insecte vor protesta impotriva tehnologiei care impiedica tantarii sa traiasca si sa se hraneasca normal. Asa au facut si cu primariile care incepusera sa dea un fel de anti-conceptionale porumbeilor (no joke) ca sa limiteze tonele de gainat din marile orase, de campaniile de sprijinire a cainilor agresivi nici nu mai pomenesc.

2. Iar al doilea scenariu, mai grav, acela in care publicul larg incurajat de dronele care te protejeaza impotriva a ceva vor cere si alte drone specializate, care sa te projeze si impotriva altor neplaceri, de exemplu vecinii galagiosi, agentii fiscului, copiii care bat mingea la geamul tau si cate si mai cate.

Nu-i asa ca v-ar placea o drona care sa fugareasca copiii galagiosi? Macar sa le sparga mingea. Sau una care sa toarne apa pe gratarul vecinilor care va afuma rufele pe care le-ati pus la uscat.

As zice sky is the limit, dar in cazul asta cu dronele, not really.

Dracarys!

Vechii celti si urmasii lor, irlandezii, scotienii si welsii raspanditi mai tarziu in toate colturile pamantului imparteau anul in doua parti, luminos si intunecat. Si cine ar putea sa ii contrazica, toamna tarziu si iarna e intuneric. Cel putin la mine la tara in Irlanda e intuneric rau.

Samhain (31 octombrie — 1 noiembrie) era punctul in care “anul luminos” facea trecerea in “anul intunecat”. Mai intai o sarbatoare agricola devenita apoi una spirituala, in care “trecerea” dintr-o parte in alta a anului inseamna si o trecere dintr-o lume intr-alta, din cea vizibila, fizica, terestra in cea invizibila, subpamanteana a spiritelor.

De Samhain oamenii erau convinsi ca fantomele se deghizeaza pentru a-i pacali si aprindeau focuri pentru a se proteja. Inca nu descoperisera variantele ieftine romanesti, ale tarusului de lemn si a usturoiului. In plus, daca tot se resemnasera ca in noaptea de Samhain ii viziteaza fantomele au decis ca merita sa dea cate ceva de mancare stramosilor, ca unii dintre ei chiar meritau, fusesera de treaba.

Pentru ca englezii au in general probleme serioase cu pronuntia cuvintelor straine “samhain” a devenit “halloween”. Si asa simpla sarbatoare de Anul Nou celtic a devenit Sarbatoarea Tuturor Fantomelor.

Exportata cu mult entuziasm de Hollywood, bombardierele americane si social media in toata lumea.

Unchiul Sam iubeste Halloweenul si fantomele.

Subscribe now

Peste jumatate din americani cred in viata de apoi si in fantome. Cumva cele doua credinte merg mana-in-mana. Ca undeva trebuie sa fie cazate si fantomele acelea, e greu sa crezi in fantome fara sa crezi si in viata de apoi.

7 din 10 adulti americani se considera spirituali, chiar daca nu toti religiosi. Adica cred in tot felul de chestii fara sa fie asumati, intr-o religie sau alta.

Dar in general multi dintre americani cred ca strabunicul mort in Razboiul Civil le trimite ponturi de cum sa investeasca iar strabunica ponturi de nutritie. Si ca in general e usor de comunicat cu spiritele.

Cea mai veche dovada serioasa ca spiritele exista are cam 3500 de ani si este un desen babilonian aflat la British Museum unde cineva care s-a intalnit cu un spirit a avut inspiratia (pun intended!) sa il deseneze. E ala legat din spate, care e condus cu blandete acolo unde ii este locul, adica inapoi in lumea spiritelor, sa nu mai tina TEDx-uri de aiurea.

Au existat si fotografi care si-au incercat norocul cu fotografia de fantome, desi ramane totusi un gen fotografic destul de controversat. Si cu probleme de imagine.

Amatori de fotografie de nisa, de noi retete de muraturi de la strabunica moarta acum un secol (exact asta fac strabunicii si strabunicele, stau la marginea cazanului si discuta intre ei/ele evolutia SP500 si muraturi) credinta in fantome coreleaza semnificativ cu complexitatea cognitiva, ramanand una din formele de softpower pe care America le-a folosit-o cu mult succes in lume. Si le foloseste in continuare, ca in lume creste doar inteligenta artificiala, nu si cea naturala.

Alte inovatii americane (si ele bazate pe hardware mai lent) ca “Martorii lui Iehova” sau cultul LGBTQ au un succes mai restrans (no pun intended), dar Halloweenul si fantomele lui nu au dezamagit niciodata la export.

La fel ca si proverbialii geologi americani in cautare de petrol prin Irak, Libia, Siria si mai nou in Venezuela si Nigeria.

Spre deosebire de violarile drepturilor omului care au loc doar in tari care au petrol, paradele Pride care au loc doar in tari care au homosexuali sau cercetasii iehovisti care activeaza doar in tarile crestine (ca in cele musulmane e risc profesional) fantomele sunt peste tot.

Ne dati ori nu ne dati?

Leave a comment