1. Zidurile vorbitoare

Când cineva se gândeste la Irlanda în general si la Belfast în particular unul din primele lucruri care îi vin în minte sunt frescele care au însotit cei treizeci de ani de “Troubles”.

Prezente peste tot în Irlanda de Nord, strecurate si în Republica Irlanda (dar mult mai putine si mai putin “vocale”) frescele rămân un simbol al Belfastului, epicentrul războiului ideologic de pe insula Irlandei. Si din păcate nu doar ideologic, după cum cei treizeci de ani de sânge si suferintă au aratat-o.

Nu as vrea să vorbim (nu astăzi) despre perioada “The Troubles” ci doar spre frescele care au devenit un simbol al luptei irlandezilor rupti de restul tării lor de Marele Frate de Răsărit. Pentru că, din păcate pentru ei, irlandezii, la fel ca si românii au avut un “frățior” lacom care a rupt o bucată din țară si încă o tine prizonieră. Exact la fel ca si în România.

Și fix la fel ca si în România si în Irlanda zilelor noastre, în Republica Irlanda cel putin, a devenit o problema să te plângi ca o parte din tara ta se afla sub cizma altei tări. La români Bucovina de Nord iar la irlandezi Irlanda de Nord. În România esti făcut “putinist”. În Irlanda “extremist“ sau “sectar”.

În Belfast, zidurile nu sunt doar părți din clădiri, ci vorbesc, strigă, avertizează si spun lucrurile pe care zeci de ani oamenii nu puteau să le spună ei însisi. Zidurile sunt voci ale unui trecut silnic si recent pe care ghidurile turistice le vând acum drept “artă stradală”.

Da, sigur, frescele sunt ȘI artă stradală, dar nu a apărut pentru a înfrumuseta cartierele ci pentru a marca teritorii, a afirma identități, a comemora morții, a intimida pe cei vii. Și în general, pentru a înregistra istoria în timp real.

Înainte să apară social media care să dea o voce celor pe care nu îi aude nimeni Belfast a avut cărămida. Bună si de aruncat cu ea în agresor, bună si de transmis mesaje.

Subscribe now

2. Două povești, un singur oraș

În timpul conflictului cunoscut sub numele de The Troubles (sfârșitul anilor ’60 – 1998), viața zilnică era segregare, supraveghere și neîncredere. Cartierele erau separate pe linii politice și religioase, uneori cu garduri fizice înalte de câtiva metri. Presa era părtinitoare si ostilă, sub controlul total al Fratelui de la Răsărit iar pentru oamenii obisnuiti a vorbi deschis putea fi periculos.

Așa că zidurile au preluat rolul de purtător de mesaj.

Frescele, de la cele mai rudimentare, simple mesaje graffiti până cele foarte sofisticate, adevărate opere de artă au devenit o formă de comunicare în masă: vizibile, imposibil de evitat si ignorat și suficient de permanente pentru a conta. Frescele nu erau adresate străinilor (desi pentru multi străini erau simbolul luptei), ci le vorbeau celor din interior, întărind sentimentul de apartenență, memoria colectivă și granițele invizibile.

Iar partea cea mai interesantă este ca zidurile vopsite spuneau ambele părti ale povestii, pentru ambele tabere. Belfast a funcționat tot timpul cu două istorii vizuale paralele.

În zonele republicane frescele s-au concentrat pe rezistență și identitate. Temele recurente includeau lupta pentru drepturi civile, violența statului britanic, închisoarea și grevele foamei, limba irlandeză, mitologia și continuitatea istorică.

Aceste fresce prezentau conflictul ca pe o formă de opresiune colonială și rezistență, legând suferința locală de o istorie mai lungă.

În zonele unioniste frescele spuneau o poveste total diferită. Loialitatea față de Coroana britanică, regimente militare și victorii istorice si identitatea protestantă.

În acelasi timp zidurile vopsite funcționau și ca avertismente. Simbolurile erau perfect lizibile pentru localnici: aici ești protejat sau nu aparții. Nu era nevoie de alte explicații. Fresca îti spunea dacă esti în sigurantă sau nu.

Frescele din Belfast nu au fost niciodată subtile, nu au avut niciodată nevoie să fie

Culorile, emblemele, steagurile și însemnele funcționau ca un limbaj vizual învățat din copilărie. Un trecător nu avea nevoie să citească slogane pentru a înțelege mesajul. Recunoașterea era imediată.

Frescele, chiar si cele mai artistice dintre ele nu erau însă artă pentru contemplare, ci artă pentru poziționare.

3. Frescele ca memorie, comerț și dispută

Acordul din Vinerea Mare, din 1998, a schimbat peisajul politic dar nu a șters zidurile. Dimpotrivă, s-a întâmplat ceva mult mai interesant, zidurile au dovedit că au un fel de viată proprie, că pot creste si evolua împreună cu oamenii. Frescele au început să fie modificate, repictate si nu sterse.

Imaginile paramilitare au făcut loc lent, cu prudentă temelor de pace, reconciliere și reflecție. Apoi au facut loc si unor subiecte globale: Palestina, antirasism, justiție socială. Ca si cum oprimatii din Irlanda de Nord ar fi începul să privească si înspre exterior, spre alti dezmosteniti ai istoriei. Un semn cert de vindecare.

Astăzi, frescele din Belfast fac parte din identitatea publică a orașului. Tururile cu taxiuri negre se opresc la puncte-cheie cu fresce iconice. Vizitatorii fotografiază ziduri care cu câtiva ani în urmă inspirau teamă.

Belfast își vinde cicatricile turistilor, la fel cum si urmasii altor persecutati fac astăzi un comert foarte lucrativ cu ciolanele strămosilor lor. Industria culpabilizării si a victimizării e mai înfloritoare ca niciodată.

Au apărut deja tensiuni între comemorare și comercializare, între memorie vie și istorie înghețată, între cei care vor să păstreze deschise rănile trecutului si cei care ar vrea să închidă în sfârsit gura zidurilor vorbitoare. N-au putut să o facă în timpul conflictului dar si-ar dori să o facă acum, când conflictul si-a luat o pauză.

Dar Belfast s-a simțit mereu confortabil cu contradicțiile si păstrează în continuare frescele devenite incomode astăzi, într-o perioadă destinată vindecării. Dacă vreți să le vedeti sunt acolo, vă asteaptă.

4. Frescele care ar fi putut exista

Am făcut această lungă introducere despre frescele din Belfast doar ca să vă spun că m-am hotărât ca o părticică din povestile spuse aici pe irlanda.ie să fie spuse sub formă de frescă.

M-am gândit să vă spun asta, ca să nu vă las să vă las în psihoteroare, să vă perpeliti care o fi treaba cu frescele care de anul acesta se străduiesc sa ilustreze povestile de aici, din Țara Leprechaunilor.

Frescele care nu există. Dar care ar fi putut exista.

“Tiocfaidh ár lá” adică în traducere liberă “zidul care nu spune o poveste nu primește like-uri”. 🙃

Leave a comment

Se spune ca la un moment dat o doamna trecuta usor de prima tinerete si de prima silueta isi privea intr-o oglinda cu tristete si in tacere suncile. Le tinea in mana si incepea sa se simta vinovata de existenta lor. Vinovatia este un sentiment neplacut, cel mai bine este sa il aruncam in ograda altora. Asa ca doamna se intoarce si isi priveste sotul care sforaia de zor in pat si ii spune cu voce tare “Stii ceva? Altceva nici nu meriti!”

Mi-am adus aminte de bancul asta cand am citit de dimineata ca Israelul isi inchide ambasada din Dublin. Sigur, nu le va duce nimeni lipsa, comunitatea evreiasca din Irlanda e practic inexistenta, cu turismul in Israel stam mai prost zilele astea, razboi, una, alta, nici comertul intre cele doua tari nu e important.

Pe ambasadoarea cea toxica a Israelului, “doamna” Dana Erlich oricum nu o va plange nimeni. A intrat in istoria Irlandei ca singurul ambasador strain care a insultat in public in mod repetat presedintele, prim ministrul si parlamentul. Parlamentul pentru ca n-a vrut sa ruleze un video propagandistic cu imagini sangeroase, prim ministrul pentru ca a recunoscut statul palestinian iar presedintele pentru faptul ca a trimis o scrisoare de felicitare omologului lui iranian la castigarea alegerilor, ca asa e cutuma internationala.

In mod paradoxal singurii care vor simti cumva lipsa ambasadei Israelului vor fi protestatarii pro-palestinieni care mai mergeau din cand in cand in fata ambasadei sa isi ventileze frustrarile si mai strigau mascari. Acum vor striga la o cladire goala, sau care va gazdui pe viitor migranti africani.

Subscribe now

Motivul declarat al ministerului de externe israelian pentru inchiderea ambasadei este “politica extrema anti-Israel” a guvernului irlandez. Gideon Sa’ar, ministrul de externe israelian a declarat ca “Irlanda a trecut orice linie rosie in relatiile cu Israelul“.

“Liniile rosii” trecute de Irlanda au fost opozitia la genocidul din Gaza, opozitia la agresiunea neprovocata impotriva Libanului si ultima “linie rosie” opozitia la invadarea Siriei. Si cea mai grava “linie rosie” trecuta de Irlanda a fost recunoasterea acum cateva luni a Statului Palestina.

Pentru ca israelienii sunt oameni practici, dupa inchiderea ambasadei din Dublin le raman ceva oameni si buget nefolositi asa ca au decis sa deschida o ambasada in Moldova. Cred ca deja moldovenii au pus o sampanie la rece stiind ca vor intra in randul lumii, ca vor avea si ei ambasada israeliana. Si, cine stie, poate ca daca se poarta bine vor merita la un moment dat chiar deschiderea unui “institut Elie Wiesel”, care sa le spuna ce strazi sa redenumeasca sau ce timbre sa retraga de pe piata, asa cum se intampla in tara-mama, Romania.

Taoiseach-ul Simon Harris s-a multumit sa dea un tweet in care a spus ca “Irlanda este pro-pace, pro-drepturile omului si pro-legislatie internationala”. Adica in incompatibilitate totala cu Israelul cum ar veni. Quod erat demonstrandum. 🙃

O decizie politica inteligenta a Taoiseach-ului, mai mult de un tweet nu cred ca merita toata povestea asta.

Pana acum eram multumit ca locuiesc intr-o tara care nu e membra NATO si nu e in Schengen. Acum mai am un motiv de multumire. Locuiesc in singura tara din Uniunea Europeana care nu are o ambasada israeliana. 😊

Iar Israelul poate sa isi admire in oglinda suncile propagandistice si sa ii paseze Irlandei vinovatia in timp ce isi inchide ambasada: “Stii ceva? Altceva nici nu meriti“

Later edit: Mi s-a soptit la casca (aka haterul de serviciu pe email, mai tot timpul am cate unul :)) ) ca mai sunt si alte tari in UE care nu au ambasade israeliene.

Materialul soptit la casca incepea cu Andorra, Liechtenstein, Monaco si San Marino, (nu, statele acelea de jucarie nu sunt membre UE) si se termina cu Spania si Norvegia. Haterul stia el ceva, chiar daca nu stia bine. Spania si Norvegia nu mai au din mai anul acesta ambasadori israelieni, ca au fost retrasi la depou pe motive similare cu Irlanda, dar (cu un mare “dar”) ambasadele din Spania si Norvegia functioneaza normal. Adica activitatea consulara e ok, aia comerciala ok, baietii de la Mossad si ei ok, business as usual. In Irlanda e diferit, au inchis pravalia cu totul, au tras obloanele si pus lacatul pe poarta. Si nu mai prelungesc contractul de chirie. Oy, vey!

Leave a comment

Biblioteca din Athlone a primit zilele acestea inapoi o carte care fusese imprumutata in 8 aprilie 1971, deci a fost restituita dupa peste 50 de ani. O carte de Christy Brown, un autor irlandez foarte popular in perioada respectiva.

Regulamentul de atunci al bibliotecii stipula ca se aplica o taxa de intarziere de 1 penny pentru fiecare saptamana de intarziere in returnarea cartii. Au trecut 2797 de saptamani de atunci. De dragul discutiei sa ziceam ca ar fi aproximativ 1 Irish penny = 1 eurocent. Tehnic vorbind la aderarea Irlandei la zona euro 1 penny valora 0.79 dintr-un eurocent, dar sa il rotunjim la 1:1.

Subscribe now

Deci ar fi fost aproximativ 28 de euro penalizare pentru intarziere pana in prezent. Daca cineva ar fi bagat banii astia la saltea ar fi avut pana acum 28 de euro.

Insa sa nu uitam de dobanda. L-am intrebat pe prietenul chatGPT, ca mi-a fost lene sa calculez de mana, ce s-ar fi intamplat daca cineva ar fi investit cate un Irish penny pe saptamana din 1971 pana in prezent.

Asa ca penalizarea nu ar mai fi de 28 euro, ci 246 euro. Deci daca cineva ar fi investit un singur penny pe saptamana si ar fi reinvestit si dobanda obtinuta ar fi avut 246 euro.

N-am putut rezista sa nu trec la next level, si sa il rog pe prietenul chatGPT sa imi spuna ce s-ar fi intamplat daca din 1971 o persoana ar fi cumparat aur. Aur fizic, fara dobanda.

Deci daca biblioteca l-ar fi taxat cu nenorocitul ala de penny pe individul care nu a adus cartea si ar fi cumparat aur de un penny saptamanal valoarea totala a aurului cumparat ar fi fost astazi 3059 de euro.

Daca ar fi trebuit sa dea banii astia parca nici nu mai era e o idee asa de buna sa restituie cartea. 🙃

Cate monezi de 5 bani va trec printre degete in fiecare saptamana (echivalentul aproximativ al unui eurocent)? Dupa cate monezi nu va mai aplecati pentru ca nu merita efortul pentru ca au valoare prea mica? Puteti sa imi dati raspunsul peste 50 de ani, daca mai ma cititi atunci. 😊

Leave a comment

Michael O’Leary, seful companiei aeriene Ryanair, cunoscut pentru lui gura mare si opiniile lui nepopulare a mai comis-o inca odata, declarand ca daca ar vrea sa duca un lucru la bun sfarsit el nu ar angaja profesori.

Afirmatia lui, facuta cu ocazia lansarii campaniei electorale a ministrului Peter Burke a starnit multa agitatie si emotie in randul profesorilor si ai prietenilor lor care l-au indemnat insistent pe O’Leary sa isi ceara scuze. Ceea ce O’Leary nu vrea sa faca si indeamna publicul larg sa nu fie de acord cu el daca nu ii place. Un indemn bun.

O’Leary in cei 30 de ani de cand e CEO a dus Ryanair de la doua aeronave fabricate in Romania si imprumutate de la Tarom la cele 608 de Boeinguri pe care le are Ryanair Holdings Group in prezent. Deci are un oarecare habar despre cum se duce un lucru la bun sfarsit.

Michael O’Leary nu este prea iubit de activistii wokaiti din cauza lipsei lui de entuziasm in a se ascunde in spatele limbajului de lemn al zilelor noastre. De-a lungul timpului i-a declarat “idioti” pe pasagerii care nu isi tiparesc biletul de imbarcare si ca atare incurca pe toata lumea (ceea ce este adevarat, am vazut cu ochii mei idioti carora le murise bateria de la telefon si tineau pe loc toata coada de pasageri), pe activistii climatici care exagereaza si mint in legatura cu poluarea reala produsa de traficul aerian, sau pe functionarii EU care pun reglementari rupte de realitate si care incurca pe toata lumea, companii aeriene si pasageri.

O’Leary a mai propus de-a lungul timpului controlul selectiv al pasagerilor musulmani (ca na, stim cu totii ca acolo e riscul mai mare de explozii, inca n-am auzit de pasageri rozalii care sa se arunce in aer), bilete mai scumpe pentru grasani pentru ca ocupa prea mult loc in avion si o sectiune in avion pentru calatorit in picioare (daca esti sarac calatoresti cum poti, adica in picioare si inghesuit). Si WC-uri cu taxa in avion. Ultima propunere nici macar nu e asa de iesita din comun, ca e plina lumea de WC-uri cu taxa.

Read more

Dublin este pe locul patru al oraselor scumpe pentru constructii din Europa, dupa Zuerich, Geneva si Muenchen. Sau al 25-lea pe plan global. Pe langa faptul ca este un oras scump pentru constructii Dublin se bucura si de a avea a doua pozitie europeana pentru inflatie dupa Varsovia.

Mai precis un studiu de piata facut in 2024 considera ca Varsovia si Dublin au cele mai mari cresteri la preturile pentru constructii.

Nu doar pentru constructii este scump Dublinul, ci si pentru a trai in general. Dublin ocupa in prezent pozitia nr. 41 a oraselor scumpe din lume. Cealalta capitala irlandeza, Belfast, este abia pe locul 87. Iar Bucuresti pe locul 155, pentru comparatie.

Constructorii dau vina in primul rand pe pretul fortei de munca, salariul minim in Irlanda fiind 13 eur/h comparat cu Spania de exemplu, unde este 8 eur/ora, apoi pe regulile complicate de a obtine autorizarile de constructie.

Toate acestea par inceputul unui serios cerc vicios: constructiile in Dublin sunt complicate si costisitoare, deci investitorii merg in alte parti, se construieste mai putin deci chiriile sunt ridicate iar viata in Dublin ramane scumpa in continuare.

2.

In afara de a fi unul din cele mai scumpe orase din Europa Dublin devine un oras tot mai periculos. Plangerile legate de comportamente anti-sociale si incidente in transportul in comun au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani. Cresterea fata de anul trecut a fost de 116%.

13% dintre utilizatorii serviciilor LUAS (un fel de tramvai rapid) declara ca nu se simt in siguranta in statii si cand calatoresc.

Dar sondajele vin si cu o veste buna: a scazut numarul plangerilor legate de automatele de vandut bilete. Poate ca le-au facut mai fiabile sau poate pur si simplu atunci cand te temi pentru viata ta nu mai ai timp sa te enervezi ca automatul nu ti-a dat restul corect. Altele sunt prioritatile. 😊

3.

Unul din restaurantele romanesti din Dublin, “Transylvania Restaurant“ se inchide dupa 18 ani de activitate.

Deschis in 1996, intr-o perioada in care majoritatea romanilor ajungeau in Irlanda doar ca solicitanti de azil si se bucurau de trista faima de a fi hoti si cersetori, restaurantul a fost pentru o lunga perioada unul din locurile de intalnire al romanilor din zona. Si bucurandu-se de “simpatia” pe masura a localnicilor. 😊

Probabil ca proprietarul, Petre Tanase, s-a plictisit de antipatia localnicilor si a decis sa se concentreze mai mult asupra unui alt restaurant pe care il are in alta parte a orasului. Iar cladirea istorica, construita in 1810 va primi poate o destinatie mai pe placul riveranilor. Asta cu sarmalele se pare ca nu prea le-a placut. 😊

Leave a comment

Share

Azi dimineata prim ministrul irlandez Simon Harris a facut istorie cu o scurta propozitie: “Recunoastem statul palestinian“.

Irlanda nu este singura in demersul acesta riscant, este alaturi de Norvegia si Spania, alte doua tari europene care recunosc astazi statul palestinian. Cu siguranta ziua de 22 mai va fi una din sarbatorile nationale ale viitoarei Palestine libere. Peste zece ani sau peste cincizeci, cand istoria va fi coapta pentru asta.

Intre timp Israelul si-a rechemat-o acasa pe celebra Dana Erlich, ambasadoarea din Irlanda. Sa speram ca atunci cand n-o sa mai fie supi pe Irlanda o sa ne trimita un ambasador mai inteligent, mai educat si mai echilibrat psihoemotional. Mai rar in lumea diplomatiei un ambasador mai jegos decat Dana Erlich. Folosesc rar cuvantul “jegos”, dar aici e cel mai potrivit. Parca duamna Erlich a facut cursuri de cum sa fie cat mai jos ca ambasador. L-a balacarit in public pe presedintele Higgins. A balacarit apoi parlamentul irlandez pentru ca refuzat sa proiecteze intr-o sedinta a parlamentului un montaj video grotesc de propaganda cu bucati de cadavre. Niciun politician irlandez care si-a exprimat in vreun fel ingrijorarea despre genocidul din Gaza nu a scapat de agresivitatea si mizeriile Danei Erlich. Nici macar ambasadorii americani din Romania nu se poarta cu atata lipsa de respect fata de politicienii si tara care ii gazduieste.

Deci Irlanda a recunoscut Statul Palestinian iar ambasadoarea suburbana pleaca inapoi in mlastinile de unde a iesit. Godspeed!

Intre timp specialistii de pe internet s-au asezat pe mai multe voci, dupa posibilitati si Weltanschauung.

1.

Prima categorie, foarte vocala isi urla suferinta ca trei tari europene au indraznit sa faca asta. Ca recunoasterea Palestinei de catre Irlanda, Norvegia si Spania reprezinta un fel de recompensa pentru atacul Hamas din 7 noiembrie si Hamas nu poate fi recompensat. Nu, recunoasterea Palestinei nu este o recompensa pentru niste crime, ci este un pas important din solutia de a evita alte crime in viitor. O solutie de a iesi din spirala istorica a urii, in care palestinienii si evreii se omoara intre ei cu ce au la indemana. Unii cu macete, altii cu rachete, scuzati rima involuntara.

2.

A doua categorie este de parere ca recunoasterea Palestinei de catre cele trei tari (pariem ca se alatura curand si altele?) este pistol cu apa. Ca pentru suferinta copiilor din Gaza aceasta recunoastere nu inseamna nimic. Pentru suferinta lor prezenta nu inseamna nimic. Vor muri in continuare sfartecati de rachetele pe care americanii le fac cadou cu generozitate Israelului. Sau de foame. Insa cei cativa dintre ei care vor supravietui genocidului si vor avea sansa sa devina adulti s-ar putea sa traiasca intr-un petec de pamant pe care sa il numeasca “tara lor” si sa nu mai fie nevoiti sa isi invete copii sa faca bombe artizanale.

3.

A treia categorie considera ca masura — momentan pur simbolica — luata de Irlanda, Norvegia si Spania face istorie. Este un mesaj trimis politicienilor Israelului care sunt convinsi ca Gaza si West Bank au nevoie doar de un pic de “deratizare” si atat, un mesaj ca lumea civilizata s-a saturat de crimele si obtuzitatea lor istorica. O solutie cu doua state este singura care poate aduce pacea, indiferent ce ar spune extremistii din ambele tabere.

Speranta de pace pe care politicieni curajosi ca Yasir Arafat si Yitzhak Rabin ne-au adus-o prin acordurile de la Oslo, pentru care au primit un Nobel iar apoi au fost asasinati de cei care nu doresc pacea in Palestina-Israel poate sa revina. Lumea civilizata are nevoie din nou de acea speranta de pace. Pentru ca orori ca 7 noiembrie sau cele care se intampla acum Gaza sa nu se mai repete.

Iar cea mai mare inchisoare in aer liber a umanitatii care este acum Gaza trebuie sa inceteze.

Leave a comment

Share

O doamna candidata la alegerile locale din Enniscorthy, o localitate din Wexford, dorind sa arate electoratului ca se pot gasi solutii la problemele cu care se confrunta, s-a plimbat indelungat prin si in jurul localitatii si a identificat 100 de locuinte care nu par sa fie folosite des de actualii proprietari. Probabil iarba netaiata in curte, corespondenta neridicata, vreo fereastra batuta in cuie, din astea.

Si a promis ca daca va fi aleasa ea va face ca cele 100 de locuinte sa fie “disponibile” pentru comunitate, mai precis pentru cei care nu au bani de chirie si sunt pe listele de asteptare ale serviciului social. Dupa parerea doamnei Majella Wall locuintele pe care le-a ‘identificat’ umbland pe strada ea ar fi suficiente pentru a face sa dispara lista de la primarie cu saraci fara case. Cu alte cuvinte luam de la cei care au si dam la cei care n-au.

E o poveste banala dintr-un orasel banal din Irlanda dar care spune atat de mult de politicienii nostri de pretutindeni. Irlanda, Romania etc. Indiferent de culoarea lor politica declarata. Orice solutie gasita de politicieni la o problema a comunitatii incepe prin a lua ceva de la o parte a comunitatii si a o oferi altei parti a comunitatii. Ofera unei parti a populatie mai multe taxe, mai multe restrictii, pentru a-i fi mai bine unei alte parti a populatiei.

Avem cetateni cu dizabilitati? Nu construim rampe sau noi locuri de parcare speciale, ca asta e mai greu, ci e suficient sa luam locuri de parcare de la populatia generala si le marcam ca fiind pentru cei cu dizabilitati. Le-am dat ceva luand de la ceilalti.

Avem oameni care nu pot sau nu vor sa isi plateasca chiria pentru o locuinta? Nu le construim locuinte noi, ca solutia asta e nepractica, ci cautam locuinte “nefolosite” si le oferim celor care au nevoie de ele. Dupa o expresie care mi-a otravit copilaria “De la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi“. Sau in varianta cu “de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după muncă“. Desi a doua varianta e mai putin populara in Irlanda pentru ca contine vulgaritatea lexicala “muncă“. 🤡

Politicienii irlandezi indiferent de culoarea politica a steagului sub care isi fac campanie electorala isi vad jobul lor ca pe un fel de arbitraj al resurselor comunitatii. Avem o problema cu migratia ilegala sau legala? Ne-am pricopsit cu valuri de africani sau ucrainieni? Nicio problema, ii bagam in hoteluri pe banii contribuabililor? Se termina banii contribuabililor? Nicio problema, marim taxele.

Sau pe vremea pandemiei. Avem printre noi persoane vulnerabile carora pe care covidul i-ar putea afecta mai mult decat o simpla raceala? Nicio problema, ce rost are sa cautam solutii practice pentru ei (centre de izolare etc), obligam toata populatia sa stea in case pana cand trece “raceala” pentru toata lumea. Etc etc.

E ca si cum visul otravit al lui Marx “de la fiecare după capacităţi, fiecăruia după nevoi“ a infectat fiecare (posibil) politician irlandez si pentru politicienii irlandezi orice solutie inseamna doar redistribuire a resurselor. Daca pentru politicienii romani care sunt infectati cu acelasi vis otravit ar mai exista o scuza (majoritatea s-au nascut si au copilarit in comunism) pentru cei irlandezi scuza asta nu exista. Irlanda nu a avut nicio problema in istoria ei cu comunismul adus cu tancuri straine.

“Fiecăruia după nevoi.“ Visele umede ale lui Marx bantuie Irlanda.

Leave a comment

Share

1.

Acum mai mulți ani un bun prieten s-a mutat temporar la mama lui. Era în grupa 40+, nu neapărat vârsta la care să mai locuiești cu mama, dar…life happens. Mama bătrână și singură se bucura că are ocazia să își ajute fiul într-o perioada mai complicată din viața lui, și ca mai petrec și ei timp împreună. Pentru că era o femeie inteligentă încerca să îi acorde fiului cât mai mult spațiu personal, na, un bărbat la 40+ are tot felul de nevoi, nu trăiește doar cu cafea și alcool.

Și într-o bună zi (vorba vine, că tehnic vorbind era noapte) prietenul meu a cunoscut o domnișoară frumoasă si interesantă într-una din cârciumile în care trăia tranziția între două etape ale vieții. Și-au dorit să se cunoască mai bine, au mers la mama cea bătrână acasă unde domnișoară temperamentala a spart 90% din farfuriile la care a avut acces plus ușa de la intrare. Ușa normală de apartament, solidă, dar a reușit cumva să o spargă, nu mai știu detalii.

La cafeaua de dimineață prietenul meu trist și cu vânataile obținute din încercările nereușite de a incapacita domnișoară încerca să își ceară scuze mamei pentru dezastrul din timpul nopții. Și să se disculpe, că ceea ce s-a întâmplat a fost doar un “black swan“, un eveniment pe care nimeni nu putea să îl prevadă. Cine ar fi crezut că sub un chip angelic se poate ascunde atâta violență și forță? Mama bătrână, plină de înțelegere s-a gândit însă că este o bună ocazie să îi transmită fiului și o lecție de viață.

“Mama, dacă doar de la cârciumă le cunoști, așa o să pățești des. Mai agață-le și tu de la bibliotecă, de la biserică, că și alea fac sex, să știi. Și fără să spargă ușa la plecare.“

Mi-am adus aminte de pățania prietenului meu citind în jurnalul de astăzi despre un adolescent care și-a pierdut ambele urechi (în orice caz, părți importante din ele) tot în urmă unor demersuri romantice la cârciumă. Adică a dat peste un chip angelic și în încercarea de a se cunoaște mai bine a rămas fără urechi. Ceva mă face să cred că sfatul bătrânei mame a prietenului meu se aplică și aici. Dacă le cauta și el pe la biblioteca, pe la biserica poate că reușea să facă sex și să rămână si cu urechile întregi pentru la următoarele întâlniri.

Subscribe now

2.

Guvernul irlandez a ajuns la concluzia că nu poate să împiedice migranții ilegali să vină în Irlanda, dar ar putea să facă Irlanda mai puțin atractivă pentru migranții ilegali. De exemplu prin reducerea sumelor de bani pe care aceștia le primesc automat la sosirea în Irlanda — no questions asked — bani pentru care vin. Mi-e greu să cred că vin pentru vremea ploioasă din Irlanda sau că să învețe gaeilge.

În același timp guvernul irlandez a început să pronunțe tot mai corect și tot mai des expresia “migrant economic“. Fostul guvern nu reușea deloc să o pronunțe, pentru Leo Varadkar migranții fugeau doar de războaie și de persecuții.

Din păcate prim-ministrul Simon Harris n-a apucat să se bucure decât câteva ore de laudele publice pentru că desființat al doilea “Oraș al Corturilor“ pentru că pe Grand Canal au apărut imediat treizeci de corturi noi. Poate că a venit timpul pentru o agenție nouă, una permanentă, care să desființeze zilnic corturile ilegale din mijlocul orașelor.

Numărul solicitanților de azil din Irlanda a crescut în ultima luna cu 95%, ajungând la 30.000, dintre care 1700 n-au mai încăput în hoteluri și se joacă de-a hoții și vardiștii pe Grand Canal cu Garda.

Morala poveștii? Nu am nicio morală anume. Irlanda e o țară de 5 milioane de locuitori care trăia între altele din turism și care și-a îngropat turismul umplandu-și hotelurile cu 100.000 de ucrainieni și care acum își umple centrul capitalei cu tabere de corturi cu migranți ilegali.

O rețetă pentru un viitor sigur. Go woke, go broke.

Iar daca iti agati partenerele de la carciuma te alegi cu usa sparta sau eventual fara urechi. 😊

Leave a comment

Share

La nici o saptamana de cand autoritatile irlandeze au desfiintat tabara ilegala de corturi din centrul Dublinului numita de vocile progresiste “Orasul Corturilor” (“Tent City”) a venit momentul sa o desfiinteze si pe cea de-a doua, formata in apropiere, cu corturi noi, oameni noi, suflu nou.

“Orasul Corturilor“ pare sa fie un proiect de suflet al ONG-urilor care se hranesc din mizeria acestei lumi. Care atunci cand nu exista in mod natural o construiesc chiar ele. Adica Irlanda nu avea o problema cu taberele ilegale de corturi pana cand ONG-urile ii indeamna si ii ajuta pe migranti sa le construiasca. Le fac cadou corturi, saci de dormit, ii ajuta sa le instaleze in zone cat mai bune, accesibile, vizibile pentru toata lumea. Mai putin bune pentru cei care locuiesc in zona, isi platesc taxele si isi cresc copiii.

Noul Taoiseach Simon Harris vrea sa dea un mesaj clar alegatorilor ca in Irlanda situatia e sub control. Nu prea e, dar cine sunt eu sa il contrazic pe Taoiseach?

Dupa ce a fost desfiintata vechea tabara de corturi cea noua a inceput sa se formeze din prima zi la doar 400m distanta. Intr-un loc mai cu verdeata si cu vedere la apa si alergatoarele de dimineata. Chiar o imbunatatire pentru migrantii ilegali, 100% barbati tineri. Cel putin partea cu vedere la alergatoare. Am cautat sa va arat o poza cu alergatoare cu coapsele zvelte pe langa nasurile azilantilor, vazusem zilele trecute, dar n-am mai gasit. Asa ca folositi-va imaginatia. 😊

Subscribe now

De fiecare data migrantii ilegali au plecat fara corturi si saci de dormit, au fost ridicate si distruse din motive igienice. Insa ONG-urile care si-au facut o misiune de a aduce in Irlanda cat mai multi migranti si a-i ajuta sa se aseze cat mai repede si cat mai bine par sa aiba un stoc nesfarsit de corturi si saci de dormit noi, pentru oricate noi tabere ilegale.

Dar noul guvern irlandez invata mai repede decat inteligenta artificiala. 😊 Prima lichidare de tabara de “refugiati” de saptamana trecuta guvernul a anuntat-o din timp, asa ca a fost plin de presa si coruri de oengisti care sa incurce operatiile, sa protesteze, sa transmita live si in general sa puna presiune psihologica pe toti angajatii agentiilor care au curatat zona. Esti angajat la primarie, te trimite seful sa speli trotuarul si te injura si huiduie progresistii. Inca nu ii ataca fizic. Cu accent pe “inca”.

La cea de-a doua lichidare a “Orasului Corturilor”, cea de astazi, operatia a fost organizata ca o operatiune militara. A inceput la 6:00 dimineata, cand jurnalistii si oengistii dorm dusi si viseaza la Guvernul Wokăit Mondial. A fost neanuntata si fara presa si corurile ONG-urilor. Au venit si oengistii, dar pana au aflat ei ce se intampla, pana si-au baut cafeaua evacuarea era deja terminata iar noua tabara era istorie. In aplauzele locuitorilor din zona care de o saptamana erau terifiati ca zona lor va deveni curand o varianta dublineza de “Jungla din Calais”, un loc care nu poti merge pe jos din cauza mirosului de urina si in care ti-e frica sa iti lasi copilul singur. Au avut noroc, noul Taoiseach a avut curaj si a apasat pe butonul “curatati zona”. Ocazie cu care cred ca tocmai si-a facut rost de cateva sute de voturi in plus pentru alegerile care vor veni curand.

Locuitorilor noului “Oras al Corturilor“ li s-au distribuit fluturasi in limbile engleza, franceza si araba in care li se povestea care este filmul zilei. Probabil ca sa faca economie de interpreti in franceza si araba. La ora 8.15 ultimul autobuz cu locuitori ai celui de-al doilea “Tent City” parasea zona si se redeschidea traficul auto. Normalitate.

Eu din toata saga aceasta cu “Orasul Corturilor“ am inteles cel putin un lucru: prima tabara despre care fostul prim-ministru ne-a spus un an de zile ca e un rau necesar pentru care nu exista solutii a disparut intr-o zi atunci cand s-a vrut. Al doilea “Oras al Corturilor“ a disparut in doua ore. Semnificativ mai repede si cu mai putin stres. Cu alte cuvinte, atunci cand se vrea se poate. Cu alte cuvinte fostul prim-ministru era ur fel de complice cu cancerele ONG-urilor care vor sa traim cu totii pe langa un “Oras al Corturilor”. Intr-un fel de neomarxism in care reinventam un lumpenproletariat care fara eforturile ONG-urilor nu ar fi existat. Dar pentru ca exista, tot ONG-urile ofera si solutiile, sub forma de corturi si cafea calda dimineata. Si knowhow migrantilor ilegali, cum sa reziste si sa lupte impotriva platitorilor de taxe si societatii in general.

In urmatoarele cateva zile vom putea auzi vaierele ONG-urilor si a wokăiților despre cea de-a doua cadere a “Orasului Corturilor”, proiectul lor de suflet. 🤡

Sper doar ca Taoiseach-ul sa desfiinteze si urmatorul “Oras al Corturilor”, noua normalitate pe care ne-o propun progresistii.

Leave a comment

Share

Conor McGregor pare un tip inteligent si grijuliu cu viitorul lui si familiei lui.

Adica spre deosebire de multi alti sportivi si artisti care cred ca vor fi permanent in gratiile publicului si ajung sa bea soricioaica cand se vad saraci, uitati, anonimi si cu trei copii, McGregor se gandeste la momentul in care n-o sa mai faca bani din dat cu pumnul si piciorul. Moment care se cam apropie. Asa ca omu’ incearca sa diversifice si sa se reinventeze din vreme. Si-a incercat mana in actorie, tocmai l-am vazut intr-un film. Ma rog, mai mult fundul i l-am vazut, ca a avut un rol on the nude. Filmul a fost bunicel, Conor mai are de lucrat la partea cu actoria. Dar macar incearca.

Apoi McGregor isi incearca norocul in horeca. Proprietar mai vechi de carciumi s-a gandit sa treaca next-level si sa faca in Dublin un hotel pentru petreceri Ibiza-style. Reteta e simpla, lux, bautura multa, femei multe, excese multe.

Subscribe now

In afara de consideratiile financiare, de faptul ca proiectul l-ar face si mai bogat decat este acum exista si un pic de patriotism in toata povestea asta si anume ca proiectul i-ar face pe multi irlandezi sa isi cheltuie pe viitor banii in Dublin si nu in Ibiza. Mai multi bani la buget.

Insa McGregor nu are simt politic. Si nu intelege ca un hotel pentru petreceri Ibiza-style nu e in spiritul vremurilor si crizei colosale care tocmai incepe. Guvernantii stiu ca un hotel in Dublin in care barbatii albi sa cheltuie mii de euro pe seara pe bautura in compania unor femei atletice fara serviciu nu este tocmai o imagine corecta politic. Asa ca investitorului Conor McGregor i-a fost refuzata autorizatia de constructie pentru hotel. Motivele invocate au fost mai multe, ca terasa destinata petrecerilor va fi sursa de zgomot, ca cele cinci etaje ii vor impiedica pe saracii din spatele hotelului sa mai vada luciul apei, din astea. Motive solide.

Daca McGregor ar fi avut simt politic si-ar fi vandut proiectul ca hotel ieftin pentru migrantii ucrainieni sau ruandezi. Ucrainienii fug de comandantul Zelenski care ii trimite pe front, ruandezii fug de Rishi Sunak, care vrea sa ii trimita inapoi in Rwanda. Cu totii fug in Irlanda si statul are nevoie de hoteluri unde sa ii cazeze.

Si unii si altii sunt poster boyz pentru schizofrenia corectitudinii politice a zilelor noastre. Orice politician politician irlandez si-ar da un rinichi sa fie printre cei care ar taia panglica pentru un hotel ucrainano-ruandez. Cred ca guvernul irlandez ar veni si cu un bani pentru proiectul asta, nu doar cu autorizatia.

Dar Conor McGregor n-a fost inspirat si a incercat varianta Ibiza. Tot ce-i mai ramane acum de facut este sa isi ia nevasta, banii, ideea si proiectul si sa mearga sa il faca in alta tara, ca multe alte proiecte irlandeze care au supravietuit doar dupa ce s-au mutat in strainatate.

Ca multi alti irlandezi. Sau romani, a caror viata sau proiecte profesionale au inceput tot asa, cu un drum la Otopeni.

Leave a comment

Share

In general guvernantii din Republica Irlanda si cei din UK au o relatie buna si nu se contreaza in public. Chiar si atunci cand apar chestii mai deranjante, cum a fost de exemplu bomba pusa de IRA care era sa lichideze tot guvernul Majestatii Sale cu doamna prim-ministru inclusa. Chiar si atunci cele doua guverne au gasit o forma de a evita discutiile in contradictoriu in public. Iar atunci cand exista totusi motive de cearta de regula o evita.

Zilele acestea a fost una din acele situatii, in care cele doua guverne au facut eforturi sa isi zambeasca ca stewardesele si sa nu isi puna poalele-n cap in public. Motivul il reprezinta migrantii ilegali pe care UK-ul ii primeste peste canal din Franta si vrea sa ii expulzeze undeva. Oriunde. Asa-zisa “lege Rwanda” prin care britanicii au decis ca Rwanda e o tara ca oricare alta, in care oamenii traiesc in siguranta si ca atare nu au nicio justificare sa ceara azil politic in UK.

Pe ruandezii din UK nu ii macina dorul de casa, asa ca atunci cand sunt confruntati cu perspectiva reintoarcerii in Rwanda vin repejor in Republica Irlanda. In Irlanda intre nord si sud nu exista niciun fel de frontiera fizica, asa ca nu e nevoie de gonflabila. Vin cu autobuzul. Sau cu masina personala, care au.

Subscribe now

Dupa statisticile publicate de autoritatile irlandeze cca 80% din solicitantii de azil din Irlanda vin din UK prin Irlanda de Nord. Si guvernul irlandez ar vrea sa ii trimita inapoi in UK, pe motiv ca UK e o tara sigura, deci nu au de ce sa ceara azil in Irlanda.

Atata doar ca UK-ul nu ii vrea pe specialistii africani inapoi. Quelle surprise, pardon my French. 😊

UK-ul considera ca din moment ce Irlanda e membra UE, problema ciuciunghezilor1 care invadeaza Republica Irlanda este o problema europeana. Ca multi dintre ei vin in UK din Franta, care nu ii primeste inapoi din UK, asa ca poate Irlanda ar trebui sa ii trimita inapoi in Franta, nu in UK. Mai ales ca are si ferry direct cu Franta, nici nu trebuie sa treaca prin UK.

In acest fel se inchide un fel de circuit al specialistilor africani din Europa, care ajung mai intai in Italia sau Spania, apoi in Franta, apoi in UK, Irlanda si din nou in Franta etc.

In ce consta “planul Rwanda”2 din UK?

Varianta scurta este ca orice ruandez care intra in UK dupa 1 ianuarie 2022 dintr-o tara sigura (de exemplu Franta) va fi expulzat in Rwanda. Nu exista o limita a numarului de expulzari. In prezent sunt cca 52.000 de persoane care sunt vizate de “planul Rwanda“.

Noul Taoiseach (prim-ministrul irlandez) Simon Harris a declarat batos ca Irlanda nu va importa problemele britanice, ruandezii adica. Are toate motivele din lume sa fie batos, in Irlanda se inmultesc protestele anti-migratie, partidul lui a cam scazut in sondaje, alegerile se apropie. Deci nu mai vrem sa importam specialisti africani din UK, got it. Asa ca ministrul irlandez al justitiei, doamna McEntee planuise zilele acestea o intalnire cu omologul ei britanic. Pe care in final au anulat-o din motive practice, ca sa nu arate la final ca discutiile in contradictoriu dintre Gigi Becali si Mitica Dragomir3.

UK-ul contesta cifrele oferite de guvernul irlandez (la specialistii africani nu e ca la alte populatii, inca nu e ilegal sa discuti despre cifre) si spune ca nu au cum sa vina atat de multi din UK. Irlanda are un argument simplu, din moment ce nu au intrat in Irlanda cu avionul sau cu ferry-ul atunci au trecut singura frontiera terestra pe care Republica Irlanda o are, cea cu UK-ul. Apoi dl. Rishi Sunak trece un pic la atac la baioneta si spune ca daca ruandezii din UK fug in Irlanda inseamna ca “planul Rwanda” chiar functioneaza ca element de descurajare. Joac-o p-asta! 🤡

Un purtator de cuvant irlandez a spus ca intalnirea celor doi ministri “a fost amanata si va fi reprogramata in viitorul apropiat”. Presa britanica a spus ca intalnirea a fost anulata de ministrul britanic din cauza unui “conflict de agenda“.

Adica s-au evitat, dar fara jigniri. Se joaca inca. 😊

Leave a comment

Share

Cei care sunteti interesati de Dublin (indiferent de motiv, pentru ca va place in general Irlanda sau vreti sa vizitati Dublinul) probabil ati mai auzit povesti despre degradarea calitatii vietii din Dublin din ultimii ani. Povestile horror cu turisti batuti fara motiv, nici macar pentru a-i jefui (macar jaful ar avea o logica), copii injunghiati la intamplare pe strada si bandele de adolescenti total scapate de sub control.

Si poate ati auzit si despre doamna ministra de justitie Helen McEntee, cea care a facut istorie plimbandu-se impreuna cu garda de corp si politia in amiaza mare prin Dublin, pozandu-se cu jurnalistii si declarand ca ea se simte in siguranta pe strazile orasului.

Ei bine, cumva doamna McEntee a supravietuit schimbarii guvernului si in uralele publicului care o acuza de incompetenta si ipocrizie s-a strecurat si in noul cabinet. A spus ca avea niste proiecte incepute si ar vrea sa le continue, de aceea si-ar dori sa fie in continuare ministru al justitiei. Si este in continuare. Exista un talent al supravietuirii politice. Doamna McEntee il are.

Insa in Dublin, orasul pe care carui strazi doamna McEntee se simte in perfecta siguranta politia confisca in fiecare zi in medie trei cutite. Asta spun statisticile politiei.

Adica un total de 1253 cutite au fost confiscate pe strazile din Dublin in ultimele 15 luni. Un cutit la fiecare 8 ore. Asta in conditiile in care nu prea este politie pe strazi, ca n-au personal suficient. Ca daca ar fi cu siguranta cifrele ar fi mult mai mari.

In timp ce Dublin a devenit orasul celor trei cutite confiscate zilnic guvernul irlandez este profund preocupat de soarta palestinienilor. Pe care n-o poate schimba, nimeni n-o poate schimba, dar macar e preocupat. Astazi vice-prim-ministrul Micheal Martin viziteaza o tabara de refugiati palestinieni din Iordania. Sper ca se simte si el in siguranta acolo, la fel ca doamna McEntee in Dublin. Macar atat.

Banuiala mea este ca multi dublinezi s-ar simti mai in siguranta intr-o tabara de refugiati palestinieni. Si ar simti si mai multa preocupare a guvernului pentru soarta lor.

Subscribe now

2. King Scum

Tot despre Dublin, luni a murit Tony Felloni, unul din personajele care in ultimele zeci de ani a modelat viata orasului ca nimeni altul.

Batranelul de 81 de ani care a murit singur si bolnav de HIV dupa ce si-a petrecut o buna parte din viata prin puscarii a fost cel mai mare traficant de heroina din Dublin in anii 80-90.

Talentul lui de a aduce heroina ieftina in casele celor mai saraci si mai vulnerabili dintre dublinezi a dus si la o raspandire uriasa a HIV, in anii 80-90 cand HIV facea ravagii. Sociologii, istoricii, cei care studiaza istoria recenta a orasului Dublin considera ca din cauza activitatilor lui Tony Felloni comunitati intregi au fost compromise definitiv sau chiar distruse. Daca ar exista monumente pentru cei care contribuie la distrugerea unei tari cu siguranta Tony Felloni ar merita o statuie. Un bust macar la intrarea in parcul Phoenix.

Felloni, fiul unui imigrant sicilian si al unei irlandeze si-a inceput cariera la 16 ani ca banal spargator si apoi santajist folosind fotografii compromitatoare dar si-a descoperit adevarata vocatie in traficul cu heroina. La varful carierei era atat de bun incat controla ambele parti ale afacerii, atat importul cat si desfacerea pana la clientul final.

Alintat de parteneri, clienti, dusmani si presa ca “King Scum”, Felloni a influentat viitorul orasului Dublin asa cum probabil nu a reusit niciun Taoiseach sau primar al orasului.

Atata doar ca nu in bine, ci in directia celor trei cutite confiscate zilnic in Dublin.

Leave a comment

Share

1.

Astazi parlamentul european va vota un pachet de legi noi priving migratia. Cunoscute ca The New Pact on Migration and Asylum aceste legi sunt incercarea UE de a armoniza legile statelor membre in legatura cu migratia ilegala.

Se aud deja in toata Irlanda bocetele ONG-urilor care se plang ca noile legi europene vor face mai dificila viata migrantilor ilegali carora li s-a refuzat deja azilul intr-o alta tara europeana. Dupa noul pachet de legi noii veniti vor fi identificati biometric, adica amprentati iar cei care vin din alte tari europene (cam 70%) pot fi trimisi inapoi. Daca se va si intampla asta ramane de vazut.

Oricum sistemul european de identificare biometrica EURODAC va deveni functional abia peste doi ani, asa ca vor mai trece multe valuri migratorii pana atunci. Armade de gonflabile vor trece pana atunci.

Irlanda ar fi avut si pana acum posibilitatea de a nu intra in filmul acesta toxic cu migratia pentru ca Irlanda este singura tara UE care are opt-out pentru politicile de migratie. Opt-out de care guvernele “progresiste” de pana acum au decis sa nu se foloseasca, in spirit de solidaritate europeana. Adica daca traiesti intr-o familie care traieste in mizerie, desi tu ai posibilitatea sa traiesti normal alegi sa nu o faci, din spirit de solidaritate cu familia.

Tot dupa legile votate astazi in parlamentul european Irlanda ar avea in viitor posibilitatea sa returneze mai rapid migrantii care isi distrug documentele la sosire si se asteapta sa functioneze in general ca un mijloc de descurajare pentru migrantii ilegali, sa nu isi mai faca planuri pe termen lung.

Atata doar ca politicienii rupti de realitate (irlandezi si europeni deopotriva) nu par sa inteleaga un lucru simplu. Un migrant ilegal cand vine in Irlanda nu are un plan de viata pe douazeci de ani. Si ca atare nu este speriat ca ar putea fi deportat peste doi ani. Un migrant ilegal in general nu are niciun plan de viata. El traieste in prezent. Daca apuca sa primeasca ajutor social cateva luni si-a scos banii investiti in calatoria in Europa. Trimite banii acasa in Africa si are zero datorii daca va fi deportat. Ce mai obtine in plus e bonus. Faptul ca viitorul lor in Irlanda (sau Romania sau in orice alta tara europeana) e nesigur nu e un factor de descurajare.

Migrantii ilegali traiesc in prezent, in acum si aici, nu in planuri pe cinci sau zece ani inainte. Iar migrantii ucranieni au si mai putine ingrijorari decat cei africani, pentru ca lor li s-a promis in mod repetat ca la sfarsitul razboiului nu vor fi obligati sa plece inapoi daca vor dori sa ramana in Irlanda.

Subscribe now

2.

Tanaiste (vice-prim-ministrul) Micheal Martin declara ca Irlanda este pregatita sa recunoasca curand statul Palestina. Sigur, dl. Martin poate recunonoaste si Republica Banat, sau Orasul Liber Danzig sau Rusia Kieveana, cu fix aceleasi rezultate practice. Adica viata locuitorilor din fosta Republica Banat sau Danzig sau Palestina va fi fel, cu sau fara recunoasterea irlandeza.

Cei un milion si jumatate de civili infometati din Gaza au nevoie de mancare, apa si medicamente, nu de o recunoastere a ceva ce nu exista. Nu exista un stat palestinian. Sigur, ar putea exista, dar ar trebui sa i se faca loc pe harta. Si nu va exista niciodata cata vreme Israelul nu va avea motive sa o faca.

Intre timp, ca sa mai ne abatem un pic atentia de la genocidul prin infometare din Gaza serialul “Tatuatorul de la Auschwitz“ este gata. Nu-i asa ca va era dor de un serial despre holocaust?

Adica nu stiu despre voi, eu nu am mai vazut demult, era si timpul, abia astept sa il vad. Ca tot privind la stiri cu copiii scheletici din Gaza riscam sa uitam ca industria culpabilitatii e complexa si are multe aspecte.

Serialul “Tatuatorul de la Auschwitz“ va avea premiera pe 2 mai. “Tatuatorul din Gaza“ va trebui sa mai astepte, o sa il vedem peste treizeci de ani. Sau poate nici nu va mai fi nevoie, ca n-o sa mai existe Gaza.

3.

Dupa mai multe derapaje progresiste in ultimii ani Vaticanul s-a hotarat ca schimbarea genului si sarcina-surogat sunt amenintari grave la adresa demnitatii umane.

Luni Papa Francisc a lansat o noua doctrina, “Dignitas Infinita“, in care defineste ceea ce Biserica Catolica vede ca amenintari la demnitatea umana, adica teoria genurilor, schimbarile de sex, maternitatea-surogat, eutanasia, avorturile, saracia, traficarea fiintelor umane si razboiul.

Cam tot ce face lumea noastra diversa si perversa si frumos colorata. 😊. Papa asta pare un Grinch care vrea sa ne fure Craciunul. Toata distractia. Teoria genurilor si razboiul. Slava!

Joking aside, nu cred ca noua doctrina a Vaticanului va impresiona pe cineva. In orice caz nu intr-o tara catolica cum este Irlanda, unde inca 68% dintre locuitori se mai considera catolici. Dar in acelasi timp catolicii irlandezi au votat fara probleme modificarea constitutiei pentru a legaliza avorturile si casatoriile homosexualilor. Si accepta senin si saracirea unei parti tot mai mari a populatiei.

Noua doctrina a Vaticanului nu zice nimic de migratia ilegala sau de genocidul din Gaza. Actorii din Gaza nu au treaba nici unii, nici altii cu crestinismul iar migrantii ilegali nu ajung in Vatican, ca Vaticanul nu primeste cereri de azil.

Deci Dignitas Infinita e in siguranta.

Leave a comment

Share

1. National Name Yourself Day

Acum multi ani, la o facultate oarecare din Bucuresti s-a inscris un student strain pe numele lui “Ernesto Lunga”. Unul dintre studentii romani care au prins lista cu studenti a decis sa faca o glumita asa ca adaugat un “Pu” in fata numelui de familie. A iesit “Ernesto Pulunga”. Cand a venit momentul ca profesorul sa faca prezenta si a ajuns la numele domnului in cauza a simtit ca ceva nu e in regula (probabil cunoscandu-si loazele de studenti) si a intrebat in sala “cine e Ernesto?” S-a ridicat negrul studentul. “Ernesto si mai cum?“ “Ernesto Lunga“. “Aha, inseamna ca pe lista s-a strecurat o greseala“.

Probabil ca stim cu totii fel si fel de nume mai putin fericite. “Ruptureanu Rozeta“ e numele unei doamne pe care l-am vazut pe internet si inca ma bantuie. Ar trebui sa aiba un avertisment ca “atentie, imagini care va pot afecta emotional”.

Sau “Pufi Greu Deucis Stoican“.

Subscribe now

In general se spune ca nu ne putem alege numele. Insa astazi 9 aprilie o putem face. Astazi este ziua cand putem incerca cu totii un nume nou. Haide, recunoasteti, cati dintre voi nu v-ati gandit la un moment dat, fie si pentru o secunda cum ar fi fost daca ati avut alt nume? “Bond. James Bond“ de exemplu pentru aventurosi. Sau “Hohenzollern“ pentru regalisti. Sau un nume dacic. Gerula. Folositi-va imaginatia.

Un sondaj facut de mynametags.ie sugereaza ca 44% dintre irlandezi ar vrea sa isi schimbe prenumele daca ar fi usor. Iar 48% dintre irlandezi se plag des de faptul ca le este pronuntat gresit prenumele.

Pot sa ii inteleg. Ca unul ca si-a petrecut majoritatea vietii de adult printre straini mi-am auzit ani de zile numele facut in fel si chip. Acum multi ani, cand locuiam in Germania uram cum toti functionarii cu care aveam de-a face insistau sa imi zica “Herr Fózile“. Cu accent pe “o”. Atat se putea. Atat ajungea la ei din numele meu de familie. Aici in Irlanda e mai simplu, ca le vad luminita de disperare in ochi inainte sa imi zica pe nume si le zic eu numele de familie pe litere. Cu prenumele le iese mai usor.

Irlandezii se plang des ca le sunt pronuntate gresit prenumele ca Aoife, Deirdre, Deirbhile, Aisling, Seamus, Muireann, Siobhan. Stiu ca poate vi se pare ciudat ca oamenii se plang ca li se pronunta gresit numele in propria lor tara dar asta e realitatea.

12% dintre cei din sondajul de mai sus ar vrea sa schimbe daca ar putea prenumele copiilor lor. Pe care putem presupune ca le-au ales tot ei, ca nu statul da nume noilor nascuti. Nu inca.

Astazi insa puteti purta pentru o zi un alt nume. Ce nume v-ar placea?

Refer a friend

2. Putina organizare

Stiu ca unii dintre voi nu sunteti foarte interesati de stirile irlandeze. Stiu asta pentru ca ma uit des pe loguri si statistici. Am mai pomenit despre criza mea identitara cu stirile de pe newsletter. Si sunt de acord cu voi, e ok, uneori unele stiri pot fi plicticoase. Totusi, din anumite motive nu vreau sa renunt total la stiri asa ca m-am gandit sa vin un pic in ajutorul vostru, celor care va incapatanati sa ma cititi (si va multumesc pentru asta) cu toate ca nu va intereseaza prea mult colcaiala politica din Irlanda.

Asa ca am impartit continutul acestui newsletter in trei sectiuni, “Irish stew” (adica stirile irlandeze), “Țara Leprechaunilor“ (adica toate articolele cu teme legate de Irlanda) si restul in “Ură și cultură“, adica toate celelalte. Orice altceva. Povesti, carti, filme si alte carcoteli.

Partea frumoasa a povestii este ca fiecare din cele trei sectiuni are propria arhiva si ca va puteti abona/dezabona de la fiecare, selectiv, dupa pofta inimii. De la butoanele de aici. In plus, tot ca sa ne simplificam vietile, si eu si voi, “Irish stew” = “tocanita irlandeza” = “stirile care conteaza” vor aparea doar vinerea, intr-un fel de retrospectiva a saptamanii. Va plictisesc stirile? Fie va dezabonati de la ele (e doar un click), fie ignorati newsletterul in ziua de vineri. Mkey?

Daca aveti propuneri, sugestii, critica constructiva sunt ochi si urechi. Mai mult ochi, ca nu vreau sa bag audio pe newsletter.

Leave a comment

3. O energie noua?

Leo Varadkar isi depune astazi demisia de prim-ministru la presedintele Higgins, asa ca tot astazi Simon Harris va deveni oficial noul prim-ministru.

Domnul Harris si-a facut campanie interna in randul partidului cu sloganul “o energie noua”. Adica el este o energie noua cum ar veni. In partid sloganul a functionat, a fost ales ca nou lider al partidului si implicit nou Taoiseach. Insa daca si electoratul irlandez a muscat-o pe asta cu energia ramane de vazut.

Una din merele cele mai stricate din fostul cabinet, ministresa justitiei, Helen McEntee, de o incompetenta atroce, sub a carei privire goala si blanda Dublinul a devenit un fel de ghetou sud-american, in care te bat unii pe strada fara niciun motiv si fara sa fie pedepsiti vreodata, ministresa McEntee se pare ca va fi “recuperata” si in noul cabinet pentru ca ar avea “proiecte incepute care trebuie terminate”. Rili?

Deci probabil ca doamna ministra ne va spune in continuare ca ea se simte in siguranta pe strazile Dublinului in timp ce turistii batuti de bandele de adolescenti isi asteapta cuminti randul la urgente la spitale.

O energie noua. Time will tell. Ce nume va alegeti sa purtati astazi?

Leave a comment

Share

Povestea “Web Summit” este una din cele mai irlandeze povesti pe care o veti auzi vreodata. Si in rau si in bine. Tocmai asta o face foarte “irlandeza”. 😊

1.

Primul act al acestei povesti incepe in 2009 cand trei irlandezi, Paddy Cosgrave, David Kelly, and Daire Hickey puneau in Dublin bazele unei conferinte internationale pe teme de internet si antreprenoriat. Cu talent, cu multa munca si cu un pic de “the luck of the Irish“ au reusit in scurta vreme sa atraga nume grele din “Fortune 500“ si multe celebritati media. “Web Summit“ a fost un succes total de la inceput, chiar de la primele editii. In perioada festivalului Dublinul devenea un hot spot pentru toti ciudatii acestei lumi pasionati de internetului. Si punea Irlanda pe harta. Pe harta tehnologiilor internetului.

Insa in buna traditie irlandeza a miserupismului politicienii irlandezi nu au facut mai nimic pentru a sprijini acest proiect care aducea un capital fabulos de imagine pentru Irlanda. In afara de faptul ca Taoiseach-ul venea sa isi faca niste selfie-uri cu organizatorii sau vreo vedeta sprijinul logistic oferit de autoritati era practic zero. Cu rezultate care s-au vazut repede: hotelierii dublau preturile in timpul evenimentului (pentru ca de ce nu?), internetul mergea prost in timpul evenimentului (multi oameni care il foloseau in acelasi timp 😊), inclusiv cu momente in care a picat de tot. E greu de inteles cum poti sa lasi un festival de tehnologii ale internetului fara acces la internet mai multe editii la rand. Pentru oameni care vin de peste ocean sa participe. Ca sa gaseasca doar locuri in hotel cu preturi duble sau triple decat in mod normal. Nu ca hotelurile din Dublin ar fi in general ieftine.

Cei trei irlandezi fondatori ai festivalului au inteles repede ca patriotismul nu tine de foame si ca daca vor sa supravietuiasca trebuie sa emigreze. Ca multi dintre stramosii lor, care au emigrat si construit America, Australia, Canada sau Argentina. Ca majoritatea irlandezilor de succes. De aia o tara de cinci milioane de locuitori se mandreste cu faptul ca in lume 70 de milioane de oameni considera ca au radacini irlandeze.

Asa ca au acceptat oferta Portugaliei de a gazdui festivalul “Web Summit“. Autoritatile portugheze spre deosebire de cele irlandeze isi cunosc interesul si si-au facut partea lor de job, punand la dispozitie spatii potrivite pentru eveniment, hoteluri la preturi decente pentru cazarea participantilor si asigurandu-se ca internetul merge asa cum ar trebui sa mearga.

2.

Actul doi al povestii “Web Summit” incepe cand in 2016 festivalul se muta in Portugalia. Ocazie cu care cei trei fondatori ai festivalului au fost balacariti in fel si chip de presa wokist-guvernamentala, acuzati ca nu isi iubesc tara pentru ca se muta in alta si vaduvesc Irlanda de oportunitati de turism, imagine, antreprenoriat, tehnologie.

Stiti bancul cu viermele-copil care il intreaba pe viermele-mama “mama, daca afara e soare, verdeata, aer curat noi de ce trebuie sa traim aici, in balegar?” Iar viermele-mama ii raspunde cu dragoste: “pentru ca aici e patria, fiule“. Nu-l stiati? Nu sunteti singuri, nici fondatorii “Web Summit” nu il stiau si ca atare s-au mutat cu festival, arme si bagaje in Portugalia.

Subscribe now

Clima exceptionala, mancarea buna, vinurile excelente, toleranta pentru consumul de substante recreative si preturile rezonabile din Portugalia erau un bonus pentru mutarea festivalului. Sigur, nu pentru fumat buruiana vin oamenii de peste ocean la festival, dar nici nu ii deranjeaza faptul ca nu se ia de ei vreun prost in uniforma daca fumeaza seara o tigara pe malul marii.

Daca la prima editie din 2009 festivalul a strans cam 400 de blogeri si jurnalisti irlandezi, in 2012 4.200, in 2015 erau deja 42.000 de participanti.

In Portugalia festivalul creste frumos, ajungand in 2018 la 70.000 de participanti. The luck of the Irish. Pentru fondatori, nu si pentru Irlanda, care nu stie sa isi administreze bine norocul si des ii da cate un sut in fund.

3.

Actul al treilea al acestei povesti irlandeze vine in toamna lui 2023 cand Paddy Cosgrave, fondatorul “Web Summit“ simte nevoia de un pic de virtue signalling si le ia apararea victimelor Israelului. Se intampla si celor mai buni dintre noi.

Atata doar ca atunci cand te bucuri de clima blanda si mancarea excelenta a Portugaliei si dupa un pranz si un vin bun simti nevoia de putina miscare e bine sa nu te iei in coarne cu vaca gresita.

Ceea ce a fost cazul lui Cosgrave. La doar cateva ore dupa tweetul cu genocidarii ambasadorul Israelului in Lisabona a iesit la rampa si a anuntat ca Israelul va boicota pe viitor “Web Summit“. Apoi piese grele ca Google, Meta si Amazon au anuntat ca isi retrag sponsorizarile. Joac-o p-asta, Paddy!

Toata istoria Irlandei este presarata de gafe solide, monumentale, ridicole, perfect evitabile. Mesajul de “rusinica” adresat de Cosgrave statului Israel e una dintre aceste gafe.

Cosgrave a incercat sa mai dreaga busuiocul, a mai dat niste tweeturi ca el recunoaste dreptul la existenta al Israelului (de parca ar fi nevoie sa il recunoasca cineva), si-a cerut scuze in public, nimic n-a functionat. Oculta era supi pe el asa ca pe 21 octombrie 2023 Paddy Cosgrave si-a dat demisia din pozitia de CEO al “Web Summit”. Cu speranta ca zeii genocidari iritati de impertinenta lui vor fi satisfacuti de sacrificiul de sange (pun intended!) si festivalul va fi salvat.

4.

Eram tentat sa numesc acest ultim act ca “epilog”. Atata doar ca nu e niciun epilog, o sa vedem povestea irlandeza a “Web Summit“-ului derulandu-se in continuare. Asa ca i-as zice “actul patru”.

Astazi, 8 aprilie 2024, Paddy Cosgrave a anuntat ca revine in functia de CEO al “Web Summit“. Ca actionar majoritar nu a trebuit sa isi negocieze revenirea cu nimeni, a fost o simpla decizie. Irlandezii sunt rezilienti si ambitiosi.

Daca genocidarii mai sunt suparati pe el sau nu va afla curand. Sau poate coreligionarii genocidarilor, adica proprietarii de la Meta, Google etc au decis ca proiectul “Web Summit” le poate aduce beneficii directe si nu merita sa il ingroape doar pentru un tweet prostesc aruncat in vant.

Mai ales ca Paddy a demonstrat ca este educabil. Oy, vey! 😊

Leave a comment

Share

Ce se mai intampla in Irlanda astazi in afara de faptul ca catolicii fura startul cu Pastele in fiecare an?

• trei activisti pro-Palestina au fost arestati pentru ca incercau sa blocheze niste avioane americane pe aeroportul din Shannon.

Una e sa blochezi niste soferi cu vezica plina in trafic cand vin obositi de la munca pe motiv de claimătceingi, perfect legitim si alta e sa te iei de avioanele prietenului strategic.

• astazi 31 martie nu doar catolicii ciocnesc oua, ci si cei/cele care sarbatoresc Ziua Transsexualilor. Asa ca un calduros lamultean tuturor celor care o sarbatoriti, va stiti voi care sunteti.

Subscribe now

• Sinn Fein a facut un mic PR stunt, cerand ca legea hatespeech-ului din Irlanda sa fie abandonata. O cascadorie usor ipocrita gandindu-ne la sprijinul initial pe care SF l-a dat legii. Si inutila, tinand cont de faptul ca legea practic a trecut, are deja sprijinul necesar in parlament.

• armata irlandeza s-a hotarat sa isi relaxeze regulile legate de purtarea barbii, frizuri si ten bronzat ca sa permita si noilor veniti in Irlanda sa se inroleze daca doresc. Pentru ca pe unii dintre noii-veniti tenul, barba si cocul nu ii avantajeaza la inrolare.

  

  .Pentru inceput militarii voi avea voie sa umble nebarbieriti si sa isi dea unghiile cu lac. Si p-orma mai vedem, poate permitem si ciorapi de plasa.

• pentru ca in ultima vreme Irlanda a devenit prea vocala cu apelurile pro-Palestina ambasada Israelului a avertizat Irlanda ca risca masuri de retorsiune, economice, politice. De militare n-au zis nimic. Un fel de “ba, Paddy, mai usor cu pianul pe scari, ca te poti accidenta”.

Partea nostima in povestea asta este ca Irlanda a fost trasa de urechi si din partea cealalta, raportorul ONU pentru teritoriile palestiniene declarand ca Irlanda e foarte guraliva insa in practica nu face nimic. Nu prea mi-e clar ce ar putea sa faca Irlanda, sa inchirieze de undeva doua portavioane si sa le trimita in Mediterana pentru intimidare?

"The countries that have been most outspoken, like Ireland, what have they done in practice? Nothing."

— Francesca Albanese, the UN Special Rapporteur on the occupied Palestinian territories

• viitorului prim ministru irlandez Simon Harris i s-a pus pata pe pedepsele foarte mici pe care le executa criminalii din Irlanda. Adica aia omoara pe cineva, primesc inchisoare pe viata si ies afara dupa cativa ani pentru ca, nu-i asa, inchisoarea este o experienta transformativa si acolo in adancurile inchisorii criminalii isi dau seama ca vechea lor viata era gresita si se schimba fundamental, ies afara oameni noi-nouti, fara pacate. Divaghez, deci Harris vrea pedepse mai grele. Ce poate fi mai greu decat pedeapsa pe viata in care iesi dupa 4-5 ani? Pai tot pedeapsa pe viata, dar una in care poti iesi dupa minimum 20 petrecuti intens inauntru. Ca schimbarea pe care o exercita inchisoarea asupra criminalului sa fie cat mai sigura.

• pe una din insulele irlandeze, Collanmore, a fost descoperit un fort preistoric, datand din perioada bronzului, de acum cca. 3000 de ani.

  De unde putem trage concluzia ca si atunci lumea era rea, daca aveau nevoie de forturi ca sa se apere unii de altii.

Gata, prea multe stiri pentru o singura zi. Paste fericit si ne auzim pe maine.

Leave a comment

Share

Acum vreo doua saptamani am luat un suc de rosii dintr-o alimentara de aici de la noi de la tara din Irlanda. Mie nu imi place sa beau vodca asa, direct din congelator, ca barbarii de rusi, eu ii pun suc de rosii, un praf de sare si piper. Intre civilizatie si babarie stau lucrurile mici. Cum ar fi sucul de rosii.

Cand eram la casa zice Fräulein casierita ca s-a schimbat nus’ ce schimbare si de acum incolo sticla de plastic de la sucul de rosii e cu garantie, 0,2 eur. M-am simtit santajat, umilit, manjit cu wokăism. Da’ ce era sa fac, doar nu era sa abandonez sucul de rosii si sa beau vodca ca barbarii de rusi, direct din congelator, asa ca am acceptat garantia si umilinta. Sieg heil!

Peste cateva zile tot la alimentara ma trezesc cu alta garantie, de data asta la apa minerala. Asa vin marile schimbari in viata noastra, cu pasi mici. Babysteps. Ca in povestea cu broasca bagata in apa rece incalzita lent, care se obisnuieste cu greutatile si nu sare afara din oala si in final va fierbe cu acceptare senina.

Subscribe now

Eu sunt broasca din aia care ar sari afara si din apa calduta, dar unde broasca ma-sii sa mai sari? Ca toate oalele din jurul nostru par cam la fel. In ce oala sa te mai duci, ca eu am incercat vreo trei pana acum. Oala irlandeza e a patra. De abia m-am obisnuit cu legumele din ea. Dileme de broasca incalzita lent.

Long story short in Irlanda s-a bagat pe nesimtire, pe usa din dos obligativitatea garantiei la tot felul de sticle de plastic. Banuiesc ca si in Romania.

Sigur, in afara de obligativitatea existenta de ani de zile de a preda la centre de colectare a sticlelor si borcanelor sortate pe categorii. Cu amenzile de rigoare. Stiu pe cineva care si-a luat amenda ca a bagat borcane colorate la tomberonul de borcane albe. L-au gasit dupa numarul masinii surprins de camera de supraveghere in timp ce facea infamia. Sa mai zic ca de fapt toate sticlele colectate, colorate si transparente in Irlanda sunt aruncate impreuna in aceeasi remorca, sa nu mai zic? 😊

Banuiesc ca e doar inceputul. Va urma la un moment dat si garantia pentru tabla din conserve sau pungile din plastic. Sau eventual pentru cojile de oua. “Sefu’, noi iti vindem continutul oualelor, nu si ambalajul. Cojile de oua sunt cu garantie, cand ni le restitui iti dam si noi banii inapoi”.

Refer a friend

Poate unii dintre voi o sa imi spuneti ca dramatizez, ce mare smecherie douaj’ de centi in plus la o sticla? As putea sa tratez garantia ca fiind un nou mic impozit si sa arunc sticla cu garantie ca si pana acum la tomberonul de plastice, problema rezolvata. Sau daca sunt zgarcit, sa imi iau sacul cu sticle de plastic in spinare, sa ma duc sa le arunc in automat si sa imi recuperez banii, ca saracii.

Iritarea mea nu este legata nici de banii de pe garantie, nici de efortul de a-i recupera. Este legata doar de faptul ca BigBrother ne testeaza si antreneaza obedienta in fiecare zi. Putin cate putin. Ca atunci cand ii dai cainelui comanda “sezi” fara ca pentru tine pozitia cainelui sa prezinte vreun interes real. Te intereaza doar sa asculte noi comenzi tot timpul pentru a deveni din ce in ce mai disciplinat. Disciplina se invata.

Credeam ca sunt singurul usor iritat de noua “nuielusa” cu care guvernantii wokăiți au decis sa ma disciplineze, asta cu douaj’ de centi per sticla. Se pare ca nu sunt singurul. Dupa ce zic ziarele irlandezii nu sunt prea impresionati si o trateaza cu jet si bolta. Adica ignora garantia.

Desi a accepta “garantia“ ca pe o scumpire tot o atitudine de broasca adaptabila la apa calduta este. Pe asta se si bazeaza BigBrother ori de cate ori inventeaza ceva nou pentru noi. Pe adaptabilitatea noastra, a broscutelor. Oac-oac.

De aici si dilemele mele de broasca neiubitoare de apa fiarta: sar din vreme in alta oala? In oala cui? Ca mai nou cam toate oalelele europene, oricat de stralucitoare ar fi stimuleaza importul de broaste raioase si incalzirea lenta a apei.

Ma bucur in continuare de apa calduta dar tin si preventiv un ochi pe termometru? Dileme de broasca batrana.

“Apa care se incalzeste lent nu e jacuzzi“

— proverb batracian

Leave a comment

Share

1. Noul Taoiseach

Simon Harris a castigat alegerile interne din Fine Gael, ca dl. Putin, adica fara contracandidati. Nu e rau, asta inseamna ca partidul e unit si coerent in ceea ce face. 😊

Am mai spus-o aici, umila mea parere este ca tot partidul i-a dat un sut in fundul atat de incercat si fostului Taoiseach Leo Varadkar, n-a plecat chiar de buna voie. Stiti cum e, cainele batut nu pleaca de la macelarie.

Intre timp gura lumii sloboda zice ca Simon Harris nu e neaparat cea mai potrivita alegere.

Inca un banal exemplu ca in general partidele sunt usor deconectate de alegatori. Simmon Harris a fost considerat varianta cea mai buna de catre colegii lui dar nu si se publicul pe care vrea sa il reprezinte.

Numirea lui Simon Harris ca Taoiseach e o simpla formalitate si va avea loc peste cateva zile in 9 aprilie, cand Dail (parlamentul irlandez) isi incepe din nou activitatea.

Dupa demisia lui Varadkar partidul Fine Gael a scazut 1% in intentia de vot. Pacat, ar fi meritat sa scada mai mult. Dupa sondajul de mai jos si-ar fi revenit.

2. Ce mai fac restul partidelor?

Subscribe now

Sinn Fein ramane in continuare partidul cel mai popular din Irlanda. Rock solid, 28%, nu s-a schimbat nimic.

Si Sinn Fein ramane in continuare unul din paradoxurile politicii irlandeze: de multi ani (prea multi dupa parerea mea) partidul cel mai popular din Irlanda, adica cel pe care conform numarului de voturi cei mai multi alegatori irlandezi si-l doresc la butoane este tinut departe de guvernare printr-o intelegere a urmatoarelor trei partide, care au lasat deoparte toate neintelegerile ideologice dintre ele doar ca sa poata guverna. Guvernare un pic nelegitima dupa orice criteriu.

Imaginati-va ca in Romania AUR ar iesi in mod constant pe primul loc dar tot in mod constant guvernul ar fi facut de PSD-PNL-USR, ca sa tina AUR-ul la distanta. Cat de legitim ar fi un asemenea guvern? Oh, wait! 😊

3. Fostul Taioseach

Refer a friend

Intre timp Leo Varadkar se ratoieste la jurnalistii care il intreaba in public cam care ar fi mostenirea lui politica si economica.

“Legacies of politicians aren’t assessed in the days after they step down, or the weekend after. It’s in three years’ time, or five years’ time, or 10 years’ time.”

— Leo Varadkar

Adica Leo ne indeamna sa sa gandim pe termen lung. Nu mai fiti, ma, superficiali.

Mai vorbim peste zece ani cand roadele politicilor lui se vor vedea cu ochiul liber. Copiii si nepotii nostri vor beneficia de mostenirea marelui Leo.

Copiii lui nu, ca el si iubitul lui nu au copii si nici nu vor, se multumesc doar sa incerce sa faca. Insa fac ceva gresit, ca nu prea le iese. Nici cu modificarea constitutiei nu le-a iesit.

Leave a comment

Share

Leo, primul prim ministru irlandez de origine indiana, cel mai tanar prim ministru al Irlandei incepand din 2017, a fost subiect al multor rautati de presa, atat el cat si iubitul lui. Niciuna din multele controverse nu s-a lasat vreodata cu vreo demisie de onoare, coafura rezista.

Subscribe now

Insa ultima cascadorie politica, incercarea de a modifica constitutia dupa dorinta ONG-urilor progresiste s-a terminat prost. Cele doua referendumuri organizate recent de Leo Varadkar pentru a face unele articole din constitutie mai acceptabile pentru minoritatile sexuale (de a elimina cuvantul “mama” de exemplu) au fost castigate de popor cu niste procente comparabile doar cu procentul cu care a fost reales presedintele Putin. 😊

De ce a demisionat Leo Varadkar atat din postul de prim ministru cat si din cel de lider ar partidului sau, Fine Gael?

Daca ati avut rabdare sa urmariti videoclipul emotional de ramas bun de mai sus (sau sa cititi transcrierea), discurs tinut in buna traditie a lui “draga Stolo“ cu vocea tremurata si o lacrima in genele mari, dl. Varadkar nu si-a cerut scuze nici pentru aventura iresponsabila a celor doua referendumuri, nici pentru alte gafe mai vechi. Motivele invocate de el pentru cele doua demisii sunt vag “personale si politice”.

Banuiala mea este ca motivul e unul singur, Leo Varadkar si-a dat demisia pentru ca isi trage partidul in jos in sondaje.

Refer a friend

Fine Gael nu sta grozav in apropierea alegerilor care vor fi organizate la sfarsitul acestui an sau cel mai tarziu la inceputul anului viitor. Iar asocierea figurii lui “Leo, ala care a luptat impotriva poporului si a pierdut cu 74%” cu partidul nu suna prea incurajator pentru o campanie electorala. Electoratul irlandez nu va uita prea curand sperietura si umilinta celor doua referendumuri progresiste si l-ar fi ars la vot big time pe Leo daca ramanea talking-head-ul partidului. Probabil ca oamenii inteligenti din partid au pus presiune pe el pana cand a acceptat sa isi dea demisia din motive vagi, fara sa isi asume vreo responsabilitate si cu suficient timp inainte de alegeri astfel ca partidul sa isi mai curete un pic blănița de stropi si sa spere la un scor decent care sa ii permita sa fie la butoane inca un ciclu electoral.

Cea mai buna ilustrare a felului in care il vede partidul pe viitorul fost lider Leo Varadkar s-a vazut intr-un mic incident la plecare. Leo a tinut un scurt discurs care s-a vrut emotionant si classy in fata colegilor de partid, carora le-a spus ca “I couldn’t find anyone to stab me in the back, so I fell on my sword instead”.

Iar colegii din sala i-au raspuns amabili “We didn't know you were looking“. 😊

Drum bun in uitare, Leo. N-o sa lipsesti nimanui. Nici macar partidului tau.

Leave a comment

Share

Limba irlandeza (gaeilge) a dat lumii mai multe cuvinte interesante si folosite des. “Huligan” e unul dintre ele.

Un cantec popular britanic din 1890 facea referire la o familie fictionala irlandeza ai carei membri se bateau cu toata lumea. Familia O hUallachain.

Banuiesc ca autorii cantecelului au ales numele de O hUallachain asta pentru ca semana cu alte nume imposibil de pronuntat ale irlandezilor.

Pentru o vreme “hooligan“ (=irlandezul volatil care sare la bataie tot timpul) a fost un termen obscur si rezervat bandelor din anumite zone ale Londrei.

Subscribe now

Insa peste doar cativa ani de la aparitia cantecului despre familia irlandeza O hUallachain, in 1898 a avut loc in Londra un incident notabil care a ramas in istorie drept “Revolta Huliganilor”.

Protestele de Ziua Muncii din Piata Trafalgar din 1898 au degenerat, protestatarii au distrus tot ce puteau sa distruga iar ziarele vremii au prezentat extensiv comportamentul violent si irational al “huliganilor” de protestatari. Termenul a intrat in intreaga Anglie in uzul comun si in curand a parasit si Anglia, intrand si alte limbi.

Refer a friend

Pe final doua ironii ale povestii huliganilor:

1. in momentul prezent vorbitorii altor limbi atunci cand folosesc cuvantul “huligan” se gandesc in primul rand la englezi, mai precis la suporterii englezi de fotbal din zilele noastre al caror comportament huliganic este cunoscut international si nu la familia fictionala irlandeza O hUallachain.

Limbile spaniola, franceza, germana, italiana, rusa, portugheza, olandeza, turca, suedeza, romana sau ceha, toate folosesc cuvantul “huligan”, pronuntat la fel ca in engleza. Si cu acelasi sens.

2. Irlanda, cea care a facut cadou limbii engleze cuvantul “huligan” nu l-a importat din engleza, ca celelalte limbi. In gaeilge daca vrei sa spui “huligan” poti folosi eventual cuvantul “scuabtha” care se suprapune semantic cat de cat huliganului, dar nu perfect.

In limba irlandeza nu exista cuvantul “huligan”. E un fel de “cine sapa groapa altuia cade singur in ea” in varianta lingvistica. Si aveti grija cu cantecelele acelea rautacioase si xenofobe. 😊

Share